Bucuriile și împlinirile unui profesor de teologie

Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându‑le să păzească toate câte v‑am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 19‑20).

Vocația de a fi sacerdot, apostol, rugător este testamentul lăsat de Mântuitorul Hristos celor care, prin binecuvântarea Lui, au virtutea dăruirii de sine. Misiunea la care sunt chemați cei care oferă din știința lor semenilor comportă daruri și specificități complexe, trăiri intense și efort pe măsură.

Unii dintre dascăli sunt atrași de spiritualitate, alții de dogmatică, unii de muzică, tipic ori liturgică, alții de aghiografie sau de alte ramuri și discipline teologice.

Patrologia cuprinde cercetarea vieții și lucrării duhovnicești ale celor plăcuți lui Dumnezeu, înscriși cu litere de aur în Istoria Bisericească Universală. Pasionat de istorie, patrologie și aghiografie, părintele prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu a studiat mult, a citit și a cercetat documente, manuscrise și însemnări ale marilor Părinți ai Bisericii.

Născut pe meleaguri mehedințene, crescut într‑o familie evlavioasă, părintele profesor Constantin Pătuleanu s‑a deprins, încă din copilărie, cu analiza temeinică și bucuria descoperirii lucrurilor inedite.

În timpul studiilor la Liceul de Științe Naturale din Vînju Mare‑Mehedinți (1977‑1979), la Seminariile Teologice Ortodoxe din Craiova și Caransebeș (1979‑1984), a descoperit frumusețea disciplinei, a înțelepciunii și bunei rânduieli. De la științele naturale a făcut pasul către treptele noțiunilor supranaturale, pășind pe calea adevăratei cunoașteri, de la profan către sacru, de la pământ către cer.

A fost student la Institutul Teologic de Grad Universitar din București în perioada 1985‑1989, remarcându‑se prin rezultate deosebite, implicare și bună‑cuviință. Era preocupat de studiu, petrecând ore îndelungate în bibliotecă ori având discuții interesante, dar și aplicate, cu profesorii și colegii săi. Cercetarea științifică a continuat, urmând cursurile Școlii Doctorale între anii 1990 și 1994.

În perioada 1995‑1998 a urmat cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie Evanghelică din cadrul Universității Martin Luther din Halle, Germania, înțelegând cuvintele psalmistului: Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136, 4). Pământul străin s‑a dovedit roditor pentru știința sa, părintele profesor studiind cu acribie.

Cariera didactică și‑a început‑o la Universitatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, unde s‑a dedicat studenților cu multă dăruire, într‑o perioadă de început a noii facultăți, fiind într‑o vreme prodecan și deschizător de drumuri.

Misiunea sacerdotală a primit‑o cu multă responsabilitate, fiind un preot misionar, bun administrator și predicator. Adeseori, la Parohia Udricani din Capitală, mulți credincioși au pășit pragul bisericii și l‑au găsit pe părintele Constantin Pătuleanu slujind, spovedind ori restaurând și înfrumusețând istoricul lăcaș de cult. Privegherile de noapte și slujbele cu rânduială bizantină au reunit sub ale lor rugăciuni multe suflete, bucurându‑le.

Profesor la Catedra de Patrologie a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, a îndrumat numeroși studenți, fiindu‑le dascăl, părinte și prieten.

Viața ne oferă oportunitatea de a întâlni mulți semeni de‑ai noștri. Pe unii îi cunoșteam din copilărie, pe alții din vremea studiilor primare, gimnaziale sau universitare, iar pe alții mai târziu, în decursul vieții. Ne îmbogățim sufletește, fiind în unire duhovnicească și apreciind darurile celorlalți, aspect fără de care nu am mai reprezenta nimic. Dumnezeu Însuși Se bucură când este comuniune, iar nu discordie și tulburare.

Împlinirea a 60 de ani a unui sacerdot și profesor de teologie este prilej de bucurie pentru ucenicii și studenții lui, pentru colegii, apropiații și familia sa. Multe dintre momente se petrec în liniște și discreție. Cu toate acestea, este de bună‑cuviință să apreciem darurile oamenilor, care sunt, de fapt, daruri ale lui Dumnezeu trimise celor bineplăcuți Lui.

Literatura patristică ne învață să ne bucurăm, după cum ni s‑a spus: Dacă ai văzut om, L‑ai văzut pe Dumnezeu, întrucât omul este chip al lui Dumnezeu, atribut care trebuie actualizat și valorificat pe tot parcursul vieții (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință).

Părintele profesor Constantin Pătuleanu a adus bucurie multor oameni pe care i‑a întâlnit încă din vremea studiilor, ori în timpul slujirii sale ca profesor la Craiova și București, precum și în perioada în care s‑a aflat printre tinerii români care au avut privilegiul de a studia în Germania.

Deși sunt multe daruri cu care este înzestrat părintele profesor Constantin Pătuleanu, aș dori să remarc câteva dintre acestea.

În primul rând, dorința de aprofundare a cunoștințelor pe care le‑a dobândit încă din vremea pășirii pe drumul slujirii Bisericii, din întâia zi de școală și până la apropiata vârstă a înțelepților.

Studios, preocupat de lucruri originale, de scrieri sfinte și de înțelesuri adânci, părintele profesor Constantin Pătuleanu a devenit un iubitor al lucrurilor de valoare, esențiale, în detrimentul celor care ar putea răpi, fără rost, timpul vieții noastre.

Un alt dar pe care l‑am descoperit la părintele profesor Constantin Pătuleanu este exprimarea firească a viețuirii bisericești, fiind foarte atent cu cei din jurul lui. Întotdeauna este discret și binevoitor, nedorind să înfrunte sau să umilească pe cineva, ci să fie el cel care slujește, după cuvintele Mântuitorului: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor (Marcu 9, 35).

Un alt dar al părintelui profesor Constantin Pătuleanu este cel al descoperirii unor mari personalități din vastul șir al sfinților, unii dintre ei făcuți cunoscuți studenților la cursul de patristică.

În acest context, mă voi referi la Sfântul Antonie cel Mare. Având multe informații din lumea creștină a Galiei, părintele profesor l‑a îndrumat pe unul dintre doctoranzii săi, care se afla în vremea respectivă la Paris, să descopere moaștele Sfântului Antonie cel Mare, cu istorie deosebită, despre care multă vreme s‑a crezut că erau îngropate într‑un loc necunoscut. Realitatea era însă alta. Din vremea împăratului Justinian cel Mare, moaștele au fost aflate și cinstite, ajungând în Franța, unde se păstrează până astăzi, într‑o măreață catedrală din apropierea orașului Grenoble: l’Eglise Abbatiale de Saint‑Antoine l’Abbaye en Dauphiné. La stăruința lui și prin implicarea unora dintre ucenici, moaștele Sfântului Antonie cel Mare au fost descoperite. În chip minunat, un fragment din ele a ajuns la București, la o biserică istorică, ocrotită de marele nevoitor.

Totodată, trebuie să spun că am descoperit la părintele profesor Constantin Pătuleanu o cinstire deosebită pentru profesorii și înaintașii săi. Cel mai mult parcă, această cinstire s‑a îndreptat către părintele profesor Viorel Ioniță, întrucât cunoscutul profesor de teologie l‑a îndrumat în vremea studenției și apoi l‑a recomandat pentru bursă în Germania. De multe ori, în relatările sale, părintele profesor Pătuleanu amintește, cu reverență, personalitatea îndrumătorului său, evocând momente speciale din vremea studiilor sale, precum și din întâlnirile lor de mai târziu. Cuvintele frumoase pe care le are la adresa magistrului său dovedesc faptul că păstrează, cum era și firesc, persoana acestuia între prețioasele chipuri ale vieții sale.

Am fost, de multe ori, martor al unor întâlniri și destăinuiri pe care părintele profesor Constantin Pătuleanu ni le‑a făcut celor din preajmă, cu tâlcuiri originale și mărturisiri de suflet, expresii ale bucuriei pe care o are când se află în comuniune cu alții.

Împlinirea vârstei de 60 de ani este doar o aniversare, nu momentul unui bilanț, nici al unor sinteze care să cuprindă întreaga viață sau operă a cuiva. Cred că cea mai mare bucurie la un asemenea moment este conștientizarea darurilor și a ocrotirii care vin de la Dumnezeu și pe care El nu uită să le ofere tuturor celor care Îl iubesc.

La ceas aniversar adresez cuvinte de reverență pentru îndrumarea tezei mele de doctorat dedicate Istoriei așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.

Am remarcat mereu eleganța și discreția sa, dincolo de statura unui profesor care se impune în fața studenților sau doctoranzilor săi prin formarea academică, profesionalism, dăruire și blândețe. Atmosfera creată la susținerea tezei mele de doctorat s‑a aflat sub semnul unei largi participări și comuniuni, pentru care un merit deosebit l‑a avut părintele profesor Constantin Pătuleanu, căruia îi mulțumesc din toată inima.

Născut la începutul primăverii, sub semnul reînnoirii naturii și al înfloririi merilor prin grădini, dorim ca părintelui profesor să‑i fie viața o permanentă primăvară, așezată sub semnul înnoirilor și al frumuseților eterne, care sunt daruri de la Dumnezeu pentru oameni aleși.