Biserica Bradu-Boteanu în perioada interbelică

Pe la 1682, în mahalaua Boteanului, actualmente în spatele Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, jupânul Mihu ridica o bisericuţă de lemn cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul". Lăcaşul şi-a luat numele de la secularul brad aflat în apropiere. Un secol mai târziu, în zilele lui Scarlat Ghica Voievod, în locul acesteia era ridicată o biserică de piatră, din care astăzi se mai păstrează fragmente din pisania cu motive florale, în stil brâncovenesc, montate la intrarea actualei biserici.

Lăcaşul de astăzi, cu hramul "Sf. Voievozi", a fost ridicat între 1908 şi 1911, în formă de cruce, cu trei turle, fiind pictat în tempera de Vasile Damian. În perioada interbelică, Parohia Bradu-Boteanu era una dintre cele mai reprezentative din Capitală, având un cor bărbătesc format din cântăreţi de la Opera Română, iar slujitorii fiind dintre cei mai importanţi din Arhiepiscopia Bucureştilor. Aici a slujit preotul academician Nicolae M. Popescu, profesor al principelui moştenitor Mihai; Emilian Antal, nepot al patriarhului Miron Cristea, care apoi a ajuns arhiereu vicar şi locţiitor la Episcopia Argeşului şi Mitropolia Bucovinei; preotul Marius Constantinescu, cu o voce care aduna credincioşii în jurul Sfântului Potir şi, după 1940, preotul Ilie Imbrescu, slujitor refugiat din Balcicul cedat bulgarilor. În timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940, Bisericii Bradu-Boteanu i-au căzut turlele, acestea nemaifiind restaurate până în prezent.