Bisericile aromânilor din Pind

Pentru aromâni, lăcaşul de cult a reprezentat unul dintre pilonii existenţei lor în leagănul civilizaţiei pe care au realizat-o în Peninsula Balcanică.

Cu toate încercările de grecizare, prin impunerea limbii greceşti în cult şi educaţie sau prin campaniile de convertire la catolicism la care au fost supuşi în sec. al XIX-lea, aromânii au rămas fideli credinţei strămoşeşti, a celei primite de la Constantinopolul romeilor de la care se revendicau ca urmaşi. O parte din zonele locuite de aromâni, poate cea mai importantă din ţinutul Macedoniei, a fost în Munţii Pindului, nordul Greciei de astăzi. Încă din timpul ocupaţiei otomane, ei au beneficiat de o autonomie, inclusiv religioasă, care le-a permis să-şi continue existenţa în locurile natale şi să-şi păstreze identitatea etnică şi spirituală. Astfel, multe dintre lăcaşurile de cult ale aromânilor din Pind s-au păstrat, în perioada interbelică putând fi identificate cele de la Samarina, cu hramul "Sf. Ilie", de la Avdela cu hramul "Sf. Athanasie" şi Mănăstirea "Sf. Treime", apoi de la Breaza sau Perivoli. În aceste lăcaşuri slujeau preoţi aromâni, care după 1868 erau salarizaţi de Statul român, dar care după 1912 - 1913, când Macedonia a intrat în componenţa Greciei, aceştia au dispărut. În anii 1928 - 1930, slujbele mai erau săvârşite de preoţi aromâni, dar în limba greacă, doar în Avdela şi Perivoli.