Biserica şi societatea
Lumea este în continuă schimbare. Ritmul dezvoltării umanităţii a căpătat o intensitate de necrezut. Dacă ne-am compara cu înaintaşii noştri din veacul al XVIII-lea, am constata mutaţii extraordinare. De la motorul cu explozie la trenurile pe perne de aer şi nu peste multă vreme - istoriceşte vorbind - la zborurile turistice interplanetare, descoperirile şi progresul au fost uimitoare! Lumea computerelor şi a internetului s-a extins în ultimele decenii, contribuind în multe privinţe la răsturnarea ordinii dinainte a lucrurilor. Omul, fiinţă superioară, a atins nişte culmi şi, în fiecare zi, omenirea adaugă noi cuceriri.
Dar, totodată, acest ritm de dezvoltare a avut şi consecinţe negative. Ordinea firească a unei creşteri a fost tulburată. Extraordinarele mutaţii înregistrate în existenţa oamenilor au asigurat un nou cadru de vieţuire, dar au afectat viaţa spirituală. Prinşi în procesul de dezvoltare amintit, oamenii încep să uite de unde au pornit şi mai ales însemnătatea pe care o are pentru fiecare viaţa spirituală. Slujindu-se de roboţi, încep a se comporta ei înşişi ca roboţi, ca maşini superioare. Meditaţia, zăbava, examenul propriului comportament şi al măsurii în care contribuie mersului înainte al tuturor, şi nu numai al său personal, şi al celor din imediata sa proximitate, timpul acordat credinţei şi Celui de Sus au diminuat ori chiar au dispărut. La aceasta se mai adaugă şi problemele obiective cu care umanitatea este confruntată. Creşterea demografică la scară globală, problemele energiei şi a apei, crizele periodice - ele însele consecinţe ale unei dezvoltări fără precedent -, confruntările politice, dar şi militare, afectează profund existenţa omenirii.
Biserica îşi are rosturile sale profunde. O intensificare a vieţii spirituale poate oferi un reazem umanităţii, dar şi fiecărui om, conferindu-i energie, putere de rezistenţă şi mai ales limpezindu-i ţelurile spre care trebuie să tindă. Existenţa milenară a Bisericii îi asigură o poziţie deosebită, un prestigiu faţă de instituţiile laice, mai ales faţă de lumea politică. Biserica are măreţia sa, ea este regina vieţii spirituale. Biserica reprezintă mijlocitorul fiecăruia cu Dumnezeu, pentru creştini cu învăţătura lui Iisus Hristos. Ei îi revine să contribuie, în timpurile extraordinare în care am ajuns, la călăuzirea oamenilor şi trezirea celor care trebuie treziţi, ea trebuie să ne ajute să facem faţă cu măsură marilor probleme cu care suntem confruntaţi şi mai ales ritmului de dezvoltare care riscă să-i ducă pe unii spre trufie şi părăsire a vieţii sufleteşti. Biserica trebuie să fie o mamă grijulie a societăţii, preocupată firesc de propria ei structură şi de problemele ei, dar, înainte de toate, îi revine să vegheze la destinele spirituale ale oamenilor pe care-i păstoreşte, să-şi spună cuvântul şi să intervină în această privinţă în existenţa societăţii. Ei îi revine să sprijine, prin acţiuni înţelepte, adaptate lumii moderne, la risipirea stărilor de confuzie, să contribuie la sfătuirea oamenilor, ajutându-i la mersul lor înainte şi mai ales la fiinţarea în sufletele lor a spiritualităţii, a credinţei şi faptelor bune.