Candela sufletului ne descoperă Calea...

 

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 33, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 335-336

„Fraților și părinților, foc este Dumnezeu (Evrei 12, 29) și așa este numit El de toată Scriptura insuflată de Dumnezeu (II Timotei 3, 16), iar sufletul fiecăruia dintre noi e o candelă (Matei 5, 15; 25, 1-8 par.). Deci așa cum o candelă, chiar dacă este plină de ulei, chiar dacă are fitil sau o altă materie inflamabilă, este, înainte de a se împărtăși de foc și a fi aprinsă, cu totul întunecată, așa și sufletul, chiar dacă este împodobit în aparență cu toate virtuțile, dar dacă nu se împărtășește de foc, adică dacă nu se împărtășește de ființa și lumina dumnezeiască, este încă stins și întunecat, iar faptele lui sunt nesigure; căci toate trebuie să fie învederate și arătate prin lumină (Efeseni 5, 13). Deci cine are candela sufletului lui așa, adică nepărtașă focului dumnezeiesc, are nevoie mai degrabă de un călăuzitor și de o făclie care să-l lumineze și să deosebească în același timp faptele lui, și care să aibă compasiune pentru el, pentru greșelile lui (vădite de el) prin mărturisire, și să îndrepte cele făptuite de el strâmb în tot ceasul. Căci așa cum e cu neputință ca cine umblă în noapte să nu se lovească de ceva, așa nu este cu putință să nu cadă cine nu vede încă lumina dumnezeiască, după cum spune Hristos: Dacă umblă cineva ziua, nu se lovește pentru că vede această lumină. Dacă însă umblă cineva noaptea, se lovește pentru că nu are lumina întru sine (Ioan 11, 9-10; 12, 35). Iar zicând întru sine, a arătat (că vorbește de) Lumina dumnezeiască și imaterială, căci nimeni nu poate avea întru sine lumina aceasta sensibilă (a soarelui). (...) Umblați până când aveți lumina, ca să nu vă prindă întunericul, iar cine umblă în întuneric nu știe unde merge (Ioan 12, 35).”

(Pr. Narcis Stupcanu)