„Bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaș al lui Zaheu”

În Duminica a 32-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăță­tură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic duminical (Luca 19, 1-10), arătând că „bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaș al lui Zaheu”.

În debutul cuvântului său, Patriarhul României a vorbit despre activitatea vameșilor în contextul vremii și a ilustrat dispoziția sufletească a lui Zaheu ce a stat la baza hotărârii sale de a-L întâlni pe Domnul: „Sfânta Evanghelie care se citește în Duminica a 32-a după Rusalii ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, când din om lacom devine om milostiv, arătând în același timp stare de pocăință și fapte de milostenie izvorâte din pocăință. În vremea Domnului Iisus Hristos în Israel, vameșii erau oamenii desemnați de regimul roman de ocupație să adune impozite pentru imperiu. Aceștia erau colectori de taxe și, în general, erau dornici de îmbo­gățire, colectând cu lăcomie de la populație mai mulți bani decât permitea legea. Zaheu, șeful vame­șilor din Ierihon și împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui și invidiat pentru bogă­ția pe care o adunase în scurt timp, dar în mod nedrept. La un moment dat, însă, în viața acestui vameș lacom s-a trezit o dorință de schimbare când și-a dat seama că nu a devenit atât de fericit pe cât spera să fie. Bogățiile materiale adunate cu lăcomie nu-l mulțumeau sufle­tește. Simțea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria și fericirea sufletului nu se dobândesc prin acumulare necinstită de bunuri materiale în jurul omului dacă sufletul său este lipsit de bunătate și generozitate. De aceea, Zaheu, om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un sicomor spre a reuși să-L vadă pe Iisus din Nazaret, despre care auzise că a schimbat viețile multor oameni. Teologul sirian Filoxen de Mabug, de la începutul secolului al 6-lea, spune: «Chiar înainte de a fi chemat de Iisus, Zaheu spera să-L vadă pe Iisus și să devină ucenicul Lui». Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că «Zaheu a dorit să-L vadă pe Iisus și de aceea a urcat într-un sicomor și, astfel, o sămânță a mântuirii a încolțit în el». Fericitul Augustin spune despre Zaheu că «Hristos, Care sălășluia deja în inima lui, este primit în casa lui». Așadar, gestul lui nu era o simplă curiozitate, ci o căutare. Deși la prima vedere fapta lui Zaheu părea mai degrabă una inspirată de curiozitate, totuși, în adâncul său, acesta simțea și credea că Domnul Iisus Hristos, Învățătorul și vindecătorul, poate să-l elibereze de patima lăcomiei de avere, să îi schimbe viața și să îi dăruiască acesteia o nouă lumină”.

Bunătatea milostivă a pătruns dincolo de răutatea lacomă

Părintele Patriarh Daniel a vorbit în continuare despre decizia Mântuitorului de a intra în casa lui Zaheu și a fi găzduit de el, fapt ce a provocat consternare în rândul celor aflați de față care îl cunoș­teau pe vameș drept un om lacom și păcătos: „Poate că toți cei care cu­noșteau faptele rele ale va­me­șului Zaheu erau oarecum îndrep­tățiți să murmure văzând că Iisus a intrat să găzduiască la un om păcătos, însă Domnul nu îi judecă pe oameni în mod pripit, după opinia publică, deoarece aceasta este adesea incapabilă să cunoască imediat stările duhovnicești noi din sufletul omului. Cunoscând su­fle­tul dornic de schimbare spirituală, Domnul Iisus Hristos, înainte de a-i judeca pe oameni, dorește să-i ajute, să-i vindece de patimi și să-i ridice din păcat. Evanghelia ne arată că bunătatea lui Hristos Cel milostiv a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu cel lacom de avere. După ce Iisus a intrat în casa lui Zaheu, acest vameș lacom devine un om darnic și se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime de Iisus, ci pentru că a fost onorat cu o vizită nemeritată și neașteptată. Prezența lui Iisus în casa lui Zaheu l-a copleșit pentru că i s-a acordat o onoare pe care știa că nu o merită. (...) Nemărginita milostivire a lui Hristos a pătruns atât de puternic în sufletul lui Zaheu, dincolo de întunericul și răutatea păcatului care îl stăpânea pe acesta, încât a răscolit în el dramul de bunătate care mai rămăsese în adâncul sufletului său ca un cărbune încă incandescent, acoperit până atunci de cenușa și zgura păcatului lăcomiei. Când acest bob de jăratic aproape stins al chipului lui Dumnezeu în om a fost aprins de focul iubirii milostive și salvatoare a Domnului Iisus Hristos, din sufletul întunecat de lăcomie a țâșnit lumina unei vieți noi, mărturisită printr-o schimbare radicală: «Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit»”.

Copleșitoarea bunătate care se arată oamenilor păcătoși

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat felul în care, în marea majoritate a cazurilor, bunătatea lui Dumnezeu este aceea care îi aduce pe oameni îna­poi la El: „În Evanghelia de astăzi vedem că Dumnezeu dorește să schimbe inimile și viețile oamenilor nu atât prin pedepse, boală, necazuri sau mustrări, cât mai ales prin copleșitoarea Sa bunătate care se arată oamenilor păcătoși, ca ei să-L caute pe Dumnezeu Cel bun și milostiv pentru a deveni și ei buni și milostivi. Însă bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoși nu doar pentru convertirea acestora, ci și ca un îndemn la milostenie adresat tuturor oamenilor, pentru ca toți să caute asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv. (...) Din acest episod învă­țăm și noi că putem să ne schimbăm viața în bine din proprie ini­țiativă, nu așteptând să fim pedep­siți sau certați cu boală, cu sufe­rință ori cu mustrări, ci gândind la multa bunătate a lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru cu iubirea Lui milostivă. Evanghelia de astăzi este plină de învățături duhovnicești, iar concluzia exprimată prin cuvintele Domnului Iisus, «Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut», este un motiv de nădejde și încurajare pentru noi toți”.