Care sunt inovaţiile şi abaterile de la normele liturgice, canonice şi pastorale privitoare la săvârşirea Tainei Împărtăşaniei?
Atunci când vorbim sau scriem despre inovaţiile şi abaterile de la normele liturgice, canonice şi pastorale nu înseamnă că îi judecăm neapărat pe alţii, ci, întâi de toate, avem în vedere îndreptarea unor situaţii existente în slujirea noastră, mai ales atunci când este vorba de săvârşirea Tainei Sfintei Împărtăşanii. Vom menţiona în continuare câteva dintre ele.
1. Slujirea Sfintei Liturghii, în vederea împărtăşirii cu Sfintele Taine, fără pregătirea necesară. Practic, slujitorul se abate de la rânduiala corectă atunci când nu respectă etapele pregătirii, atât sufleteşti, cât şi trupeşti, în vederea slujirii Sfintei Liturghii şi primirii Sfintei Împărtăşanii, aşa cum sunt ele consemnate în Liturghier şi în toate manualele de teologie. Felul corect în care trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie se învaţă în şcolile de teologie şi prin sfatul duhovnicului fiecăruia, dar, uneori, e bine să fie reamintit, cel puţin prin recitirea Povăţuirilor din Liturghier.
2. Tot de pregătire ţine şi datoria preotului de a nu uita că, aşa cum învaţă Liturghierul, „dacă va îndrăzni cineva să slujească fără biserică sfinţită sau fără antimis sfinţit de arhiereu, fără veşminte sfinţite, fără prescuri de grâu şi făină curată şi fără vin din rodul viţei, unul ca acesta se socoteşte nu numai fur de cele sfinte, ci păcate de moarte face şi osândă şi pedeapsă îşi agoniseşte“. De aceea, se cuvine o atenţie sporită în ceea ce priveşte calitatea prescurilor, a vinului şi a apei folosite la Sfânta Liturghie.
3. Tot abatere este şi lipsa preocupării pentru calitatea materialului din care sunt confecţionate sau pentru felul cum arată Sfintele Vase şi acoperămintele lor. Acestea trebuie păstrate curate, iar din când în când, curăţate sau restaurate. Este absolut necesară existenţa unor procoveţe speciale, folosite la ştergerea potirului şi a gurii după primirea Sfintei Împărtăşanii, din materiale naturale, absorbante, şi de culoare potrivită (roşii, albe sau aurii). Folosirea în acest scop a acoperământului Sfântului Potir este nepotrivită şi contribuie la deteriorarea acestuia.
3. Slujirea Sfintei Liturghii fără primirea Sfintei Împărtăşanii. Potrivit Canonului 8 Apostolic, „dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon sau vreunul (altul) din catalogul clerului, săvârşindu-se Sfânta Jertfă (Sfânta Liturghie), nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar dacă n-ar spune-o, să se afurisească, ca unul care s-a făcut vinovat de tulburarea poporului (sminteală) şi a făcut să se nască bănuiala împotriva celui care a adus (sfânta jertfă), ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rânduială“. Prescripţia canonică a fost preluată şi de Povăţuiri, unde citim: „Dacă vreun preot, slujind Liturghia, nu se va împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine, afară de întâmplarea că se va îmbolnăvi în timpul slujbei, acela foarte greu şi de moarte a greşit şi sub canonul caterisirii va cădea. Sub aceeaşi vină cade şi împreună liturghisitorul, dacă nu se împărtăşeşte“. De obicei, atunci când apare această ispită pentru un slujitor, de a nu se împărtăşi, ea este „motivată“ de existenţa vreunui păcat grav săvârşit sau de faptul că a fost nevoit să ia medicamente în dimineaţa respectivă. În primul caz, el trebuie să meargă cât mai repede la duhovnic, să se spovedească, iar în cel de al doilea, să aştepte până când sănătatea fizică îi va permite să slujească şi să se împărtăşească pregătit, ajunând după rânduială.
4. Ştim că există norme canonice referitoare la faptul că slujitorii trebuie să se împărtăşească în Sfântul Altar (cf. Canonul 19 Laodiceea), că preoţii se împărtăşesc de către şi după episcop, iar diaconii după preoţi (cf. Canonul 18 al Sinodului 1 Ecumenic). Nu există nici o dispoziţie canonică referitoare la momentul în care slujitorii se împărtăşesc, deoarece acesta este clar consemnat în rânduiala Sfintei Liturghii. Întâlnim însă o abatere de la rânduiala corectă a împărtăşirii clericilor: în unele biserici, cu mai mulţi slujitori, în care predica sau cuvântul de învăţătură sunt ţinute la Chinonic, şi nu după citirea Evangheliei, aşa cum ar fi firesc, slujitorul care rosteşte predica nu se împărtăşeşte, ci iese şi rosteşte predica neîmpărtăşit. Ceilalţi slujitori îi păstrează acestuia o parte din părticica IIS într-o linguriţă, iar predicatorul se împărtăşeşte la sfârşitul Sfintei Liturghii. Motivul? Consideră că, dacă se împărtăşeşte şi rosteşte apoi predica, se va îneca sau îi va sări din gură o firimitură din Sfânta Împărtăşanie. Astfel de motive invocate sunt nepotrivite, în fapt, un astfel de slujitor fiind mai mult preocupat de cuvântul de învăţătură decât de primirea Sfintei Împărtăşanii, care devine, din păcate, ceva secundar.
5. Turnarea de vin în Sfântul Potir după sfinţirea Darurilor. În Povăţuiri se menţionează foarte clar că, „de vor fi mulţi cei care doresc să se împărtăşească, preotul nicidecum să nu îndrăznească - neajungând în Sfântul Potir Dumnezeiescul Sânge sau Trup - să mai toarne vin sau pâine din nou, că de moarte va greşi şi lipsit de dar va fi“. Tot în Povăţuiri găsim şi soluţia pentru o astfel de problemă: „cei rămaşi neîmpărtăşiţi să fie îndemnaţi să aştepte până a doua zi şi, slujindu-se Liturghia, să fie împărtăşiţi şi aceştia sau să se ia din chivot Dumnezeieştile Taine, care se păstrează pentru cei bolnavi, şi să fie puse în Sfântul Potir şi să fie împărtăşiţi şi aceia, după obicei“. Dacă prima soluţie este mai greu de pus în practică, cea de a doua poate fi la îndemâna preotului, care este însă dator să scoată de la început un agneţ de mărime potrivită şi să toarne în Sfântul Potir cantitatea de vin necesară pentru numărul credincioşilor pe care îi are de împărtăşit.
7. Folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşirea credincioşilor. Despre această inovaţie şi abatere gravă de la practica corectă de împărtăşire s-au scris multe lucruri, de fiecare dată evidenţiindu-se lipsa de credinţă şi de evlavie a slujitorilor şi a credincioşilor care fac sau doresc să facă asemenea lucruri. Întâlnim, din păcate, şi inovaţii similare cu aceasta, cum ar fi: clătirea/sterilizarea/ştergerea linguriţei după împărtăşirea fiecărui credincios, folosirea linguriţelor aduse de acasă de către credincioşii scrupuloşi sau folosirea unei alte linguriţe decât cea cu care au fost împărtăşiţi credincioşii pentru potrivirea Sfintelor Taine de la sfârşitul Sfintei Liturghii. Există şi preoţi care, forţaţi de autoritatea bisericească, au renunţat la folosirea mai multor linguriţe, însă acum îi obligă pe credincioşi să deschidă gura foarte larg şi să se aplece pe spate, într-o poziţie chinuitoare, asemănătoare cu cea de pe scaunul stomatologic, „aruncându-le“ pur şi simplu Sfânta Împărtăşanie în gură, preocupaţi ca nu cumva linguriţa să atingă buzele acestora. Ei folosesc o metodă întâlnită în alte Biserici surori, însă exagerează, chinuindu-i pur şi simplu pe credincioşi. Motivul pentru care procedează aşa este identic cu cel pentru care foloseau mai multe linguriţe. Orice comentariu în privinţa credinţei şi evlaviei acestor slujitori este de prisos.
8. E bine de ştiut şi că rânduiala canonică prevede pedeapsa caterisirii pentru slujitorii care ar pretinde bani sau ceva asemănător pentru Sfânta Împărtăşanie (cf. Canonul 23 VI ecumenic). (Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)