Bogăţia săracului Lazăr

Cu certitudine, planul apropiat al realităţilor nu poate fi suprapus unui plan îndepărtat al năzuinţelor.

Parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr este o mărturie a inversării de planuri, o transformare a acestora în acte şi veşnicii. Ceea ce era principal devine secundar şi ceea ce era îndepărtat devine apropiat. Din planul veseliei în chip strălucit se ajunge în văpaia chinurilor, ca act veşnic, şi din planul suferinţei se trece în sânul lui Avraam, în starea de mângâiere, ca veşnică acţiune. Simplu de observat: bogatul nu are nume, săracul da, anume Lazăr. Clement Alexandrinul spunea: „adevărata bogăţie este dreptatea“. Dreptate avea. Prim-planul înăbuşit pe pământ de prezenţa bogatului fără nume este luat „în viaţa de dincolo“ de săracul cel cu numele de Lazăr. Primul care moare este acesta (dus de către îngeri), al doilea care moare este bogatul cel fără nume (şi este înmormântat). Cei chinuiţi în această lume, atunci când pleacă, sunt (con)duşi de îngeri, cei îmbuibaţi în această lume, atunci când pleacă, sunt îngropaţi de către oameni. Şi, de cele mai multe ori, cei care coboară sicriul în pământ sunt tot săracii… Iarăşi, simplu de observat: nu se aude glasul celui cu nume, al săracului Lazăr; cel fără nume însă, bogatul, vorbeşte, cere, se roagă, negociază pentru cei rămaşi în starea în care el era… Din această observaţie putem concluziona: mai bine să rămână după tine Numele, tăcând, decât să vorbeşti mult, nereuşind să-ţi agoniseşti un Nume. Iată că, rămâne-ţi-ar numele! este o binecuvântare, şi nu un blestem. Trupul din trup se naşte, important este cum reuşeşte să iasă sufletul din trup. Ceea ce i-a lipsit bogatului pentru a-şi câştiga un Nume a fost bogăţia faptei bune, cea care, după spusa Sf. Efrem Sirul, nu se termină niciodată. Bogatul, nemilostiv aici, pe pământ, ajunge un milog dincolo, în ceruri. Cere ceea ce n-a ştiut să dăruiască: fie-ţi milă de mine! Iată, ce frumos IMN închină Sf. Ioan Gură de Aur milosteniei: „Este o artă şi încă una din cele mai bune. Dacă orice artă este utilă omenirii, nimic nu este mai util ca milostenia. Nici o altă artă nu ne pregăteşte înălţarea, nu ne ţese veşminte, nu ne înalţă case din nămol, precum milostenia! Ea nu ne smulge din mâinile morţii, ea ne procură gloria vieţii viitoare şi ne clădeşte locuinţe cereşti. Milostenia nu permite, de asemenea, să se stingă candelele noastre. Ea ne justifică şi ne face mai albi ca zăpada“. Versetul 10 din Psalmul 33 este, poate, cel mai frumos tropar al Milei: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pre Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Căutarea lui Dumnezeu nu este altceva decât calea de la sărăcia bogatului nemilostiv la bogăţia săracului Lazăr.