Botezul lacrimilor curăţeşte haina sufletului pentru înviere
Duminica Vameşului şi a Fariseului marchează începutul perioadei de zece săptămâni premergătoare Paştilor. În limbaj bisericesc, această perioadă se numeşte Triod, după numele cărţii de cult folosite cu predilecţie la strană acum, care cuprinde cântările, citirile şi rânduielile tipiconale specifice. Dimensiunea ascetică pronunţată, reprezentată prin post, rugăciune, metanii, dar şi evidenta dimensiune duhovnicească, prin care pocăinţa se transformă în unire mistică cu Dumnezeu, îşi găsesc în Triod o puternică întemeiere baptismală pe care încercăm să o prezentăm în continuare.
Datorită limitărilor pe care le impune un articol de ziar, ne-am decis să abordăm în continuare doar o mică temă care se regăseşte ca un laitmotiv în timpul celor zece săptămâni pregătitoare, şi anume: semnificaţia baptismală a Triodului. Semnificaţia baptismală a Triodului desemnează legătura dintre Taina Sfântului Botez ca încorporare a omului în Trupul tainic al lui Hristos, Biserica, şi „botezul lacrimilor“ sau „botezul pocăinţei“, ca unire mistică cu Dumnezeu prin pocăinţă şi progres duhovnicesc.
Această continuitate între cele două realităţi, una mistagogic-bisericească şi cealaltă duhovnicesc-ascetică, se întemeiază pe evoluţia funcţionalităţii acestei perioade atât de speciale din anul bisericesc.
Monahul Makarios Simonopetritul remarca în lucrarea „Triodul explicat“ (Editura „Deisis“, Sibiu, 2008) că perioada Triodului şi în special Postul Mare erau prin excelenţă timpul în care catehumenii se pregăteau să primească Taina Sfântului Botez în Sâmbăta Mare. „În Biserica veche, funcţia principală a Postului Mare era aceea de a-i pregăti pe catehumeni în vederea „luminării“ din noaptea pascală. Şi, în ciuda modificărilor istorice, el şi-a păstrat până în zilele noastre aceste două aspecte ale sale: de pregătire duhovnicească în vederea primirii Botezului şi de înaintare treptată spre Paşte. Pregătirea în vederea Botezului consta pentru catehumeni şi comunitate nu numai din păzirea unui post (odinioară limitat la una sau două zile), ci şi printr-un ansamblu de practici ascetice pe care Triodul le moşteneşte în mod direct“, arată monahul Makarios.
În Postul Mare catehumenii se pregăteau pentru Botez
Încadrarea catehumenilor în acest program de evanghelizare şi pregătire pentru Botez începea odinioară în Duminica I a Postului Mare, când candidaţii la Botez erau înscrişi pe liste şi primeau de la episcop nume noi, simbol al vieţii duhovniceşti care li se deschidea prin Tainele încorporării în Biserică (Botez, Mirungere, Euharistie). Instruirea catehumenilor în dogmele creştine şi în învăţăturile biblice cădea în sarcina episcopului şi a cateheţilor specializaţi, dar aceasta nu era niciodată ruptă de cultul Bisericii.
Biserica se ruga pentru „luminarea“ candidaţilor. În fiecare zi, înainte de catehezele de la biserică, candidaţii erau exorcizaţi, scoşi de sub stăpânirea diavolului şi încredinţaţi lui Dumnezeu.
Un alt aspect important al pregătirii lor era lecturarea şi învăţarea istoriei Vechiului şi Noului Testament, cu descoperirea din partea cateheţilor în primele trei săptămâni ale postului a sensului istoric al Bibliei, apoi cu descoperirea sensului spiritual sau duhovnicesc al acesteia. Catehezelor scripturistice le corespunde astăzi Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, cu dezvoltări imnologice pe episoade biblice care au ca scop descoperirea finală a Mântuitorului Iisus Hristos ca izvorul vieţii.
Însă, pe lângă caracterul creştin-pedagogic al catehezelor, se remarcă încă de la început un pronunţat aspect mistic al unirii cu Hristos prin harul Botezului. Pe lângă învăţarea principalelor dogme ale Bisericii, catehumenii erau îndemnaţi ca prin pregătire interioară să facă experienţa harului lui Dumnezeu. Modelul lor de iniţiere duhovnicească erau postul şi ispitirea Mântuitorului din pustiu, după evenimentul de la Iordan. Aceştia trebuiau să depăşească obstacolele ridicate de firea păcătoasă şi ispitirile diavolului.
„Prima parte a Postului Mare marcată de Duminica Ortodoxiei şi a Sfântului Grigorie Palama, ca şi nenumăratele tropare dogmatice risipite în întreg Triodul, reprezintă un fel de transpunere a aşa-numitei redditio symbol şprin care preoţii sau candidaţii la Botez rosteau ei înşişi Simbolul de credinţăţ. Dar cea mai mare parte a imnografiei Postului Mare e consacrată catehezei propriu-zis duhovniceşti şi ascetice. ş...ţ Pentru Părinţi, iniţierea în viaţa creştină îmbracă înainte de toate un caracter ontologic. Botezul e o renaştere (anagennesis, gr.), o restaurare prin iertarea păcatelor în demnitatea lui Adam, o liberare de moarte. Dar, mai mult încă, e o adevărată re-creaţie (anaktisis, gr.): o înnoire totală a fiinţei (syntheseos metapoiesis, gr.)“, spune Makarios Simonopetritul.
Reîmprospătarea harului Botezului prin pocăinţă
Realitatea noastră însă se arată alta. Fiindcă am fost botezaţi în pruncie, nu mai păstrăm proaspătă amintirea vindecătoare a tainei în sufletul nostru. „Simţul baptismal“ a fost acoperit de zgura păcatului. Ne aflăm în păcate şi patimi de tot felul, astfel încât nici un adult nu mai poate mărturisi lumina Botezului din sufletul său. Pentru aceasta Dumnezeu ne-a dat „al doilea botez“, adică pocăinţa sau „botezul lacrimilor“ pentru păcate.
Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte lămurit despre acesta: „Osânda celor care au primit Botezul Tău în pruncia lor, ducând toată viaţa lor o existenţă nevrednică de el, va fi mai mare decât a celor nebotezaţi, precum Însuţi ai spus, pentru că ei au nesocotit veşmântul Tău cel sfânt; şi ştiind că acest lucru e sigur şi neclintit, Mântuitorule, ai dat căinţa spre o a doua curăţire (dodekas ton metanoian eis katharsin devteran, gr.) şi i-ai rânduit drept hotar harul Duhului pe care l-am primit mai întâi la Botez“.
Dacă nu mai suntem în postura catehumenilor din vechime care se pregăteau pentru Botez, suntem în chipul unor osândiţi pentru vina de a fi pierdut lumina Botezului şi cerem botezul pocăinţei care implică aceeaşi curăţire prin lacrimi şi tânguire a sufletului şi înălţare prin experienţa harului.
Curăţirea capătă în Triod o dimensiune pedagogic-mistagogică, de recapitulare a adevărurilor credinţei şi de pătrundere în înţelesul tainei lui Dumnezeu, o dimensiune ascetică reprezentată de mulţimea nevoinţelor, postul, rugăciunea, milostenia, dar şi o dimensiune mistică, de trăire a lui Dumnezeu şi de experiere a harului curăţitor.
Depărtarea noastră istorică de perioada catehumenilor nu înseamnă că procesul duhovnicesc a încetat, pentru că învăţăm că şi noi, pe orice treaptă ne-am afla, suntem nişte începători şi suntem chemaţi să facem an de an început bun al urcuşului nostru spre Dumnezeu.
Această specificitate a Triodului, care are în centru tema unirii lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez şi apoi prin „al doilea botez“ sau „botezul pocăinţei sau al lacrimilor“, este adânc înrădăcinată în tradiţia teologică a marilor Părinţi ai Bisericii.
„Atât din punctul de vedere al constituirii istorice, cât şi al fundamentelor sale duhovniceşti, ciclul Triodului apare, aşadar, ca o recapitulare periodică a întregii spiritualităţi creştine conţinute sintetic în Botez. Cele trei etape pe care, începând cu Clement Alexandrinul şi Origen până la marea sinteză a Sfântului Maxim Mărturisitorul, trecând prin Evagrie Ponticul şi Dionisie Areopagitul, tradiţia duhovnicească răsăriteană le-a distins în urcuşul creştinului spre muntele contemplaţiei sunt, prin urmare, simbolizate prin cele trei perioade care articulează ciclul liturgic mobil: Postul Mare, Paştele şi Cincizecimea“, spune autorul „Triodului explicat“.