Ca un pom răsădit lângă izvoarele cântărilor bisericeşti

În lumea de altădată a satului, mirifică şi în parte pierdută, pe lângă preot şi învăţător se afla cântăreţul bisericesc sau dascălul, el însuşi de multe ori slujitor al şcolii, respectat în juru-i pentru rolul important în slujirea liturgică, dar şi pentru pregătirea făcută cu zăbavă şi eforturi apreciabile pe băncile şcolii. Erau vremuri grele, dar oamenii preţuiau lumina cărţii, jertfindu-şi adeseori agonisita de-o viaţă pentru a-şi trimite copiii la studii înalte ca să devină „oameni“. Nu întotdeauna diplomele cu sigilii importante confereau şi calitatea de oameni deosebiţi care puteau fi de folos semenilor, dar mulţi dintre ei agoniseau cu folos din înţelepciunea profesorilor şi se întorceau acasă pregătiţi pentru a oferi şi altora. Au fost multe cazuri când oamenii săraci erau nevoiţi să ridice din umeri şi să recunoască imposibilitatea de a-şi susţine copiii în şcoli aflate departe de lumea satului.

„Apostolii satelor“ Într-o astfel de stare, privilegiată şi distinctă, se aflau altădată cântăreţii bisericeşti. Cei care trudeau din greu pentru a ajunge într-o asemenea treaptă, apreciată atunci pentru rolul liturgic şi social, slujeau în umbra preotului ducând împreună „Cuvântul Mântuitor“ şi „Vestea cea bună“ a Evangheliei la toată făptura. Pe vreme bună sau rea, înfruntând ploile şi nămeţii iernilor de altădată, urcau troienite cărări până la casele cele mai izolate. Înainte de a primi un colăcel sau vreun bănuţ rătăcit, era bucuria unei misiuni împlinite, a vocaţiei de „Apostol“. Nu întâmplător preoţii şi cântăreţii s-au numit şi se mai numesc „apostolii satelor“. Un astfel de apostol din satul Rădăşeni este şi cântăreţul Vasile Miron, născut în tinda bisericii voievodale din Buciumeni, la 3 iunie 1912, început de veac încărcat de lipsuri şi suferinţă. La numai doi ani a rămas orfan de tată, în timpul Primului Război Mondial şi a crescut greu împreună cu cele trei surori mai mari decât el. A urmat şcoala primară la Oprişeni din judeţul care se numea atunci Baia, iar când a împlinit 14 ani s-a înscris la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Piatra Neamţ, cunoscută în zonă datorită prestigiului de care se bucura directorul ei, profesorul Costică Mătasă, mare folclorist şi colaborator la Foaia „Vestitorii Satelor“. Dintre profesorii şcolii îşi aminteşte numele celui care preda muzica bisericească şi vocală, M. Alupei şi a celui de matematică şi contabilitate, Zaharia. În cei patru ani de şcoală, între 1926-1930, tânărul Vasile Miron a dobândit cunoştinţe solide predate de profesori de vocaţie, reţinând în primul rând pe cele din domeniul muzicii de care s-a legat cel mai mult. După terminarea studiilor a găsit un post liber de cântăreţ la parohia Ciumuleşti din acelaşi ţinut Baia, unde slujea preotul Dan Danielescu care provenea dintr-o familie de cărturari de pe Valea Bistriţei, de la Fărcaşa Neamţului, ce mai avea un frate preot la Mănăstirea Bistriţa şi alţi doi fraţi învăţători la Rădăşeni şi Lămăşeni. La aceeaşi parohie a slujit, aproape un an, şi cu preotul Gheorghe Baltag, mai târziu protoiereu de Fălticeni. Corul de la Rădăşeni La 1 martie 1936 s-a transferat la biserica cu hramul „Sfântul Mercurie“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Rădăşeni, unde era preot Emanoil Manoliu, iar dascăl Vasile Balan, absolvent al Şcolii de cântăreţi de la Iaşi. Biserica se afla în paragină. În acea perioadă s-au făcut importante lucrări de restaurare a bisericii, reţinându-se anul 1938 când s-a curăţit pictura veche şi s-a pictat bolta bisericii, la care a ostenit împreună cu preotul şi enoriaşii. În aceeaşi perioadă s-a construit clopotniţa şi praznicarul la aceeaşi parohie. În anul 1952 au fost „deportate“ mai multe persoane care aveau probleme politice, stabilindu-se atunci la Rădăşeni şi cântăreţul Mihai Popovici, fost dirijor de cor la Episcopia de Bălţi - Basarabia. Acesta a organizat un cor pe patru voci pe care n-a apucat să-l conducă decât doi ani (1952-1954), continuându-i activitatea Vasile Miron vreme de 30 de ani. Corul de la Rădăşeni a participat la evenimente eclesiale importante cum ar fi: hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, unde era stareţ episcopul Partenie Ciopron, sărbătoare la care participau în plin regim comunist mii de oameni, hramul Mănăstirii Slatina precum şi la alte biserici din aceeaşi regiune. Pe lângă slujbele de hram şi cele la care slujeau sobor de preoţi din zonă, cântăreţii din fostul judeţ Baia au avut şi o corală proprie, susţinând concerte într-o perioadă cu foarte multe îngrădiri. Cântăreţul Vasile Miron a avut o prestaţie deosebită. S-a identificat cu slujirea treptei sale, a fost competent, harnic şi statornic. În mai mult de 70 de ani în care a cântat la strana Bisericii „Sfântul Mercurie“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Rădăşeni a aşezat pe notaţie psaltică şi liniară numeroase tropare, slave şi alte cântări bisericeşti. Împreună cu Vasile Balan, cântăreţul II de la aceeaşi parohie, au păstrat vechea tradiţie mănăstirească, cântându-se la două străni, obicei aproape pierdut în prezent. Încărcat de roade bogate ca un măr în vremea toamnei Cântăreţul Vasile Miron face parte dintr-o pleiadă de slujitori ai stranei, absolvenţi ai unor şcoli de renume, cu profesori de muzică de „faimă“, formatori de elevi conştiincioşi, cântăreţi de vocaţie şi de aleasă trăire. Alături de el şi de Vasile Balan mai amintim câţiva cântăreţi de renume: Vasile Gh. Ursachi şi Vasile Neculai Ursachi de la Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Rădăşeni, Gheorghe Dascălu de la Biserica „Adormirea“ din Fălticeni şi contabil la banca din aceeaşi localitate, cântăreţii Popovici, tată şi fiu, de la Biserica „Adormirea“, Dumitru Fecioru de la Biserica „Sfântul Ilie“, un foarte bun notist şi compozitor, mutat la Iaşi la unul dintre copii, Vasile Orac de la biserica Sfântul Ilie, dirijor de cor, funcţionar la protoieria Fălticeni, Gheorghe Pascaru de la Biserica Oprişeni, Ştefan Gavriliu la aceeaşi biserică, Vasile Nohai la Fălticenii Vechi, Gavril Miron la Tâmpeşti, Vasile Popa la Adormirea şi mulţi alţii trecuţi la cele veşnice. Între toţi aceştia s-a remarcat prin ţinuta şi darurile dobândite de la Dumnezeu cântăreţul Vasile Miron. Pe lângă îndeletnicirea de la strană a fost preocupat în mod deosebit şi de educaţia copiilor săi, absolvenţi de studii universitare, de asemenea a nepoţilor şi strănepoţilor cărora le insuflă acelaşi dor de desăvârşire. Iată, un alt exemplu al slujirii îndelungate care cultivă în viaţa sa virtuţile teologice şi darul cântării, al slujirii lui Dumnezeu. Un om valoros, încărcat de roade bogate ca un măr în vremea toamnei, ca un pom răsădit lângă izvoarele cântărilor bisericeşti, un cântăreţ bisericesc care a împlinit nu demult 97 de ani.