Buna Vestire, moştenirea teologică şi imnografică a Părinţilor sirieni

Tema biblică a Bunei Vestiri a inspirat profund teologia siriacă a primelor veacuri. Între cei mai importanţi autori patristici care s-au aplecat asupra acestui moment-cheie al mântuirii noastre îi putem aminti pe Afraate, Sfântul Efrem, Narsai sau pe Iacob de Sarug. Părinţii sirieni au fost inspiraţi să interpreteze textul Bunei Vestiri a Maicii Domnului de către Arhanghelul Gavriil în lumina prologului ioaneic. Acest lucru reiese foarte clar din numirea Pruncului Sfânt cu apelativul de „Cuvânt dumnezeiesc”, după cum reiese din erminiile patristice siriace la textul lucanic. O altă specificitate, familiară Sfântului Efrem Sirul, era vorbirea simbolică despre „ureche ca uşă prin care Fiul a intrat în pântecele Mariei”. Această imagine a fost preluată şi particularizată ulterior şi de ceilalţi părinţi în însemnările pe care ni le-au lăsat ca moştenire.

Primul dintre Părinţii sirieni preocupaţi de tema teologică a „Bunei Vestiri” a fost Episcopul Afraate (cca 337-345). Consacrat de tradiţie cu apelativul de „Înţeleptul Persan“, Afraate este recunoscut drept unul dintre Părinţii Bisericii Primare din Siria, promotor al teologiei niceene mai înainte de Sinodul de la Niceea. Principala sa lucrare, Demonstraţiile, are o profundă valoare dogmatică şi ascetico-mistică, analizând catehetic importante probleme din viaţa Bisericii. Despre Maica Domnului el vorbeşte în mai multe locuri din Demonstraţii, cum ar fi: VI, 10; XIV, 39 şi XXIII, 20. În prima referinţă, episcopul lămureşte că „Maria s-a rugat înaintea lui Dumnezeu şi el (Gavriil) i-a binevestit naşterea lui Mesia. Căci a grăit către dânsa: Ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi cum ar fi putut să afle Maria har înaintea lui Dumnezeu dacă nu prin postirea şi prin rugăciunea ei? Căci Gavriil a fost acela care a primit rugăciunea curată şi a dus-o îna­intea lui Dumnezeu” (Dem. VI, 10).

Supoziţia după care Arhanghelul s-a coborât auzind rugăciunea Maicii Domnului este de asemenea prezentă şi dezvoltată în imnografia siriacă. Tot aici se preia o temă din Prologul ioaneic, amintind de Cuvântul care a venit în lume şi S-a sălăşluit între oameni: „Când El a venit la noi, nu avea nimic dintre cele ce sunt ale noastre şi nici noi nu aveam nimic din cele ale Sale: cele două firi erau ale Sale şi ale Tatălui Său. Şi atunci când Gavriil i-a binevestit Mariei pe Cel binecuvântat, Cuvântul S-a pogorât dintru înălţime şi a venit: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (Dem. XIV, 39).

După cum putem vedea din erminia lui Afraate, există o întrepătrundere de text biblic, din Evanghelia lui Luca şi Evanghelia lui Ioan. Tot în acest sens, el vorbeşte despre „cele două firi” ale lui Hristos: „Cu smerenie, Maria L-a primit pe dânsul, căci atunci când Gavriil i-a binevestit Mariei, a grăit către dânsa: Pacea fie cu tine, binecuvântată eşti tu între femei! Gavriil purta pacea şi aducea pe Fructul Cel Binecuvântat, şi Preaiubitul Prunc S-a arătat în pântecele Mariei. Şi ea L-a preaslăvit pe Dumnezeu care a înlocuit umilinţa cu smerenia, căci Cel Preaînalt locuieşte printre cei smeriţi” (Dem. XXIII, 20).

Aducerea şi aşezarea salutului dumnezeiesc „Bucură-te!” de către Arhanghel în urechile Mariei reprezintă pentru Afraate „momentul intrării în pântecele său a Fiului”. De asemenea, tot el afirmă că smerenia a fost principalul motiv al alegerii Maicii Sfinte, această deosebită virtute fiind socotită şi bineplăcut lucru înaintea lui Dumnezeu. Acest important aspect biblic va fi preluat şi dezvoltat mai târziu de Iacob de Sarug în omiliile sale. Văzând aşadar smerenia Maicii Sfinte, Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghel să „aducă Sămânţa şi să o semene în pântecele ei”.

Buna Vestire ca „întoarcerea în Eden“, la Sfântul Efrem Sirul

Dacă la Afraate găsim reprezentată exclusiv latura orientală a tradiţiei teologiei siriace din primele veacuri, el păstorind pe credincioşii de limbă semitică din Imperiul Persan, Sfântul Efrem Sirul face parte din zona de interferenţă cu Imperiul Roman şi implicit cu tradiţia elenistică de limbă greacă. Pe de altă parte este, de asemenea, important să observăm că dacă ideile martiologice ale lui Afraate se culeg indirect din Demonstraţiile sale, Sfântul Efrem scrie în mod predilect lucrări despre Maica Domnului şi în particular despre Buna Vestire. Există în acest sens trei imnuri „despre Buna Vestire” atribuite Sfântului Părinte, culese în Ediţia critică „Lamy” (Lamy, Sancti Ephra­em Syri Hymni et Sermones, III, 979 ff, cf. „Bibliografiei corpusului efremian” a lui Kies den Bisen). Cele trei alcătuiri imnografice au constituit importante surse de inspiraţie pentru Episcopul Iacob de Sarug, care le-a folosit masiv ca tematică teologică în omiliile sale.

Structura imnurilor efremiene despre „Buna Vestire” este eminamente biblică, reuşind să surprindă rezumativ principalele evenimente din iconomia mântuirii, premergătoare marelui praznic. Sfântul Efrem îşi începe astfel relatarea din Grădina Edenului, acolo unde Protopărinţii Adam şi Eva s-au îndatorat ireversibil: „În Eden, Eva a însemnat/ un zapis cu o datorie mare/ de aceea pruncii au jelit mai apoi:/ moartea din generaţie în generaţie./ Şarpele, scribul cel rău,/ l-a scris, semnându-l şi pecetluindu-l mişeleşte” (strofa 1). Cu toate că imaginea „zapisului” nu apare în Cartea Genezei, Sfântul Efrem construieşte această scenă pe baza textului paulin din Coloseni 2, 14, care vorbeşte despre Mântuitorul Hristos, Cel ce a şters „zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui”. Pentru a desăvârşi acest tablou, Sfântul Efrem se opreşte mai întâi la Maica Domnului, pe care o identifică ca „început al mântuirii noastre”. Astfel, „în locul mamei care a scris vina cu lacrimi, fiica a plătit datoriile părintelui său Adam” (cf. Iacob de Sarug): „Eva a fost vinovată de păcat/ şi datoria a fost plătită de Maria,/ ca astfel fecioara să răsplătească datoria mamei,/ şi printr-însa zapisul să se strice/ ce fusese scris împotriva tuturor generaţiilor” (strofa 3).

Mai departe, Eva este prezentată ca fiind slăbănogită de otrava pe care şarpele i-a picurat-o în ureche. Această otravă s-a împrăştiat de la ea la toate neamurile, din generaţie în generaţie, până la „plinirea vremii”, când „Cineva din Maria S-a întrupat, Cel care a strivit capul şarpelui”. În strofa a V-a a primului imn la „Buna Vestire”, Sfântul Efrem explică în ce fel: „Cuvântul Tatălui S-a mişcat şi a coborât/ în ureche, intrarea de odinioară a răului:/ Urmărise călcâiul înţepat de şarpe şi i-a luat urma;/ El a spălat amărăciunea diavolului/ Din urechea celei neprihănite prin a Sa coborâre/ Când a intrat prin ureche/ El a adus cu sine nimicirea şarpelui,/ Ca prin uşa morţii Viaţa să intre,/ şi acolo, în locul păcatului/ harul, care venise să împărăţească, să se adauge” (strofele 5-6). Derulând sistematic imaginea pogorârii Arhanghelului pentru a aduce Fecioarei Vestea cea Bună, Sfântul Efrem conchide circular această epopee praznicală ca reîntoarcere a noastră în Eden: „Maria este Edenul lui Dumnezeu:/ nici un pom al cunoaşterii nu se găseşte într-însa,/ nici vreun şarpe să înşele sau Evă să aducă moartea./ Din ea străluceşte pomul vieţii/ care va aduce înapoi pe cei izgoniţi din Eden” (strofa 30).