Care e problema?

Sunt plătiţi inclusiv şoferi cu drepturi de autor", argumentează un purtător de cuvânt al unei instituţii o nouă decizie aberantă luată de stat împotriva a mulţi dintre cetăţenii săi, pentru a se contrazice în secunda următoare: "Mă îndoiesc că există o analiză pe şoferi". "Sunt foarte multe abuzuri", se explică în continuare. Probabil în ordinea unei logici de tipul "cui pe cui se scoate", capetele luminate vor fi decis că un abuz se poate anula prin alt abuz: "Această ordonanţă urmăreşte stoparea abuzurilor". Aşa că au pus mii de oameni care încasează drepturi de autor să stea la cozi, sub ameninţarea sancţiunii prin amendă. Ca apoi ministrul muncii însuşi să dea o declaraţie - "nu o să se dea amenzi" (?). Adică legea e amendabilă printr-o declaraţie TV...

"Care e problema?", întreba, fără să dorească să audă răspunsul, ministrul amintit, după ce şeful său nega o realitate de care i se aducea cunoştinţă, realitatea cozilor imense. Problema e că, dacă bugetul e afectat de criză, (i)responsabilii se gândesc că o măsură eficace e să adune cu ţârâita sume care ating şi cifre sub un leu, în loc să stopeze, în ceasul al treisprezecelea deja, scurgerile de bani pe principiul "să nu ştie stânga ce face dreapta", irosirea lor pe proiecte în genul celui cu frunza copiată de pe net, şi să sprijine investiţiile şi producţia. Problema e că, în loc să se încurajeze scoaterea economiei subterane la suprafaţă, se motivează nedeclararea veniturilor, fiindcă ajungi să-ţi fie preferabil să munceşti "la negru" sau renunţi să-ţi mai baţi capul cu fişe, ştampile, semnături, cozi, decât să-ţi pierzi timpul, să-ţi deteriorezi starea de sănătate şi să te simţi batjocorit umblând pe la ghişee ca să afli, culmea, câţi bani ai de dat, cui şi în ce formă, trezindu-te obligat să jonglezi cu un vocabular fiscal fără a fi specialist şi să baţi apoi din uşă în uşă milogindu-te să ţi se primească obolul spre a compensa tunurile date de adunătura de "băieţi deştepţi" care se tot regenerează sub orice regim. Problema e că un prim-ministru îşi permite să spună că "oamenii nu înţeleg", fără a-şi verifica părerile sau convingerile prin a sonda nivelul la care fiecare încearcă să dea un sens haosului în care trăieşte, într-un stat ce şi-a pierdut funcţiile dându-le pe mâna unor neaveniţi. Problema cea mai gravă rămâne, dincolo de toate, lipsa respectului omului politic pentru cetăţeanul pe care îl reprezintă. Nu putem guverna cu toţii şi, fiindcă nu elitismul, ci democraţia e zodia în care ne-am găsit aşezaţi, delegăm funcţia conducerii celor pe care îi găsim compatibili cu cerinţele acestui rol şi în care învestim încredere, speranţă. Care e răspunsul lor? Interesul buzunarului propriu, aroganţa, pretenţiile lipsite de acoperire, desconsiderarea cetăţenilor. Care e problema? O adevărată problemă e lipsa de reacţie. Atât timp cât societatea nu reacţionează la abuzurile guvernanţilor, al căror rol e nu să fie slujiţi, ci să slujească, dispare orice şansă de ameliorare. Cât timp acceptăm să fim umiliţi fiindcă aşa spune legea, în loc să presăm, fiecare după puteri, fiecare unde se află, spre a corija o lege gândită în fond tot de oameni, deci un produs perfectibil, lucrurile nu au cum să se schimbe. În plus, nu ajută nimănui ascunderea gunoiului sub preş, pe principiul "merge şi-aşa". Preţul incompetenţei la vârf, fiindcă şi în cazul ororii cozilor în discuţie tot de asta vorbim, poate merge până la adevărate convulsii sociale, chiar şi în cazul unui popor aflat "la porţile Orientului". Şi-asumă asta cineva? Suntem creştini şi ştim că trebuie să dăm cezarului ce-i al cezarului, suntem creştini şi ştim că orice stăpânire e îngăduită de Dumnezeu, dar de ce aceste concepţii, sanogene ca efect social intenţionat, să fie privite ca adevăruri cu sens unic?