Capcanele depresiei
Toată lumea a auzit sau a citit ceva în legătură cu depresia și are o cât de vagă idee despre ceea ce este. Depresia presupune nu numai o tristețe persistentă, îngrijorare, neajutorare, vinovăție, iritabilitate, ci aș sublinia, în principal, o nemulțumire profundă față de propria viață. Iar acest sentiment de nemulțumire este, în cele mai multe cazuri, de neînțeles. Cel care se află în depresie nu știe exact nici cum a ajuns aici și nici de ce anume suferă. Acest lucru face din depresie o boală sufletească grea care poate avea consecințe nebănuite pe termen lung, dacă nu se recurge la ajutorul unui specialist sau al unui duhovnic.
Pentru a ne face o idee despre ceea ce înseamnă depresia la nivel global, amintim că Organizația Mondială a Sănătății afirma că „până în anul 2020 depresia va deveni a doua cea mai mare povară a bolilor, după cele cardiovasculare, iar până în anul 2030, se așteaptă a deveni cel mai mare contribuitor la povara globală a bolii şi dizabilității”!
Sunt multe cauze care conduc la depresie, însă acum aș vrea să mă opresc doar asupra uneia dintre ele, întrucât este de multe ori eludată atunci când se discută pe tema depresiei. Este vorba despre avort şi urmările acestuia. Avortul provoacă depresie. Spun asta nu numai oamenii care prețuiesc principiile moralei creștine, ci și orice medic, orice psiholog serios. Există o suferință post-avort care se caracterizează prin: depresii, sentimente de vinovăție, tristețe, insomnii, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului față de sine, apariția răcelii emoționale și a pesimismului, pierderea motivației etc., aspecte care sunt, în fapt, toate asimilabile depresiei. Toate acestea se întâmplă întrucât prin avort se săvârșește o crimă; chiar dacă nu e vorba decât de un fetus, acolo este o viață umană care s-a zămislit și în care Dumnezeu a sădit un suflet.
De aceea, privind lucrurile din perspectivă creștină, aș spune că depresia se manifestă ca o patimă. Iar patima nu este o simplă emoție toxică, ci o țesătură foarte strânsă între demon, gândul viclean și sufletul robit de sugestia demonică. De aici, apoi, se dezvoltă patima propriu-zisă, care „sugrumă sufletul”. Așadar, patima se naște din gândul viclean, care îți sugerează să săvârșești crima, că nu e nimic grav și apoi te copleșește cu gânduri negre care-ți spun că greșeala e ireparabilă și că viața nu mai are sens etc., iar de-aici și până la gesturi regretabile nu e decât un pas...
Aceste lucruri și multe altele ar trebui să le cunoască dinainte orice femeie care alege să avorteze, dând ascultare sugestiilor mediului. Desigur că pentru prevenirea unor dezastre emoționale ireparabile în rândul femeilor s-ar cuveni ca și medicii și presa să facă o informare adevărată în acest sens. Însă, din păcate, cea mai mare parte a presei face reclamă acestor lucruri, pledând în fapt împotriva vieții. Am văzut lucrul acesta chiar și acum, în timp de pandemie, când în plin efort de protejare a vieții, s-au semețit voci care să revendice dreptul femeii la avort! Aici se ascunde viclenia: în a nu spune că avortul înseamnă suprimarea cu inconștiență a unei vieți și, tocmai din această cauză, nu sunt amintite nici consecințele avortului, între care și depresia.