Cămin şi îngrijire pentru 110 vârstnici la Turda

În urmă cu 20 de ani, la Turda îşi începea activitatea Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului”. Ridicat în apropierea Bisericii „Învierea Domnului” din cartierul Oprişani, centrul îngrijeşte în prezent 110 vârstnici care locuiesc permanent în căminul aşezământului, primesc hrană, îngrijiri medicale şi asistenţă religioasă.

Înfiinţarea Căminului de vârstnici de la Biserica „Învierea Domnului” din Turda a răspuns nevoilor sociale din cartier şi nu doar de aici. După închiderea uzinelor din cartierul Oprişani, în anii 1990-2000, zonă în care locuiau peste 60.000 de oameni, populaţia rămasă aici a îmbătrânit. Astfel a devenit tot mai acută, în Turda şi în împrejurimi, pentru bătrânii rămaşi singuri, cu copiii plecaţi departe, în străinătate, nevoia de îngrijire. În urmă cu mai bine de 20 de ani, parohia păstorită de preotul Vasile Ştiopei a decis să construiască un cămin de vârstnici care funcţionează în cadrul Asociaţiei Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului”. 

Ridicarea căminului a durat doar doi ani. „În 2002 am început lucrările de construcţie, iar în 2004 am deschis căminul. Totul a mers perfect. Au fost mai puţini beneficiari la început, dar am mai făcut un corp de clădire în anul 2010 şi am ajuns la 110 beneficiari. Căminul funcţionează în cadrul Asociaţiei, dar clădirea a fost ridicată şi acreditată pe Parohia Turda-Oprişani II”, ne-a spus preotul Vasile Ştiopei. 

Comunitatea parohială s-a implicat încă de la început în lucrările de zidire a aşezământului. Chiar dacă în acei ani situaţia economică a ţării nu era prea bună, iar oamenii cu greu îşi găseau de lucru, comunitatea a susţinut permanent acest proiect parohial, iar ajutorul a rămas constant până în prezent. Credincioşii susţin prin donaţii activitatea de la căminul de vârstnici. „Aveam câte 50 de oameni la lucru pe şantier. Ne-au ajutat credincioşii şi cu bani, şi cu materiale de construcţie. Am umblat şi prin ţară pentru colecte. Erau vremuri grele, oamenii erau săraci, fără serviciu, mulţi au rămas în şomaj, dar cu ei am lucrat şi m-am străduit să-i răsplătesc cumva. Am cumpărat trei hectare de cimitir şi le-am dat locuri de veci gratis. Nu le-am luat niciodată bani la serviciile religioase, ci îi lăsam pe ei să doneze dacă doreau ceva pentru biserică”, ne-a mai spus pr. Vasile Ştiopei. 

Vârstnici bolnavi şi cazuri sociale 

La căminul din Turda ajung vârstnici care fie nu mai au familia alături pentru a fi îngrijiţi, fie sunt cazuri sociale, sau sunt bolnavi şi familiile nu mai pot să-i îngrijească. Aici, primesc asistenţa medicală şi îngrijirea necesară în fiecare zi. Pentru unii dintre vârstnici, cu venituri modeste, căminul susţine cheltuielile zilnice, cu sprijinul parohiei şi al donaţiilor venite din partea credincioşilor. 

„Când familia solicită să-i aducă, facem o anchetă socială mai întâi. Avem un asistent social care face o anchetă sumară, pentru că nu poţi să-l refuzi pe om. Din nefericire, cele mai multe cazuri sunt persoane cu demenţă. Familiile insistă mai mult atunci când apare demenţa şi ei nu-i mai pot îngriji. Din 110 beneficiari în prezent, cu demenţă uşoară sau mai gravă sunt 80. Avem persoane care nu au venituri suficiente pentru a plăti aici, pentru că nu au de unde. Costul lunar este de 3.800 de lei, din care primesc hrană, pamperşi, medicamente, tot ce este nevoie. Avem câţiva care nu au acest venit, dar îi susţinem noi. Am avut mai mulţi în trecut, dar erau vremuri mai bune. Avem şi contracte cu Primăria Câmpia Turzii şi Primăria Turda. Ne-au trimis ei diferite cazuri şi noi îi întreţinem aici. Avem vârstnici veniţi din toată ţara. Sunt câţiva pe asistenţă socială din Turda şi Câmpia Turzii, dar restul sunt din toată ţara. Oamenii se uită la condiţiile pe care le oferim, la meniul zilnic şi totul este la vedere, oamenii văd ce le oferim. Lăsăm aparţinătorii să vină să vadă condiţiile de aici, în timpul programului de vizită. E important să spunem că noi nu luăm bunurile nimănui, nu ne încurcăm cu averile lor. Nu ne interesează. Îşi plătesc contribuţia şi atât”, ne-a spus pr. Vasile Ştiopei. 

Tratament şi îngrijiri medicale

Este important de menţionat faptul că în cămin vârstnicii primesc îngrijirile medicale de care au nevoie. Personalul medical de aici se ocupă de fiecare vârstnic în parte, iar medicii colaboratori vin des pentru consult şi tratament. „Pe lângă îngrijirea absolut necesară, aici avem şi o parte de întreţinere spitalicească. Dacă omul are nevoie de o perfuzie, nu-l mai trimitem la spital. Tratamentele, în mare, le facem noi şi numai când apare o complicaţie mergem la spital, pentru că nu putem face faţă la orice problemă medicală. Dar tratamentul de bază sau o perfuzie, toate se fac aici, la noi. Avem colaborare cu Spitalul Municipal Turda, cu medicul de familie şi avem şi un medic de la Cluj care vine în fiecare săptămână, o dată sau ori de câte ori este nevoie. Avem asistenţi medicali şi infirmiere în permanenţă aici. În total sunt 40 de angajaţi, fiecare pe compartimentul lui”, a precizat părintele Vasile Ştiopei. 

Pentru că mulţi dintre vârstnici sunt afectaţi de demenţă, un medic psihiatru este prezent periodic la cămin pentru a-i consulta şi a le prescrie medicaţia necesară. De asemenea, personalul angajat acordă o atenţie deosebită acestor vârstnici. Problemele aduse de această cumplită boală determină o atenţie mult mai mare din partea îngrijitorilor. „Demenţa este ţinută sub control, pentru că avem medic foarte bun de psihiatrie. Este o boală complicată şi fără medic nu putem face nimic. Aici se realizează recuperarea pentru ei, colaborăm bine cu medicul de psihiatrie şi dacă e ceva el schimbă tratamentul. Nu au fost probleme, chiar dacă au mai fost mici incidente. Vârstnicii cu demenţă nu au acces la foc, la apă, iar îngrijitorii îi supraveghează tot timpul, sunt în fiecare noapte trei persoane pe tură. Unii sunt cu demenţă avansată şi nu-şi pot controla viaţa. Am propus autorităţilor să se facă spitale speciale pentru persoane cu demenţă, pentru a nu-i amesteca cu ceilalţi. Avem cazuri pe care i-am recuperat, de pe targă i-am pus pe picioare. Avem şi un kinetoterapeut foarte bun pentru recuperare şi activitate fizică pentru cei care au nevoie. Am avut oameni operaţi la şold, la 80-90 de ani şi care acum coboară pe picioarele lor la capelă. Alţii, mai tineri, nu vor. Depinde de fiecare în parte, de voinţa fiecăruia de a se recupera”, ne-a spus pr. Vasile Ştiopei.

Asistenţă religioasă

Un loc deosebit de important în cadrul căminului este capela de la subsolul aşezământului. Aici, vârstnicii se roagă mereu şi participă la sfintele slujbe săvârşite duminica, dar şi în timpul săptămânii. De asemenea, cei care au o stare fizică mai bună participă la sfintele slujbe săvârşite în biserica aflată în apropiere. Însă capela le este mult mai aproape şi participă mai mulţi vârstnici la rugăciunea de aici. „În fiecare duminică se săvârşeşte Sfânta Liturghie în capelă. În timpul săptămânii se face mai des câte un Acatist. Îi spovedim, îi împărtăşim când este nevoie, pe cei care vor, pentru că sunt de toate religiile aici. Nici nu facem deosebiri, ei sunt liberi să aleagă. Asistenţa socială nu poate fi religioasă. Avem şi persoane care vin la credinţă aici, dar nu pentru că îi obligăm noi, ci ei se întorc la credinţă. Au fost cazuri în care a trebuit să-i îngropăm noi, pentru că familiile nu vor să mai audă de ei”, a continuat pr. Ştiopei. 

Parohia susţine şi în prezent activitatea centrului. Părintele Vasile Ştiopei ne-a spus că primeşte donaţii permanent de la credincioşi din parohie, dar şi de la oameni de bine din Cluj sau alte localităţi, donaţii pe care parohia le gesti­onează pentru binele vârstnicilor din cămin: „Sunt bine-venite aceste donaţii pentru că ne confruntăm cu diferite situaţii. Am avut cazuri în care a trebuit să operăm vârstnici la ochi, sau unii nu sunt asiguraţi şi trebuie să le plătim asigurarea. Avem cel puţin 15 cazuri de acest fel. Noi nu suntem o instituţie cu profit. Un patron doreşte să câştige bani, să aibă profit, dar noi aici ne propunem să existăm, să funcţionăm bine, dar apar probleme, cheltuieli neprevăzute. Cu toate acestea, suntem centrul cel mai bine pus la punct din zonă şi lumea ne caută”.

 Pentru că părintele Ştiopei este nu doar coordonatorul centrului, ci şi preot al Bisericii „Învierea Domnului”, multe din treburile administrative revin colaboratorilor. „Avem un angajat care a lucrat în asistenţa socială din Alba Iulia, Petrişor Oneţ, care ne ajută foarte mult cu toată partea administrativă, pentru că eu nu pot sta în permanenţă aici, deoarece sunt preot şi am responsabilităţi în parohie. Apoi, am avut un accident rutier groaznic, în urmă cu ceva timp, şi am stat şapte săptămâni în comă. Mi s-au înfundat arterele de la perfuzii şi am făcut trei bypass-uri. Noaptea dorm în etape, dorm rău, că nu pot dormi pe pat, dorm pe fotolii, şi dorm cu grija vârstnicilor de aici, rugându-mă să nu se întâmple ceva. Avem trei persoane care sunt mereu aici noaptea, dar sperăm să nu se întâmple ceva, căci 30-40 de persoane coboară singure, dar restul care sunt bolnavi ce fac? Mereu verificăm instalaţiile electrice şi aparatura pentru a evita pericolele”, a spus pr. Vasile Ştiopei. 

„Este un loc liniştit, frumos”

Am întâlnit la căminul din Turda vârstnici care se bucurau de ultimele zile călduroase din an, în spaţiile verzi din jurul aşezământului, dar şi vârstnici care, din păcate, sunt ţintuiţi în pat, cu o stare fizică mai puţin bună, din cauza vârstei înaintate sau a bolilor. Pentru fiecare în parte, personalul are o atenţie deosebită şi le oferă tot ceea ce este necesar pentru ca viaţa lor să fie cât mai bună. Unii vârstnici primeau tratament medical, alţii participau la activităţi de socializare, în funcţie de starea fiecăruia.

Doamna Maria Popa, în vârstă de 87 de ani, este aici din prima zi şi s-a legat sufleteşte atât de mult de cămin, încât locul i-a devenit a doua casă, după cum ne-a mărturisit: „Sunt aici din prima zi, de când s-a deschis căminul, deci de mai bine de 20 de ani. Aici este foarte, foarte bine. Am stat o perioadă la fiul meu, dar am venit înapoi. Mi-era departe să vin la biserică. Avem tot ce ne trebuie aici. La capelă merg mai repede, cobor câteva scări, dar la biserică e mai greu, e un pic mai departe. Am căzut la un moment dat şi mi-am fisurat un os şi de atunci merg mai greu”.

L-am întâlnit aici şi pe domnul Mihai Popovici, în vârstă de 75 de ani. După o perioadă în care a stat la mănăstire, a venit aici şi, chiar dacă are o vârstă înaintată, face sport în fiecare zi şi îi ajută pe cei care sunt bolnavi din cămin: „Sunt de 10 ani şi jumătate la acest cămin. Sunt din Cluj, am rămas fără familie, fără serviciu şi prin Preasfinţitul Vasile (Episcopul Vasile Flueraş, n.r.), Dumnezeu să-l odihnească, am fost la mănăstire timp de cinci ani, apoi am fost internat la Spitalul «Sfântul Nectarie» din Cluj şi de acolo am venit aici, la părintele Vasile Ştiopei. Este un loc liniştit, frumos, ţi-e mai mare dragul să stai afară pe o bancă, la verdeaţă. Despre mâncare, nu am cuvinte să spun, este mereu proaspătă, nu s-a întâmplat niciodată ca mâncarea de ieri s-o mănânci astăzi. Zilnic, se găteşte de trei ori, dimineaţa, la prânz şi seara. Majoritatea de aici nu au mâncat acasă ceea ce mănâncă aici, vă garantez eu. Acasă, cu serviciul faci o ciorbă, îţi ajunge două-trei zile, dar aici este mereu gătit altceva. Este curat în cameră, este plăcut. Avem capelă, avem şi un club, mai ieşim cu kinetoterapeutul la Câmpia Turzii, am fost în pelerinaje la mănăstiri. Dimineaţa, la ora 6:00, sunt afară la mişcare, este aproape o bază sportivă şi în fiecare zi merg şi fac două-trei ture de stadion. Eu încerc să ajut lumea cu ce pot, sunt aici foarte mulţi oameni bolnavi, la pat. Înainte am fost şi la Mănăstirea Pătrunsa. De la mine, de la chilie, se ridica vârful Buila, la 1.800 de metri. Este o mănăstire grea, cu mâncare doar de post. Ca să ajungi la mănăstire din sat, trebuie să urci în munte o oră şi jumătate. Aici încerc să fac sport şi mişcare zilnic”.