Bucuriile şi încercările din drumul vieţii monahale

În „puţinele“ momente când îşi deschidea sufletul celor din preajmă, asprul, dar şi înţeleptul arhimandrit Partenie Apetrei vorbea despre anii de seminar pe care i-a petrecut la Mănăstirea Neamţ. În vremea aceea, Seminarul avea mare faimă în rândul celorlalte şcoli datorită renumiţilor profesori printre care s-au numărat, pentru câţiva ani, episcopii Partenie Ciopron, Atanasie Dincă, Eugeniu Laiu, Pavel Şarpe şi Emilian Antal, dar şi arhimandriţii Benedict Ghiuş şi Nicodim Sachelarie sau arhidiaconul Sebastian Barbu-Bucur.

Amintirile arhimandritului Partenie Activitatea din seminarul nemţean, descrisă de părintele Partenie, era dedicată în totalitate studiului, cântării şi rugăciunii. Exigenţele profesorilor urmăreau formarea discipolilor în scopul slujirii acestora la sfântul altar. Deşi trecuseră 50 de ani de la absolvirea şcolii nemţene, arhimandritul Partenie nu uitase încă intonaţiile specifice ale episcopului Atanasie Dincă - profesor de muzică - sau anumite sfaturi şi îndemnuri ale celorlalţi ierarhi şi profesori care l-au călăuzit în drumul studierii teologiei. În rândul absolvenţilor seminarului nemţean, dinainte de 1959, erau numeroşi monahi, cei mai mulţi dintre ei - tineri veniţi de la mănăstiri de seamă din întreaga ţară care au adus cu ei din bogăţiile, tradiţiile şi obiceiurile locurilor. În perioada 1950-1955, mulţi monahi, dintre care amintim pe Nestor Vornicescu, Pimen Zainea, Adrian Hriţcu, Lucian Florea, Epifanie Norocel, Gherasim Cucoşel, Chesarie Gheorghescu, Mitrofan Băltuţă, Longhin Pop, Firmilian Olaru, au fost colegi de seminar, unii dintre ei în ani de studii diferiţi. Arhimandritul Partenie realiza cu mare uşurinţă portretul fiecăruia, împletind calităţile şi defectele, şi prezenta amintiri interesante, pline de frumuseţe, spuse şăgalnic, folosind darul specific povestitorului moldovean. Amintea uneori şi de părintele Chesarie Gheorghescu. Nu-l aşeza în fruntea colegilor cu inimă mare şi bună, unde trona neuitatul părinte Mitrofan Băltuţă, dar recunoştea (un exerciţiu greu pentru unii) că părintele Chesarie s-a numărat printre elevii sârguincioşi, cu rezultate meritorii la învăţătură. Din zicerile părintelui Partenie am reuşit să-mi fac o părere despre părintele Chesarie cu mult timp înainte de a-l întâlni. Într-una din zile, sosind în Moldova-i natală, părintele Chesarie a poposit şi la Iaşi, iar părintele Partenie, într-un moment de aduceri-aminte, a rememorat unele dintre momentele petrecute la seminarul nemţean şi nu numai. Firul povestirii a început cu amintirile care-l legase de Seminarul de la Neamţ şi a continuat cu clipele petrecute la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti, unde câţiva monahi cu aptitudini speciale se aflau în atenţia profesorilor pentru a fi încurajaţi să studieze teologia şi în străinătate. Aşa se face că Epifanie Norocel, Chesarie Gheorghescu, Lucian Florea şi Partenie Apetrei au fost propuşi pentru burse în străinătate, lucru rar întâlnit în acele vremuri grele pentru Biserică, şi anume să poţi studia la o şcoală de teologie din afara graniţelor ţării. Fiind sprijinit în acest sens, orizontul cunoaşterii părintelui Chesarie s-a deschis foarte mult, astfel încât a cunoscut teologi importanţi, a călătorit şi a vizitat mănăstiri şi catedrale celebre. A simţit şi el furia regimului, fiind întemniţat pentru faptul că a avut curajul să spună celor din afară că în România se închid mănăstiri, iar călugării sunt alungaţi fără milă, ca nişte oi în mijlocul lupilor. „Eu scriu foarte greu. Preţuiesc foarte mult ţinuta înaltă a scrisului...“ Viaţa monahală a rămas până la urmă preocuparea esenţială a vieţii sale. Atât ca profesor şi director la Seminarul de la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar mai apoi ca exarh al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Chesarie a lucrat, plin de râvnă, cu şi pentru monahi, îndrumându-i într-o perioadă foarte grea pe care a traversat-o Biserica. Căutând în arhivă, am descoperit, pe lângă numele părintelui Chesarie Gheorghescu, şi alte nume de exarhi care au ostenit în Arhiepiscopia Bucureştilor vreme de aproape 50 de ani: Atanasie Dincă, Filaret Jocu, Urpasian Popa, Ioasaf Popa, Justinian Florea, Paulin Leca. Daruri diferite la oameni diferiţi. Se pare că puţini l-au întrecut în cântare pe Atanasie Dincă (devenit mai târziu arhiereu) sau în frumuseţea cuvântului rostit şi scris pe Paulin Leca. De asemenea, este arhicunoscută lucrarea rodnică a părintelui Justinian Florea, prezent încă în amintirea obştilor din vechiul regat. Părintele Chesarie Gheorghescu s-a remarcat prin dragoste faţă de studiu, dar şi prin grija pentru monahi în special. A îndrumat către mănăstiri pe mulţi tineri care, după o vreme de ascultare, au devenit călugări, el însuşi săvârşind slujba de tundere în monahism multora dintre ei, aproape 300 la număr, după propria mărturisire. Dornic să meargă pe urmele Mântuitorului în Ţara Sfântă, în calitate de pelerin, a condus, de câteva ori, delegaţii de monahi şi monahii, mai ales la marile sărbători ale creştinătăţii. S-a legat sufleteşte de binecuvântata icoană a Împărătesei Cerurilor, adăpostită în Mănăstirea Dintr-un Lemn, chinovie care i-a devenit casă şi loc de liniştire în tumultul vieţii pământeşti. La Dintr-un Lemn, ca şi la Curtea de Argeş sau Bucureşti, a găsit, printre atâtea probleme, timp, pe care l-a dedicat scrisului bine documentat, încât nu răspundea cu uşurinţă la solicitările de acest gen. Cu ceva timp în urmă, i-am cerut o scurtă evocare a unui coleg de seminar şi m-a refuzat foarte direct. Am insistat îndelung, cu rugăminţi pe care, până la urmă, le-a acceptat. Mi-a spus atunci: „Eu scriu foarte greu. Preţuiesc foarte mult ţinuta înaltă a scrisului...“. Parte dintr-o generaţie „de faimă“ a monahismului românesc În anul 2002, cu câţiva părinţi din Moldova am poposit la Mănăstirea Dintr-un Lemn, într-o zi de sâmbătă, la ceas de seară. Ne-am bucurat împreună cu obştea monahală şi a doua zi, la Sfânta Liturghie, când a participat mulţime mare de credincioşi. Slujba s-a oficiat în biserica de lemn din cimitirul mănăstirii (biserica mare era în ample lucrări de restaurare). Părintele Chesarie mi s-a părut un sacerdot smerit, îmbrăcat în odăjdii de rând şi bucuros de vizita noastră. La momentul potrivit, ne-a rugat să spunem câteva cuvinte legate de Evanghelia zilei. La sfârşit ne-a vorbit despre mănăstire, despre încercările prin care a trecut, dar şi despre împliniri şi neîmpliniri. Printre altele, ne-a arătat şi mormântul pregătit din vreme, cu o cruce vlădicească aşezată la căpătâi. Părintele Chesarie face parte dintr-o generaţie „de faimă“ a monahismului românesc din a doua jumătate a veacului al XX-lea. Este un model (după cum îl numea P.S. Irineu Pop), exarh celebru (P.S. Calinic Argatu), un cercetător al teologiei şi al istoriei monahismului românesc. La vârsta de 80 de ani (12 martie 2009), aşa cum îl ştim, părintele Chesarie îşi va începe ziua mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru darurile cele bogate pe care le-a revărsat asupra sa şi pomenindu-i în rugăciune pe părinţii săi, Neculai şi Anghelina, pe profesorii de odinioară, pe colegi şi prieteni, cei mai mulţi dintre ei trecuţi la Domnul. Din bucuriile şi suferinţele îndelungate a înţeles că multe dintre lucrările săvârşite în această viaţă vor fi răsplătite deplin de Judecătorul veacurilor, în ziua aceea.