Bunul ucenic ascultător, evlavios şi cinstit
„Dacă ai făcut ascultare, vei merge în Rai, spun Părinţii Bisericii. Dacă nu ai făcut ascultare, nu poţi să te rogi cum trebuie, ajungi să nu te poţi cumineca, în cele din urmă, te faci părtaş celui rău.“ Să privim la Adam, la prorocul Elisei şi la Gheezi, la Rut. Prin toate aceste exemple ne putem încredinţa că mai mult se odihneşte Dumnezeu în ascultare decât în alte virtuţi. Şi celelalte virtuţi ajută, însă cum lucrează ascultarea, nu lucrează altă virtute.
Şi să nu uităm un lucru. De noi depinde să creştem sau să micşorăm această lumină pe care o avem înlăuntrul nostru, adică harul. Iar aceasta vine din devotamentul, încrederea, evlavia şi respectul pe care le avem faţă de duhovnicul şi cuvântul lui Dumnezeu care ne vine prin el. Pilda de astăzi ne pune în faţă un exemplu de ascultare desăvârşită.
Un tânăr evlavios şi bogat a dorit să urmeze viaţa din pustie. A căutat până l-a găsit pe cel mai aspru eremit, cerându-i să-l primească sub ascultarea sa. „Mergi mai întâi să împarţi averile tale săracilor, ca să împlineşti porunca lui Hristos, l-a sfătuit acela, şi apoi am să te primesc. Tânărul a împlinit cu bucurie porunca, aşa cum i-a spus avva şi, eliberat acum de grijile lumeşti, s-a întors înapoi. „Acum ai să stai în acea chilie, i-a arătat iarăşi părintele, fără să vorbeşti cu cineva. Cinci ani de zile s-a nevoit tânărul în chilia sa şi nici un cuvânt nu a scos din gură. Ceilalţi fraţi, văzând evlavia şi răbdarea lui, îl respectau şi îl cinsteau. Într-o zi, părintele său l-a chemat la chilie şi i-a spus: „Văd că nu numai nu te foloseşti, rămânând în acest loc, dar eşti în primejdie să-ţi pierzi chiar şi sufletul cu laudele pe care ţi le aduc fraţii, deşi nu le meriţi. Pregăteşte-te să pleci din Egipt. Am să te trimit să stai într-o obşte.
Bunul ucenic, iarăşi, fără să scoată vreun cuvânt, a înclinat capul ca să-şi arate supunerea şi s-a pregătit de îndată pentru călătoria îndepărtată. Părintele i-a dat scrisoare de recomandare pentru egumenul mănăstirii, în care îl ruga să-l primească pe tânăr, dar a uitat să-i spună, dacă trebuie sau nu, să vorbească acolo unde urma să meargă. Astfel, tânărul, păzind cu credinţă porunca avvei, nu şi-a deschis gura nici măcar unui sunet acolo unde s-a dus. Cei mai mulţi credeau că este mut. Egumenul mănăstirii, ca să se asigure, într-o zi, l-a trimis la râu ca să treacă de partea cealaltă. Va fi nevoit să se întoarcă şi să-mi spună că nu poate, s-a gândit stareţul, fiindcă apa este adâncă. În urma sa a trimis şi pe un alt frate, ca să vadă ce face. De îndată ce ucenicul a ajuns la râu şi a văzut că nu poate să treacă, a îngenuncheat şi a început să se roage. În clipa aceea s-a apropiat de el un crocodil şi s-a aşezat în faţa sa. Tânărul s-a urcat pe spatele lui şi a trecut de partea cealaltă. Minunându-se de cele ce a văzut, fratele s-a întors la mănăstire şi a povestit toate câte se întâmplaseră. După câţiva ani, bunul ascultător a murit şi egumenul a trimis o scrisoare către părintele său: „Chiar dacă ne-ai trimis un mut, totuşi, acesta a trăit ca un înger printre noi“.
Însă, spre marea sa surprindere, egumenul a aflat de la avva că acela nu era deloc mut, ci datorită poruncii duhovnicului a stat atâţia ani fără să vorbească. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Noul Everghetinos“, traducere de pr. Ion Andrei Ţârlescu, Editura Cartea Ortodoxă, 2014)