Călăuză luminoasă spre Rai - părintele Cleopa Ilie –

Cu cât mai mult timp trece după moartea unui duhovnic bun, cu atât se poate constata mai bine ce mare dar este pentru Biserică un înţelept păstor de suflete, un om purtător al Duhului lui Hristos prin prezenţa, iubirea şi făptuirea sa printre oameni. Astăzi se împlinesc 14 ani de când am mai câştigat un rugător în ceruri pentru noi (2 decembrie 1998). Şi tot anul acesta, la 10 aprilie 2012, părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria (născut la 10 aprilie 1912) ar fi aniversat un secol de viaţă.

Bucuria prezenţei lui Dumnezeu în viaţa proprie, în Biserică şi în creaţie a fost pentru părintele Cleopa respiraţia spirituală a sufletului. De aceea îi erau tare dragi oamenii care trăiesc în prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu, în sfânta Biserică, care cresc, se luminează şi se încununează cu ea: "Dragii mei părinţi şi fraţi - spunea el în cuvântul de pe urmă către Mănăstirea Sihăstria (1 martie 1998) -, să ştiţi că Biserica este mama noastră spirituală. Ea ne-a născut pe noi la botez prin apă şi prin Duh (…). De atunci suntem toţi fii după har ai lui Dumnezeu, de când ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi. De aceea vă rog din toată inima să iubiţi Biserica! Să vă fie dragă Biserica şi, cât puteţi, ziua şi noaptea, să mergeţi la sfintele slujbe, (…) Aşa cum vă văd aici, să vă văd la Rai, în bucuria cea veşnică, fără margini." Pe părintele Cleopa nu-l mai găsim acum la chilia sa, dar el rămâne tainic prezent cu sfatul său luminos şi binefăcător în conştiinţele şi inimile celor care l-au avut părinte duhovnicesc; rămâne prezent mai ales prin sfaturile sale scrise în cărţi sau înregistrate pe bandă magnetică. Totodată, şi fiii lui duhovniceşti rămân pururea prezenţi şi purtaţi în rugăciunile sale, fiindcă un duhovnic adevărat ajută nu numai cu sfatul pe fiii săi duhovniceşti, ci şi cu multele sale rugăciuni pentru mântuirea lor. Părintele Cleopa a arătat în felul său de a trăi că viaţa creştină este Cruce şi Înviere, strădanie şi bucurie, suspin şi speranţă. De aceea, în mănăstirea sa, deşi izolată în munţi, el n-a creat niciodată, nimănui, sentimentul singurătăţii. Misiunea cea mai mare pe care părintele Cleopa a împlinit-o aici a fost aceea că a primit în mănăstire oameni încărcaţi de grijile şi problemele din lume, care s-au înapoiat acasă purtători ai bucuriei şi ai iertării, ai dorului de viaţă nouă şi sfântă. Prin felul în care îi primea pe credincioşi, cum se ruga pentru ei şi cum îi sfătuia, părintele Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar ortodox, fără zgomot, fără ambiţii de a cuceri lumea aceasta, adică un lucrător mai harnic pentru mântuire. Avea darul de a spune adevăruri adânci într-un limbaj simplu şi pe înţelesul tuturor. Înţelepciunea lui venea, în acelaşi timp, din multa rugăciune şi din îndelunga sa nevoinţă. Sfatul lui dădea siguranţă şi certitudine de adevăr intelectualului şi aducea bucurie plină de admiraţie în sufletul omului simplu. Pentru toţi, ierarhi şi monahi, demnitari de stat şi oameni de rând, profesori universitari şi ţărani, părintele avea un cuvânt potrivit, ziditor. Toată lucrarea sa duhovnicească era însă întemeiată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie a Bisericii, încât pentru toate învăţăturile şi îndemnurile sale folosea citate şi exemple din scrierile şi vieţile sfinţilor, evitând pe cât putea să exprime vreo opinie strict personală, individualistă, născută din izolare sau orgoliu. Gândea şi trăia cu adevărat bisericeşte, era un învăţător talentat şi senin, bogat sufleteşte şi popular, care se ruga mult şi citea mult, pentru a se menţine în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii Bisericii. Aceasta m-a fascinat ca teolog şi m-a făcut să-l iubesc. În el, vedeam cum s-a realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărţi. Cât priveşte viaţa monahală, părintele Cleopa era, în acelaşi timp, sever şi bun, ţinea mult la Sfintele Canoane ale Bisericii, dar, totodată, căuta să ajute pe fiecare om să progreseze spiritual, după râvna şi capacitatea lui spirituală. Era însă şi un luptător sau un strateg, cunoştea mulţimea curselor şi ispitelor venite de la demoni pentru a împiedica pe monahi să se mântuiască, fie prin neascultare, fie prin nepăsare spirituală, fie prin închipuirea de sine că ar fi mai buni decât alţii. Avea marele dar al discernământului spiritual, al măsurii, al dreptei credinţe şi al dreptei vieţuiri. Misionar statornic în chilie, părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieţi, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din uşă în uşă, ci deschizând cu dragoste uşa chiliei sale şi ajutând pe fiecare păcătos să-şi deschidă propriul său suflet spre a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Biserica, dintotdeauna, i-a păstrat vie în memorie pe sfinţii ei. Părintele a fost, fără îndoială, un om sfânt, iar această sfinţenie venea din prezenţa harului Duhului Sfânt în persoana sa. Numele lui a rămas în memoria credincioşilor ca fiind cel mai cunoscut duhovnic din România, prin cultura sa teologică şi experienţa sa duhovnicească. Drept şi bun, ferm, dar nu fanatic, purtător de sfinţenie şi de speranţă, mărturisitor al dreptei credinţe şi trăitor autentic al tradiţiei monahale, părintele Cleopa continuă să ne fie şi astăzi călăuză luminoasă pe drumul vieţii în Hristos, spre Raiul pe care-l dorea tuturor oamenilor ca fiind bucurie şi pace în iubirea lui Dumnezeu.