Bucură-te, Maica vieţii noastre!

Bucuria praznicului Bunei Vestiri este o bucurie ce se descoperă şi se adânceşte în taina rugăciunii pe măsura renunţării la închipuirile proprii. De aceea şi adevărul lui este comprimat în formele antinomice ale cultului din ale cărui expresii am ales file din Acatistul Bunei Vestiri.

Bucură-te, prin care iarăşi răsare Lumina! Blestemul lui Adam piere şi păcatul lui le dezleagă, iar lacrimile Evei sunt oprite atunci când îngerul cel mai întâi stătător îi zice Preacuratei: "Bucură-Te!" (Lc. 1, 28). Toată taina cea din veac ascunsă astăzi se descoperă, căci Maica Domnului se face Scaun al Împăratului-Dumnezeu. Pântecele ei este pântecele dumnezeieştii întrupări prin care făptura toată se înnoieşte şi prin care Făcătorul Prunc se face. Aliluia! Bucură-te, tăinuitoarea Sfatului celui nepătruns! Toată voia neştiută a dumnezeirii, toată aşteptarea îngerilor şi a oamenilor se împlinesc în taina zămislirii feciorelnice. Fecioara se minunează, iar îngerul şi mai mult se pleacă cu închinăciune în faţa celei care se face scară pe care Însuşi Dumnezeu coboară şi se face podul dintre cer şi pământ. Uşa pecetluită se deschide. Adâncul proorociilor acum se adeveresc. Arătarea de nimeni închipuită astăzi se vădeşte prin umbrirea puterii dumnezeieşti. Pântecele Fecioarei ca o taină aleasă de rod se umple şi Fiul lui Dumnezeu se concepe deodată ca Fiu al Lumii. Aliluia! Bucură-te, deodată Maica Domnului şi Maica Omului! Nu numai Elisabeta o numeşte pe Fecioara Maria Maica Domnului (Lc. 1, 43), ci tot neamul omenesc o are drept Maică de taină nepătrunsă prin care dumnezeirea se naşte ca făptură şi făptura urcă în dumnezeire. Mlădiţa rodeşte pe Ziditorul, fiind ea însăşi brazda dumnezeiescului lucrător şi ogorul Semănătorului de sus. Pământul ce rodeşte acum rodul cel mare şi lumina care arată acum soarele se face "o altă zi" ce nu se mai sfârşeşte. Iată facerea din nou a lumii. Iată Pomul Vieţii răsădit în Raiul înţelegător, ce se face acum Împărăţie veşnică. De aceea, nu sunt de mirare gândurile îndoielnice ale lui Iosif, nici ale tuturor ritorilor necuvântători în faţa acestei taine de nepătruns cu mintea. Aliluia! Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului! Ritorii se îndoiesc, iar păstorii laudă pe Mielul ce stă în braţele Maicii Fecioare. Ea se face staulul cel mai sfânt al lumii în care cerul şi pământul acum se întâlnesc, iar grădina convorbirii sfinte devine "alt rai" pe pământ în care Însuşi Dumnezeu se arată. Maica Mielului este temeiul credinţei împlinite, căci primeşte în pântecele său focul dumnezeirii, poartă în braţele sale necuprinsul şi odihneşte la pieptul ei veşnicia. Iată icoana cea de taină a lumii pe care "magii" o caută şi la care toată făptura se închină. Aliluia! Bucură-te, în care Dumnezeu şi lumea se îmbrăţisează! În pântecele feciorelnic încape Ziditorul făpturii. Soarele dumnezeiesc se zămisleşte şi pântecele Fecioarei se face raza zilei de "alt" început. Este ziua în care se dezvăluie taina nepătrunsă, căci lumina lui vădeşte păcatul şi începutul ei opreşte căderea. Acum îngerul şi omul trec la limanul neschimbător în care-şi recapătă chipul de la început. Făptura întreagă stă fără amestecare în faţa lui Dumnezeu prin chipul Maicii Preasfinte: privelişte a veşnicei Împărăţii şi ochii prin care Dumnezeu priveşte cu blândeţe lumea şi lumea contemplă neîntinat dumnezeirea. Aliluia! Bucură-te, că pământul "blestemat" acum se binecuvântează! În pântecele Fecioarei se pune temelia şi chipul nou al lumii. Vechiul chip al înşelării şi al căderii se risipeşte. Aici este înecarea netrupescului faraon, căci Fecioara este "Marea cea de Taină" în care păcatul se îneacă. Zidirea toată iese din Egiptul păcatului, trasă fiind de Moise, care acum este Hristos. Mana care a hrănit zidirea ce peregrina prin pustiul păcatului este de acum în chipul Pâinii Vieţii, ce se coace în "cuptorul cel de foc" al Maicii. Iar Ţara Făgăduinţei spre care toţi priveau este Împărăţia cerurilor ce în inima omenirii se zideşte. Toată bătrâneţea omenirii simbolizată de dreptul Simeon cere acum să se mute din acest veac, căci vede în braţele Maicii lui Dumnezeu pe Înnoitorul lumii. Aliluia! Bucură-te, icoană deodată nevăzută şi văzută! În chipul de maică al Fecioarei Maria vedem icoana dumnezeirii întrupate şi a făpturii reînnoite. Înaintea ei, ca înaintea noilor Table ale Legii şi noul Chivot al Templului rezidit este toată închinarea de sus şi de jos. Iată Sfânta Sfintelor ce tuturor se deschide şi desfacerea tuturor peceţilor (Apoc. 6-8). Moise n-a putut să audă şi să vadă faţa lui Dumnezeu. Nici Ilie n-a văzut decât chipul Lui în foc. Dar Fecioara este altarul preînchipuit de Ilie peste care se coboară în locul "focului din cer", Însuşi Dumnezeu coborât la om, pentru ca noi, prin jertfa de sine, înstrăinându-ne de cele stricăcioase ale idolatriei pătimaşe să ne mutăm mintea la cele de sus în laudă de mulţumire, Celui ce S-a pogorât la cele de jos. Aliluia! Bucură-te, că ai unit fecioria cu naşterea! Cuvântul lui Dumnezeu cu totul fiind întru cele de jos, iar de cele de sus nicidecum despărţindu-se, pe toate le cuprinde în taina Dumnezeului-Om. Fecioara se face uşă nestricăcioasă şi de mare cinste a lumii, prin care trece fără să o strice Însuşi Ziditorul. Ea este încăperea celui neîncăput, din care Cuvântul Însuşi ne vorbeşte. Cele potrivnice nu mai sunt, întrucât firea făpturii trece peste hotar primind pe cele peste fire. Aşa Fecioara este deodată Maică a lui Hristos Cel veşnic şi a lui Hristos Cel pururea şi în lume, fiind Maică a lui Hristos al tuturor, El care în chip feciorelnic se uneşte cu sufletele noastre. Toate se minunează de lucrul cel mare al întrupării de sus: că Om fiind nu S-a micşorat şi Dumnezeu fiind nu S-a întinat. Aliluia! Bucură-te, Maica care face zidirea Liturghiei! Mintea necredinţei rămâne fără pricepere în faţa tainei celei mai presus de fire. Înaintea Fecioarei însărcinate, filozofii devin neînţelepţi, iar iscoditorii tainei se ruşinează. Doar starea liturghisitoare a făpturii, vădită în răspunsul ascultător al Fecioarei - Fie mie! (Lc. 1, 38) - dat prin înţelepciunea de sus, adună umanitatea în chipul minţii celei dincolo de cele ale minţii şi în chipul inimii adâncurilor de duh, de unde se nasc cunoştinţa doar a credinţei şi simţirea celor suprafireşti. Ea este Maica Celui ce adună toată făptura, făcându-se altar la care se cunună iubirea dumnezeiască însăşi cu iubirea curată a lumii prin întruparea din Fecioară a Păstorului Celui Mare, ce S-a făcut Om lucrător la mântuirea lumii. Aliluia! Bucură-te, chipul Maicii celei Mari! Numai prin iubirea de mamă făptura poate vorbi cu Făcătorul. Mama are mare îndrăzneală la Fiul său, pentru că mijloceşte din turnul fecioriei şi al nevinovăţiei fără de schimbare. De aici, începe taina prefacerii de sus şi a călcării şarpelui din lumină căzut. Fecioara este aducerea darului dumnezeiesc plăcut Ziditorului. De aceea, devine chip al izbăvirii şi marea milostivire la care alergăm în toate nevoile, simţind-o ca Maica vieţii noastre. Dar laudele noastre de-ar fi ca nisipul mării nu pot plini cum se cuvine milele ei cele bogate. Aliluia! Bucură-te, Maica iubirii neîmpuţinate! Fecioara ce a purtat pe Soarele dumnezeiesc s-a făcut făclia care risipeşte tot întunericul şi iubirea ce mângâie toată întristarea. Preasfânta Născătoare a Soarelui Hristos este raza şi lumina cea neapusă a omenirii. Este fulgerul din necuprins şi tunetul ce pe toţi i-a-nspăimântat. A fost aleasă din furtuna păgână a necredinţei şi s-a făcut pământ liniştit şi liman neînviforat al credinţei. Braţele ei, cele ale primirii necontenite, nu lasă pe nimeni să se piardă, iar iubirea ei de cer, nemăsurată, ne-o dă ca maică, la care toţi venim şi spre care toţi nădăjduim. Tu eşti maica dezlegătorului datoriilor noastre. Prin tine ni se rupe "zapisul" păcatelor noastre şi primim iarăşi harul în care toţi putem cânta: Aliluia! Bucură-te Biserică, Dumnezeu şi lumea în întâlnire! Maică Prealăudată care ai născut pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi sfinţii, primeşte darul laudei adus ţie ca Bisericii noastre în care intră toată zidirea. Tu eşti Biserica - Noul Templu al lumii pecetluite cu Însăşi chipul Fiului lui Dumnezeu. Tu eşti Biserica ce deschizi altarul pecetluit, pentru vorbirea făpturii cu Ziditorul ei. Eşti Biserică Vie în care astăzi şi de-a pururi vine Sfântul Duh cu binecuvântarea veşnică a Tatălui pentru a fi Noul Ierusalim al lui Hristos în care se lucrează mântuirea. Eşti chipul locaşului veşniciei şi templu răsădit peste tot. De aceea, cu toţii cinstim zămislirea ta şi ne închinăm naşterii tale celei dumnezeieşti, lăudându-Te ca pe Biserica noastră cea însufleţită, ce cu neoprite grăiri îţi cântă: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!