Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
„Să postim acum ca să ne întoarcem în Rai”
An de an, mijlocul lunii noiembrie reprezintă pentru toți creștinii ortodocși un important popas duhovnicesc plin de bucurie, de speranță, de nădejde și de multă dragoste pentru un Prunc care vine în lume și confirmă adevărul că Dumnezeu este cu noi, că Emanuel Se naște pe pământ pentru fiecare om și unește pe cele văzute cu cele nevăzute. Dar până să ajungem la peștera cea îndepărtată a Betleemului, străbatem tărâmuri neștiute ca oarecând Dreptul Iosif călăuzit și încredințat de gândul că Cel ce are să Se nască din Fecioara Maria este Fiul lui Dumnezeu.
Gândul purtându-ne prin țări străine ca altădată magii conduși de stea pentru a se închina unui rege vestit de prorocii Vechiului Testament, noi, credincioșii zilelor noastre, parcurgem calea postului ca să afierosim întreaga noastră inimă plină de nădejdea că vom vedea pe „Soarele cel mai înainte de soare” și să oferim osteneala acestui urcuș duhovnicesc pentru Cel ce ne învrednicește pe noi să fim martori trăitori ai „tainei cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”. Adică să fim vrednici de arătarea lui Dumnezeu, Care a venit în lume, în peștera necuvântătoarelor, și „S-a făcut rob, S-a făcut sărac de dragul nostru, al oamenilor”, după cum ne spune în scrierile sale Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul.
De ce postim, dacă este perioada de bucurie și împlinire?
În viața oricărui creștin conștient de lucrarea lui Dumnezeu există dorința de a simți cât mai plenar prezența lui Hristos, Care poposește cu adevărat în chip nevăzut în ființa postitorului. În această perioadă de așteptare a lui Mesia trăită în asceză, dar cu multă bucurie, pace și nădejde, virtuți amplificate de frumoasele și specificele colinde ale sărbătorii, care sunt pentru credincioși un adevărat balsam pentru suflet și care intensifică bucuria așteptării Domnului, toți dorim ca inimile noastre să devină un Betleem unde să Se pogoare și să ființeze Hristos.
Pornim, iată, de la paradigma câtorva versuri dintr-un colind: „Dar tu în casa ta frumoasă, te-ai culcat și nu îți pasă/ Nu ai vrea tu să-L iei în casă pe Iisus?”. Dorința noastră, a celor ce vrem să-L primim pe Hristos în inimă, în suflet și în întreaga noastră ființă se poate împlini într-un singur fel: prin împărtășirea cu Preacuratele Sale Taine.
Ne învață Părinții Bisericii că termenul orașului în care S-a născut Hristos - Betleem - în limba ebraică se tâlcuiește „casa pâinii”, iar noi vedem pe de o parte pe Pruncul Iisus Hristos în peștera Betleemului, iar pe de altă parte, în simetrie cu prezența Lui concretă ca Logos întrupat, cuvintele Sale care spun prin Evanghelistul Ioan: „Eu sunt pâinea cea coborâtă din ceruri” (Ioan 6, 51). Așadar, El vine și Se sălășluiește între noi și ne dă ca hrană pâinea din care „dacă va mânca cineva, viu va fi în veci”, adică însuși Preacuratul Său Trup.
Astfel, înțelegem în chip tainic că cei care călătoresc pe acest drum duhovnicesc spre Betleem vor avea bucuria simțirii plenare a lui Dumnezeu ca „pâine a vieții”, precum bucuria celor care, după ce au străbătut Postul Mare, s-au învrednicit de vederea lui Hristos ca oarecând cei doi Sfinți Apostoli Luca și Cleopa pe drumul spre Emaus. Atunci Hristos nu a rămas între ei, precum am amintit mai sus că face Pruncul, ci S-a făcut nevăzut de lângă aceștia, intrând în pâine, iar prin pâine în inimile și sufletele lor.
Totodată, pornind de la cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: „N-am postit și am fost alungați din Rai. Să postim acum ca să ne întoarcem în Rai”, putem spune că ori de câte ori postim decidem să ne întoarcem în Rai. Prin venirea lui Hristos în lume, Raiul se pogoară pe pământ, pomul cel din mijlocul Raiului - Hristos - crește astăzi în grădina Edenului pământesc, căci acolo unde este Hristos este cu adevărat Raiul, iar noi suntem precum Adam și Eva care Îl vedeau și vorbeau direct cu Dumnezeu. Astfel, noi, privind în iesle, Îl vedem pe Dumnezeul Cel întrupat, Hristos.
Acestea sunt unele dintre marile binefaceri ale Postului Nașterii Domnului: vederea duhovnicească și simțirea plenară a Celui care dă frumusețe sărbătorilor. Nașterea acestui Prunc este cea care dă sens lumii. Acest Prunc, care este de fapt nevinovăția întrupată, este Cel care aduce lumii smerenia cea adevărată prin propria Sa prezență încă din clipa în care El intră în timp, împărțind istoria în doua ere. „Fiul lui Dumnezeu Se naște din Preasfânta Fecioară ca om, nu în sfânta sfintelor, care strălucea de aur, pietre preţioase, mătase şi argint, nu Se naște în aur și bogății, ci în gunoi, adică în staul - căci oriunde e staul, este şi gunoi, unde erau păcatele noastre mai spurcate. De aceea Se naște lângă noi, ca să-i ridice din gunoi pe cei care se află în el”, ne spune Fericitul Ieronim. De aici noi primim o lecție de înaltă teologie, de smerenie adevărată, căci prezenţa pe pământ a Acestui Prunc vestit de proroci ne demonstrează de fapt dragostea fără măsură pentru noi și purtarea de grijă, căci a venit în mijlocul zidirii Sale, „chip de rob luând”, după cum auzim în cântările închinate praznicului mult-așteptat.
Dumnezeu, acest Copil trimis (Mesia), Acest Rege mic și totuși atât de mare, care „nu vorbește încă oamenilor pe pământ, dar dă porunci mari puterilor cerești” (Fericitul Augustin) săvârșește minuni și arată semne numai cu prezenţa Lui, lucruri greu de înțeles: steaua de la răsărit neînțeleasă chiar de ghicitorii în stele, cei trei magi fiind astrologi care se convertesc. Ei vin de la Irod păgâni și pleacă de la Hristos încredințați fiind că Cel la care s-au închinat este Mesia. Iar îngerii stăteau deasupra staulului cântând: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bună voire” (Luca 2, 14).
Așadar, să ne încredințăm toată nădejdea în Dumnezeu, Cel care vine și prin a Sa pogorâre ne ridică pe noi la cer, să fim tari în cuget ca după trecerea postului, să ajungem la Betleemul duhovnicesc și să ne închinăm Celui care din dragoste S-a făcut tocmai ceea ce iubește (adică om) și a venit din dragoste, urcând pe Cruce pentru om și tot din dragoste a înviat ca să ne dăruiască Împărăția cerurilor nouă, celor care Îl iubim și Îl cinstim cu bucurie ca Dumnezeu-Prunc în staulul din Betleem și ca Dumnezeu înviat din mormântul de la Ierusalim.