Învățături mântuitoare din cuvintele Evangheliei: „Cuvintele vii” - ale Sfântului Arsenie de la Prislop

Sfântul Părinte Arsenie Mărturisitorul de la Prislop a fost un sfânt care a unit cuvântul cu fapta, trăirea cu cunoștința, de aceea cuvintele sale sunt vii și mântuitoare, dacă sunt împlinite. Desăvârșit trăitor și cunoscător al Evangheliei lui Hristos, a purtat în taina vieții și persoanei sale înălțimile duhovnicești ale vieții îngerești (specifice cinului monastic asumat), dublate de adâncimea cugetării teologice, a înțelegerii luminate de Duhul Sfânt și rostite din puterea Cuvântului Hristos.

Sfântul Arsenie, cel mult iubit de creștini, a purtat în suflet nesfârșita dragoste și răbdare cu fiecare suflet, bunătate, blândețe și gingășia de mamă care se apleacă asupra copiilor săi. Delicatețea duhovnicească, părintească, cu care s-a aplecat și asupra rănilor sufletești și trupești, bolilor și neputințelor credincioșilor a făcut din mormântul său un izvor pentru cei însetați. Mulțimile nesfârșite care curg spre mormântul său trăiesc acolo taina împăcării cu Dumnezeu prin mijlocirea sa.

Cuvintele Sfântului Arsenie sunt adânci, plăcute și luminoase, pătrund până în adâncul ființei, până la despărțitura sufletului de trup. Sunt pline de lumina, puterea și dulceața Duhului Sfânt, asemenea cuvintelor Domnului, mergând la inimă ca niște săgeți ascuțite, trezind, luminând, îndulcind și vindecând sufletul.

Sfântul Arsenie a scris silit de împrejurări, de necesități pastorale stringente, specifice vremii sale. A scris cele patru volume: „Cărarea Împărăției”, „Cuvinte vii”, „Practica vieții monahale” și „Scrieri inedite”, toate apărute postum, care cuprind toată bogăția învățăturii necesare mântuirii și desăvârșirii.

Bogăția sensurilor duhov­ni­cești, nuanțele mesajelor mântuitoare, adâncimea și înălțimea cuvintelor, plasticitatea expresiilor și lumina cuvintelor sale au un scop precis: acela de a fi o învă­ță­tură pentru urmași, necesară mân­tuirii și sfințirii omului. Așadar, de Sfântul Arsenie ne apropiem cu smerenie, cu rugăciune, ca la un izvor de vindecare sufletească și trupească, asemenea sutelor de mii de oameni însetați, care vin la mormântul său izvorâtor de har, dar și cu atenție, cu ascultare, cu deschidere sufletească spre a primi cuvintele sale, a le pune în inimă și a le împlini.

Cărarea Împărăției

Cea mai cunoscută scriere a Sfântului Arsenie este „Cărarea Împărăției”, o carte apărută din necesități pastorale și duhov­nicești, o sinteză a învățăturii Filocaliei românești, fundamentată în cuvintele Sfintei Scripturi și structurată pe gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul. Cele șapte capitole sunt șapte trepte ale suișului duhovnicesc. Despre ea, Sfântul Arsenie ne mărturisește:

„Adunatu-s-au aici o seamă de cuvinte - răspunsuri la atâtea lacrimi… unele și altele se adunau la măsuța sfintei spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele ca soarele în picurii de rouă. Strălucirile acelea, prinse în lacrimi, împreună le dăm - Părinte și părinți - învățături din vreme urmașilor, în neam și-n neam, ca să nu mai orbecăiască și ei în noaptea neștiinței și a lipsei de sfat de unde vin toate relele care chinuiesc oamenii și întunecă vremile… Este o singură cale senină: Trăirea învățăturii creștine, în toată adâncimea ei și toată sinceritatea noastră. Aceasta este singura cale sigură, pe care trebuie să o învățăm mereu, în fiecare rând de oameni.”

Cuvintele vii

A doua scriere a sa sunt „Cuvintele vii” sau ale Cazaniei de la Prislop, cum le numește Prea­sfințitul Părinte Daniil Stoenescu, ucenicul său. Tâlcuirile textelor evanghelice din cele o sută treizeci și șapte de predici ale părintelui, scrise în timpuri și locuri diferite, sunt cuvinte de folos, adevărate eseuri duhovnicești, erminii pline de puterea și dulceața Duhului Sfânt, zugrăvite în focul și culorile dragostei Tatălui ceresc, pline de lumina și puterea lui Hristos.

Am ales primele două predici, în care cu înțelepciune și luminare dumnezeiască, tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Părinte Arsenie ne dă învă­țături mântuitoare.

Prima este: „Tânărul bogat” (Sâmbăta, 25.11.1946, Cuvinte vii, pp. 9-11).

Din convorbirea Domnului cu tânărul bogat, sfântul părinte dezvoltă trei subiecte duhovnicești: problema desăvârșirii, problema bogăției și problema convertirii.

1. Învățătura desăvârșirii:

„Dacă vrei să intri în viață, ţine poruncile. Tânărul «voind să se îndrepteze» - (unii părinți spun, zice Sfântul Arsenie, că a vrut să se laude în fața Mântuitorului), mărturisește că toate acestea le-a păzit din tinerețile sale. E de crezut; familiile alese păzeau poruncile Legii. Totuși, tânărul acesta, deși împlinise poruncile, stăruia în nemulțumirea cu sine însuși și cu omeneasca sa bunătate (care nu-i dădea pacea sufletească, s.n.)… Mântuitorul continuă…«Vrei să fii desăvârșit? Mergi, vinde-ți averile tale și le împarte săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-Mi Mie!» La nimeni până aici n-a cerut Iisus să-și vândă averile! Tânărul voia mai mult decât intrarea în viață prin plinirea poruncilor, căuta desăvârșirea. «Vrei să fii desă­vârșit? - împlinește sfaturile!» Pe cuvântul acesta se întemeiază călugăria. Deci, iată ce făgăduință dau călugării: că împlinesc mai mult decât poruncile; se făgăduiesc să împlinească sfaturile: al sărăciei, al viețuirii curate și al urmării Mântuitorului, ascultători făcându-se Mântuitorului și povă­țuitorilor lor”.

2. Problema bogăției

„Tânărul, luat oarecum pe neașteptate, nu și-a dat seama cine îl cheamă și la ce îl cheamă. N-a adâncit răspunsul Mântuitorului și a plecat întristat. Mântuitorul a văzut că era cu inima lipită de bogății și a zis ucenicilor cuvântul acesta: «Cât de anevoie vor intra bogații în  Împărăția lui Dumnezeu» (Marcu 10, 17) - gândindu-se la primejdiile și ispitele bogăției. Sfântul Arsenie lămu­rește nedumerirea apostolilor: «Doamne, atunci cine poate să se mântuiască?», deoarece era cre­dința că bogații se pot mântui mai ușor, ca unii ce au miei și boi și pot aduce jertfe, pe când cei săraci nu au. Mântuitorul aduce în dis­cuție propria Sa jertfă, care mân­tuiește lumea. «Ceea ce la oameni este cu neputință e cu putință la Dumnezeu.»” Jertfele oamenilor, conchide sfântul, nu pot să-i mântuiască pe oameni, ci numai Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului ne este dată spre mântuire.

În concluzie, Sfântul Arsenie ne lasă o adevărată învățătură despre înțelesul bogăției:

„Nu sărăcia te mântuiește, nici bogăția nu te osândește; precum nici bogăția nu te mântuiește, nici sărăcia nu te osândește, ci cum ai sufletul tău față de bogăție și sărăcie. Ești sărac și zorit cu sufletul după avere, iată că nu te mân­tuiește sărăcia ta. Ești bogat, dar desfăcut cu inima de bogăția ta, iată că nu te primejduiește bogăția ta. Cum stai cu sufletul și față de una și față de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta.”

3. Taina convertirii

Sfântul Arsenie privește cu ochii duhului în adâncuri de suflete și vede lumina în adânc de istorie:

„Mai departe știm din predanie despre tânărul acela că după Răstignirea Mântuitorului și după Înviere, dovedindu-Se dumnezeirea Sa, după Înălțare și după Pogorârea Duhului Sfânt, a auzit și el (tânărul bogat) despre toate acestea și abia atunci și-a dat seama cine era Cel cu care vorbise și nu L-a înțeles. Iar când a văzut uciderea lui Ștefan și liniștea lui cerească, precum și propovăduirea pe față și fără de nici o frică a Apostolilor, a venit acasă și s-a mărturisit creștin, lepădându-se de toate, așa cum îl sfătuise Iisus.”

A doua predică: „Mânați mai adânc” (Sâmbăta, 5. IX. 1948. Cuvinte vii, pp. 12-13)

Prin cuvintele „mânați mai adânc”, Sfântul Arsenie vede sfârșitul durerilor și zădărniciilor omenești, ca rezultat al vieții de suprafață în care trăiește, de multe ori, omul pe pământ.

Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Hristos „sfârșește zdroaba (truda) de toată noaptea a unor pescari, întorcând-o într-o așa bucurie, încât printr-însa au cunoscut că Iisus e Dumnezeu”.

Duhovnicește, aceste cuvinte înseamnă coborârea minții în inimă și săvârșirea rugăciunii din adâncuri de ființă, prin care omul se eliberează de neputințe, de părere de sine, de îndreptățire de sine și nemulțumire, umplându-se de credință, pace și bucurie duhovnicească.

„Petru, zice Părintele, sim­țindu-și nevrednicia în prezența lui Dumnezeu, spune o vorbă, care poate fi și potrivită și nepotrivită: «Doamne, ieși de la mine că păcătos sunt!» Ea poate fi înțeleasă și ca smerenie în fața lui Dumnezeu și ca alungare a lui Dumnezeu. La Sfântul Apostol a fost primul înțeles, iar Domnul, zice Sfântul Arsenie, nu numai că nu l-a ascultat să meargă de la el, ci l-a chemat la Sine, printre primii ucenici: «L-a chemat de la marea peștilor unde n-a avut necaz decât o noapte, la marea societății omenești; apostol, pescar de oameni, unde necazurile Evangheliei țin toată viața…»”

Ce învățăminte, zice Sfântul Părinte Arsenie, putem noi desprinde din cuvântul lui Iisus: „Mânați mai adânc”?:

1. Ca în toată strădania noastră bună, să mânăm mai adânc. Necazurile, piedicile sau încercările sunt puse ca să le trecem, iar nu ca să ne oprim sau să ne întoarcem păgubași.

2. Încercările de tot felul sunt binecuvântate de Dumnezeu și trimise oamenilor, cu rostul ca din prilejul lor să ne întâlnim cu El.

3. Ca întotdeauna, ori de câte ori ne întâlnim cu Dumnezeu în necazuri, toate le înțelegem chemări de-a-I fi mai aproape, de-a-I fi ucenici, de-a nu tăcea binefacerile Sale (făcute) către noi.

4. Să mânăm (să intrăm) deci mai adânc în rosturile vieții acesteia și ale tuturor încercărilor ei, că sfârșitul lor e moartea păcatului și întâlnirea cu Dumnezeu.

5. Că fără găsirea lui Dumnezeu în încercările vieții, viața noastră ar fi o noapte de zdroabă (trudă) zadarnică.

Nu pricepem viața fără Dumnezeu. Dar Îl pricepem pe Dumnezeu din necazurile vieții - bune toate - și din ele propovăduim pe Dumnezeu… Și propovăduiți-L și voi!...