Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou“ din Bucureşti la 1900

Una dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din Capitală este fără îndoială Biserica "Sfântul Gheorghe-Nou" de la km 0. Începută a fi zidită pe locul unui lăcaş mai vechi din secolul al XV-lea de către domnitorul Antonie Vodă din Popeşti şi marele dragoman otoman Panaiotaki, biserica a fost finalizată abia pe la 1707 de către meşteri aleşi şi zugravul Pârvu Mutu, pe cheltuiala domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, mai apoi sfinţită de către patriarhul Dosithei al Ierusalimului şi închinată Sfântului Mormânt. Noul lăcaş a fost zidit într-o arhitectură asemănătoare celui de la Radu Vodă, în jur fiind construit un han şi clădiri pentru prăvălii. La 1802, i-au căzut bolţile, fiind reparată fără aceste piese arhitectonice. A fost afectată de marele foc de la 1847, pentru ca, la 1851, să fie reparată după planurile arhitectului Xavier Villacrosse şi pictată de Constantin Lecca şi Mişu Pop. La această reparaţie, lăcaşul a primit o altă arhitectură, străină de cea brâncovenească, cu turle mai zvelte, numeroase elemente de neoclasic şi un turn-clopotniţă pe exonartex cu un orologiu, după cum se poate vedea în ilustratele de epocă. Ulterior, pe locul fostului han, în jurul bisericii a fost amenajată grădina, ca loc de promenadă pentru protipendada bucureşteană. Cutremurul de la 1940 a determinat refacerea bisericii după înfăţişarea iniţială.