Biserica românilor din Lemberg (Lvov)

Profesorul Nicolae Iorga spunea că Lembergul medieval era "plin de pribegii domneşti şi boeraşii din părţile noastre". Marele istoric se referea

desigur la pretendenţii la domnia Moldovei, care căutau sprijin de la polonezii care considerau Moldova ca pe un stat vasal. Alături de aceştia, în Lembergul atât de cosmopolit, se aflau negustorii români care pe la 1556, cu sprijinul domnului Alexandru Lăpuşneanu, ridicau o frumoasă biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului. La 1571 biserica a ars, iar între 1591 şi 1631 a fost refăcută şi înzestrată cu multe şi preţioase odoare de către mai-marii Moldovei, depinzând de Frăţia ortodoxă care asculta direct de Patriarhia de Constantinopol şi ţinea piept prozelitismului iezuit. La 1704 a fost jefuită de oştile regelui suedez Carol al XII-lea şi confiscată de prozeliţii iezuiţi. Rămaşi fără biserică, românii au închiriat mai întâi o locuinţă, apoi cu bani de la Fondul bisericesc bucovinean au ridicat o biserică în cinstea Sf. Treimi. La începutul secolului trecut a fost demolată, fiind ridicat un alt lăcaş, asemănător catedralei din Iaşi, în care slujea un preot trimis de Mitropolia din Cernăuţi. În timpul Primului Război Mondial a fost ocupată de polonezi, iar apoi închisă. În 1925, mitropolitul bucovinean Nectarie a slujit în lăcaş, care acum nu mai avea preot. Mitropolitul Visarion Puiu a fost cel care a numit un slujitor la singura biserică românească din Lembergul polonez.