Care sunt inovaţiile şi abaterile de la normele liturgice, canonice şi pastorale privitoare la săvârşirea Tainei Împărtăşaniei?

Un articol de: Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose - 10 August 2014

Atunci când vorbim sau scriem despre ino­­vaţiile şi abate­ri­­le de la normele li­­turgice, canonice şi pastorale nu înseamnă că îi judecăm ne­a­­părat pe alţii, ci, întâi de toa­te, avem în vedere îndreptarea u­nor situaţii existente în sluji­rea noastră, mai ales atunci când este vorba de săvârşirea Tai­nei Sfintei Împărtăşanii. Vom menţiona în continuare câ­teva dintre ele.

1. Slujirea Sfintei Liturghii, în vederea împărtăşirii cu Sfin­tele Taine, fără pregătirea ne­ce­sară. Practic, slujitorul se a­ba­te de la rânduiala corectă a­tunci când nu respectă etapele preg­ătirii, atât sufleteşti, cât şi tru­peşti, în vederea slujirii Sfin­tei Liturghii şi primirii Sfin­tei Împărtăşanii, aşa cum sunt ele consemnate în Li­tur­ghier şi în toate manualele de te­ologie. Felul corect în care tre­buie să ne pregătim pentru Sfân­ta Liturghie se învaţă în şco­lile de teologie şi prin sfatul du­hovnicului fiecăruia, dar, u­neori, e bine să fie reamintit, cel puţin prin recitirea Po­vă­ţu­i­rilor din Liturghier.

2. Tot de pregătire ţine şi da­to­­ria preotului de a nu uita că, aşa cum învaţă Liturghierul, „da­că va îndrăzni cineva să slu­jească fără biserică sfinţită sau fără antimis sfinţit de ar­hi­e­reu, fără veşminte sfinţite, fă­ră prescuri de grâu şi făină cu­ra­­tă şi fără vin din rodul viţei, u­nul ca acesta se socoteşte nu nu­mai fur de cele sfinte, ci pă­ca­te de moarte face şi osândă şi pe­deapsă îşi agoniseşte“. De a­ce­ea, se cuvine o atenţie sporită în ceea ce priveşte calitatea pres­curilor, a vinului şi a apei fo­losite la Sfânta Liturghie.

3. Tot abatere este şi lipsa pre­ocupării pentru calitatea ma­terialului din care sunt con­fec­­ţionate sau pentru felul cum a­rată Sfintele Vase şi aco­pe­ră­min­tele lor. Acestea trebuie păs­trate curate, iar din când în când, curăţate sau restaurate. Es­te absolut necesară existenţa u­nor procoveţe speciale, folosite la ştergerea potirului şi a gurii du­pă primirea Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii, din materiale naturale, ab­sorbante, şi de culoare po­tri­vi­tă (roşii, albe sau aurii). Fo­lo­si­rea în acest scop a a­co­pe­ră­mân­tului Sfântului Potir este ne­potrivită şi contribuie la de­te­­riorarea acestuia.

3. Slujirea Sfintei Liturghii fă­ră primirea Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii. Potrivit Canonului 8 A­pos­tolic, „dacă vreun episcop sau­ prezbiter sau diacon sau vre­unul (altul) din catalogul cle­rului, săvârşindu-se Sfânta Jert­fă (Sfânta Liturghie), nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar dacă n-ar spu­ne-o, să se afurisească, ca u­nul care s-a făcut vinovat de tul­burarea poporului (smin­tea­lă) şi a făcut să se nască bă­nu­ia­la împotriva celui care a adus (sfânta jertfă), ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rându­ia­lă“. Prescripţia canonică a fost preluată şi de Povăţuiri, unde ci­tim: „Dacă vreun preot, slujind Liturghia, nu se va îm­păr­tăşi cu Dumnezeieştile Tai­ne, a­fară de întâmplarea că se va îm­bolnăvi în timpul slujbei, a­ce­la foarte greu şi de moarte a gre­şit şi sub canonul caterisirii va cădea. Sub aceeaşi vină cade şi împreună liturghisitorul, da­că nu se împărtăşeşte“. De obicei, atunci când apare această is­pită pentru un slujitor, de a nu se împărtăşi, ea este „moti­va­­tă“ de existenţa vreunui pă­cat grav săvârşit sau de faptul că a fost nevoit să ia medicamente în dimineaţa respectivă. În primul caz, el trebuie să mear­gă cât mai repede la du­hov­nic, să se spovedească, iar în cel de al doilea, să aştepte pâ­nă când sănătatea fizică îi va permite să slujească şi să se îm­părtăşească pregătit, aju­nând după rânduială.

4. Ştim că există norme ca­no­nice referitoare la faptul că slu­jitorii trebuie să se îm­păr­tă­şeas­că în Sfântul Altar (cf. Ca­no­nul 19 Laodiceea), că preoţii se împărtăşesc de către şi după e­piscop, iar diaconii după pre­oţi (cf. Canonul 18 al Sinodului 1 Ecumenic). Nu există nici o dis­poziţie canonică referitoare la momentul în care slujitorii se împărtăşesc, deoarece a­ces­ta este clar consemnat în rân­du­­iala Sfintei Liturghii. Întâlnim însă o abatere de la rându­ia­la corectă a împărtăşirii cle­ri­cilor: în unele biserici, cu mai mulţi slujitori, în care predica sau cuvântul de învăţătură sunt ţinute la Chinonic, şi nu du­pă citirea Evangheliei, aşa cum ar fi firesc, slujitorul care ros­teşte predica nu se îm­păr­tă­şeş­te, ci iese şi rosteşte predica ne­împărtăşit. Ceilalţi slujitori îi păstrează acestuia o parte din părticica IIS într-o lingu­ri­ţă, iar predicatorul se îm­păr­tă­şeş­te la sfârşitul Sfintei Litur­ghii. Motivul? Consideră că, da­că se împărtăşeşte şi rosteşte a­poi predica, se va îneca sau îi va sări din gură o firimitură din Sfânta Împărtăşanie. Ast­fel de motive invocate sunt n­e­po­trivite, în fapt, un astfel de slu­jitor fiind mai mult preocupat de cuvântul de învăţătură de­cât de primirea Sfintei Îm­păr­tăşanii, care devine, din pă­ca­te, ceva secundar.

5. Turnarea de vin în Sfân­tul Potir după sfinţirea Da­ru­ri­lor. În Povăţuiri se men­ţio­nea­ză foar­­te clar că, „de vor fi mulţi cei ca­­re doresc să se îm­păr­tă­şeas­că, pre­otul nicidecum să nu în­drăz­neas­că - neajun­gând în Sfân­tul Po­tir Dum­ne­zeiescul Sân­ge sau Trup - să mai toarne vin sau pâi­ne din nou, că de moar­te va greşi şi lip­sit de dar va fi“. Tot în Po­vă­­ţuiri găsim şi so­luţia pentru o ast­fel de proble­mă: „cei rămaşi ne­­împărtăşiţi să fie îndemnaţi să aştepte pâ­nă a doua zi şi, slu­jin­du-se Li­tur­ghia, să fie îm­păr­tăşiţi şi a­ceş­tia sau să se ia din chivot Dum­nezeieştile Tai­ne, care se păs­trează pentru cei bolnavi, şi să fie puse în Sfân­tul Po­tir şi să fie împăr­tă­şiţi şi aceia, după o­bi­cei“. Dacă pri­ma soluţie este mai greu de pus în practică, cea de a doua poa­te fi la înde­mâ­na pre­otului, care este însă dator să scoată de la început un ag­neţ de mă­ri­me potrivită şi să toar­ne în Sfân­tul Potir cantita­tea de vin ne­cesară pentru nu­mă­rul cre­­din­cioşilor pe care îi are de îm­părtăşit.

7. Folosirea mai multor lin­gu­­riţe pentru împărtăşirea cre­din­cioşilor. Despre această ino­va­ţie şi abatere gravă de la prac­tica corectă de împărtăşire s-au scris multe lucruri, de fie­ca­re dată evidenţiindu-se lipsa de credinţă şi de evlavie a sluji­to­rilor şi a credincioşilor care fac sau doresc să facă asemenea lucruri. Întâlnim, din pă­ca­te, şi inovaţii similare cu aceas­ta, cum ar fi: clătirea/sterili­za­rea/ştergerea linguriţei după îm­părtăşirea fiecărui credincios, folosirea linguriţelor adu­se de acasă de către credincioşii scru­puloşi sau folosirea unei al­te linguriţe decât cea cu care au fost împărtăşiţi credincioşii pen­tru potrivirea Sfintelor Tai­ne de la sfârşitul Sfintei Litur­ghii. Există şi preoţi care, for­ţaţi de autoritatea bisericească, au renunţat la folosirea mai mul­tor linguriţe, însă acum îi o­­bligă pe credincioşi să des­chi­dă gura foarte larg şi să se a­ple­­ce pe spate, într-o poziţie chi­nuitoare, asemănătoare cu cea de pe scaunul stomatologic, „a­­runcându-le“ pur şi simplu Sfân­ta Împărtăşanie în gură, pre­ocupaţi ca nu cumva lingu­ri­ţa să atingă buzele acestora. Ei folosesc o metodă întâlnită în alte Biserici surori, însă exa­ge­r­ează, chinuindu-i pur şi sim­plu pe credincioşi. Motivul pen­tru care procedează aşa es­te identic cu cel pentru care fo­lo­seau mai multe linguriţe. Ori­c­e comentariu în privinţa cre­din­ţei şi evlaviei acestor slujitori este de prisos.

8. E bine de ştiut şi că rân­du­iala canonică prevede pe­deap­sa caterisirii pentru sluji­to­­rii care ar pretinde bani sau ce­va asemănător pentru Sfân­ta Împărtăşanie (cf. Canonul 23 VI ecumenic). (Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)

Preoţii şi credincioşii care au întrebări pe teme liturgice şi pastorale legate de Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii ne pot scrie pe e-mail: raspunsuriliturgice@gmail.com sau la adresa: Bd. Regina Maria nr.1, Bl. P5B, Sc. 1, Et. 1, Ap. 1, Sector 4, Bucureşti