Calea către Hristos

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 73

„Odată, ascultând slujba în biserică, a auzit citindu-se acest cuvânt din Sfânta Evanghelie: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, rănindu-se la suflet ca de o săgeată de acest cuvânt al lui Hristos, îndată a părăsit grijile vieții pământești și, plecând pe ascuns din casa părintească la vârsta de numai 15 ani, a intrat în sfânta nevoință a vieții călugărești.

(...) Cinci ani s-a nevoit Cuvioasa Parascheva (într-o mănăstire din Heracleea Pontului), desăvârșindu-se în toate faptele bune și mai ales în neîncetata rugăciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre și privegheri de noapte. Aici a străbătut ea calea cea grea a despătimirii și a început urcușul duhovnicesc al desăvârșirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt. Toate surorile din mănăstire se uimeau de viața și înțelepciunea ei și lăudau pe Dumnezeu, zicând: Slavă Ție, Doamne, că Ți-ai făcut vas ales și sfânt pe Cuvioasa fecioară Parascheva și Te preamărești între cei blânzi și smeriți cu inima!

Curățindu-se pe sine de cele pământești, Cuvioasa Parascheva s-a dus la Ierusalim și, după ce se închină și îmbrățișează cu multe lacrimi Sfântul Mormânt, se retrage pe Valea Iordanului, la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu și mai aspre osteneli, biruind pe diavoli și rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevăzut și se unea negrăit cu Hristos erau: desăvârșita curăție a minții și a inimii de gânduri și imaginații pătimașe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de pocăință, postul și privegherea de toată noaptea și neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au încununat pe Sfânta Parascheva cu cununa desăvârșirii în Hristos, încât strălucea ca o făclie aprinsă în mijlocul celorlalte călugărițe nevoitoare.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)