Carte românească de învăţătură

▲ „Răspuns împotriva Catihismului calvinesc“ marchează prima polemică „publică“ în cultura noastră, iar „Cartea de învăţătură“ se deschide cu prima epigramă română ▲

Mitropolitul Varlaam, care a „locuit“ până acum în istoria literaturii noastre vechi, se aşază astăzi pe locul său în Calendarul sărbătorilor Ortodoxiei noastre. Faptul nu e singular, el adăugându-se canonizării, anul trecut, a Mitropolitului Dosoftei (prăznuit la 13 decembrie) şi celei a Sfântului Pahomie de la Gledin (14 aprilie, în acest an). Despre activitatea misionară ne învaţă teologii şi Părinţii Bisericii; despre importanţa operei sale în istoria cărţii şi tiparului s-au pronunţat deja N. Iorga, G. Călinescu, N. Cartojan, Al. Piru, G. Ivaşcu, D.H. Mazilu, Manuela Tănăsescu: cultul şi cultura, mereu împreună, cum, la fel, când s-au canonizat Antim Ivireanul, Dosoftei, Pahomie. Trei sunt reperele bibliografice ale operei Sfântului Varlaam: Cartea românească de învăţătură, Dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svânţi (Cazania), la 1643, cartea care se cheamă Răspunsul împotriva Catihismului calvinesc, la 1645 şi Predoslovia la Şeapte taine a besearecii, tradusă de Eustratie Logofătul, la 1644. Dacă Dosoftei este primul poet român modern, Varlaam este, înaintea lui Cantemir, primul polemist din cultura noastră. Astfel, în Răspunsul împotriva Catihismului calvinesc, întâlnim figuri retorice consacrate în polemici, înainte de toate, ironia: „tâmplându-mi-se estimp în părţile Ţărâi Româneşti, cu trebe domneşti a nărodului, în Târgovişte, cu cei mai de frunte şi mai de-a firea vorovind, mai vârtos cu oarecare boiarin cinstit şi slovesnic şi a toată destoiniciia şi a luminatului Domn Io Matei Voivodă, cu mila lui Dumnedzău domnul Ţărâi Româneşti, dumnealui Udrişte Năsturel carele ca un iubitori de învăţături şi socotitoriu credinţei ceii direapte, în mijlocul altor cărţi noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au şi o cărţulie mică în limba noastră românească tipărită! Şi deac-am citit, am văzut sămnul ei scris Catehismus creştinesc carea o am aflat plină de otravă de moarte sufletească de mare lucru, iubiţii miei fii, mărturisesc înnaintea lui Dumnedzău, cu firea mea că mare grije şi multă scârbă au cuprins sufletul şi inima mea(...) Pentru aceea am socotit că am o datorie mare să fac răspuns şi să arăt strâmbătura şi tâlcul cel rău a lor, ce tâlcuiesc rău şi strâmbadză scriptura svântă (...) acest Catehism carea ne mirăm că n-are nici început şi nici sfârşit, ci îmblă împiedecându-se şi acăţându-se de toate scripturile şi nice la un cap nu o scot (...) unde află în scriptură un cuvânt pre voia lor, alt cuvânt mai de sus sau mai de jos pentru ca să se arete adevărul nu-l pomenesc, ci îndată îl lasă şi fug la altul, de la acela iarăşi la altul, cum ar hi un rătăcit ce îmblă şi calea înainte nu o porneşte“. Prieten cu două dintre marile personalităţi ale epocii, Petru Movilă şi Udrişte Năsturel, Mitropolitul Varlaam se lasă influenţat de acestea: deşi cu alte obiective, Răspunsul împotriva Catihismului calvinesc ia ca model Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, fixând, însă, particularităţi stilistice care conferă personalitate şi distincţie textului Mitropolitului Varlaam. Dacă Răspuns împotriva Catihismului calvininesc marchează prima polemică „publică“ (pentru că tipărită) în cultura noastră, Cartea de învăţătură se deschide, aşa cum observa G. Călinescu, cu prima epigramă română. Iată: „Deşi vezi cândva sămn groaznic,/ să nu te miri când să arată puternic,/ Că puternicul puterea-l închipuieşte,/ şi slăvitul podoaba-l schizmeşte./ Cap de buor şi la domnii moldoveneşti,/ cu puterea acei hieri să o socoteşti./ De unde mari domni spre laudă şi-au făcut cale,/ de-acolo şi Vasilie vodă au ceput lucrurile sale./ Cu învăţături ce în ţara sa temeluieşte,/ nemuritor nume pre lume şie zideşte“. Domnul care spre laudă şi-a făcut cale este, desigur, Vasile Lupu care a înălţat, la Iaşi, mirabila „Sf. Trei Ierarhi“, a înfiinţat Academia Vasiliană şi prima tipografie, cu „instrumentele“ trimise de la Kiev de Petru Movilă. În partea a doua a cărţii găsim o primă expresie a conştiinţei scrisului: „Primeşte Doamne ca de la un păcătos/ să slujesc ţie în această lume pân voi hi sănătos./ Să hie deapururia cinstit şi lăudat numele tău,/ iară eu de la inimă te mărturisesc cu condeiul mieu“; iar la sfârşitul părţii a treia regăsim şi o primă imagine literară: „Valuri multe rădică furtuna pre mare,/ mai vârtos gândul omului întru lucru ce are“. Versuri a mai scris Varlaam dintre cele numite „la stemă“. Limba Cazaniei şi a Răspunsului împotriva Catihismului calvinesc se citeşte greu azi din cauza stilului şi a retoricii, cum constată încă Nicolae Iorga. Priorităţile culturale ale operei mitropolitului Varlaam rămân, însă, neatinse; mitropolitul de la Mănastirea Secu avea, până acum, sfinţenia şi locul său în istoria culturii noastre: prin trecerea sa în Calendarul sărbătorilor Ortodoxiei noastre se consacră sfinţenia, iar istoria literaturii române mai primeşte un sfânt, după Antim Ivireanul şi mitropolitul Dosoftei.