Bunătatea prinţesei
Bunătatea n-are vârstă, culoare, nu ştie geografie şi nu face calcule. Ea este adevărata frumuseţe a sufletului. Am citit în cartea unui mare pedagog pe care l-au avut românii, Simion Mehedinţi, ceva despre bunătatea oamenilor din diferite locuri de pe glob. Exemplele din neamul nostru sunt incredibile. Înainte de al Doilea Război Mondial, vara, copiii întorceau pietrele din aleea care străbătea curtea casei ca nu cumva acestea, stând prea mult pe o parte, să se ardă. În Grecia am întâlnit alte modele de bunătate. Un preot făcuse atâta milostenie, că la înmormântare nu aveau cu ce să-l îngroape, dar l-au plâns toţi săracii din regiune. Ei mărturiseau: „Mie mi-a cumpărat un cal, mie mi-a luat o capră când aveam copilul bolnav, eu am mâncat lapte de la vaca pe care am primit-o de la el“.
Pentru că nu vreau să fiu socotit părtinitor faţă de răsăriteni, pilda de astăzi ne aduce înainte un model de bunătate din Occident. E drept, cam vechi, din Evul Mediu.
O prinţesă vestită din dinastia Bourbonilor, voind să-şi facă o operaţie la mână, chemă la palat pe unul din cei mai renumiţi medici din Paris. Acest doctor ilustru, foarte bun şi priceput în meseria lui, din păcate n-a cusut cu atenţia obişnuită rana şi mâna prinţesei s-a umflat îngrozitor. Astfel încât a trebuit să i-o taie în scurt timp. Dar mâna era deja infectată şi operaţia nu a reuşit cum se dorea. Peste câteva zile, prinţesa se afla pe patul de moarte.
Dându-şi seama că nu mai avea mult de trăit, în ziua dinaintea morţii ea şi-a chemat avocatul, care i-a făcut testamentul după dorinţa ei. Ce conţinea documentul? Între multele persoane, rude, prieteni cărora le oferea câte ceva din avuţiile sale se afla şi doctorul care o operase. În dreptul lui erau scrise următoarele cuvinte: „Las medicului care m-a operat şi care fără voia lui a fost pricina morţii mele, un venit pe viaţă de 2.000 de franci aur. Iar aceasta fiindcă prevăd că datorită acestei întâmplări, bolnavii nu vor mai apela la el. Şi eu nu vreau ca din pricina morţii mele să ajungă a muri de foame!“ (Adaptare de Augustin Păunoiu, după o pildă din volumul „Istorioare moral-religioase“, pr. Valeriu Dobrescu, Parohia „Sfânta Treime“, Azuga, 2007)