Brâncuși și Rockefeller
Geniile istoriei, oamenii mari cu adevărat, au fost profunzi şi simpli în acelaşi timp. Dacă eşti atent la ei, observi că nu se entuziasmau uşor, că aveau cuvântul bine cântărit, că nu îi bucura succesul facil, dimpotrivă, fugeau de el cât puteau. Îi încurcau teribil bogaţii care credeau că îi pot cumpăra.
Geniul caută în domeniul său esenţialul. Pentru el celelalte lucruri sunt nesemnificative. Brâncuşi și-a construit singur chiar şi propria mobilă şi majoritatea ustensilelor pe care le folosea în munca lui, ilustrând parcă înțelesul frazei „Cât de multe sunt strânse aici şi cât de nefolositoare pentru mine...”, pe care Socrate o rostea când se plimba prin piaţa Atenei.
Dar asta nu înseamnă că geniul este un absent al vieţii, că el nu ştie să vadă şi să simtă lumea. Geniul nu e un îngust, ci el ştie să osebească ce merită atenţia lui de ce nu trebuie nici băgat în seamă.
Acum 140 de ani se năştea într-un mic sat de la poalele Carpaţilor cel care avea să revoluţioneze sculptura modernă, Constantin Brâncuşi. I-a cunoscut şi a fost prieten cu cei mai mari artişti ai lumii din vremea sa, Amedeo Modigliani, Auguste Rodin, Guillaume Apollinaire, Henri Matisse. A expus operele sale la cele mai pretenţioase saloane din Paris, New York, Chicago şi Boston. Cu toate acestea, a rămas un om de o smerenie ieşită din comun. La sfârşitul vieţii petrecut în 1957 a dăruit toate lucrările sale statului român, dar autorităţile comuniste au refuzat această colosală donaţie, motivând că nu pot accepta sculpturile unui reacţionar plecat din România.
Rămâne memorabil însă un episod petrecut în atelierul său de sculptură unde l-a vizitat într-o zi celebrul bancher David Rockefeller. Omul îl aprecia enorm pe român. „Cu ce te pot ajuta? Ai nevoie să-ţi cumpăr ceva?“, l-a întrebat într-o zi cu nonşalanţă magnatul american, care putea semna un cec în dolari a cărui sumă aduna multe zerouri la coadă. Brâncuşi, deloc stânjenit de prezenţa afaceristului, i-a spus tăios: „Dacă vrei să mă ajuţi cu adevărat, du-te, ia mătura care stă după uşă şi mătură atelierul! S-a făcut mult praf şi nu pot să lucrez atunci când e mizerie”.