Casa Sfântului Pavel Tebeul din pustiul Egiptului
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește astăzi pe un mare Părinte al pustiului Egiptului, Sfântul Cuvios Pavel Tebeul. Pe locul unde s-a nevoit el timp de opt decenii se află lavra egipteană ce-i poartă numele. Această mănăstire se găsește la sud de lavra Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, de care o despart 13 km prin munți, pe cărări cunoscute de monahii trăitori în acest pustiu egiptean, și 70 km pe drumul asfaltat ce străbate Egiptul de la sud la nord pe malul Mării Roșii.
Cel care a descoperit locul unde viețuia Sfântul Pavel Tebeul este Cuviosul Antonie cel Mare.
Peste peștera unde s-a nevoit Sfântul Pavel Tebeul s-a zidit o mănăstire care dăinuiește până astăzi și unde monahii duc o viață aspră ascetică și de rugăciune. În peștera cuviosului există o biserică coptă unde se păstrează moaștele sfântului. Aici regăsim chipuri de sfinți pictate în urmă cu 15 veacuri, atunci când lângă peștera sfântului s-a așezat prima obște monahală.
Această mănăstire este atestată documentar în secolul al 6-lea, de când datează și turnul fortificat zidit de împăratul Bizanțului Justinian, pentru a se adăposti monahii în fața deselor raiduri de jaf ale triburilor de beduini. Cel mai distructiv jaf pentru mănăstire s-a petrecut în secolul al 15-lea, când mulți monahi au fost omorâți.
Lavra Sfântului Pavel Tebeul a fost refăcută în secolul al 16-lea, însă atacurile beduinilor i-au forțat pe călugări să părăsească mănăstirea. Viața monahală și-a reluat cursul abia la începutul secolului al 18-lea, cu ajutorul călugărilor de la Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare. Între cele două lavre egiptene există strânse legături duhovnicești până astăzi.
În final, redăm modul minunat cum Sfântul Antonie l-a descoperit pe Sfântul Pavel Tebeul și locul unde se nevoia. Ajuns la vârsta de 90 de ani, Sfântului Antonie i-a venit „gândul că nimeni altul pe fața pământului nu a petrecut o viață desăvârșit închinată lui Dumnezeu” cum a făcut el. „În noaptea următoare a fost înștiințat în vis că un alt pustnic ducea o astfel de viață, mai sfințită încă decât a lui, într-o altă pustie, și care ajunsese la vârsta de o sută treisprezece ani. Cuviosul bătrân își luă numaidecât toiagul și porni la drum drept înainte, lăsându-se în grija Proniei cerești pentru a-i arăta calea” (Ieromonahul Macarie de Simonos Petra, Sinaxarul-Viețile Sfinților). Purtat de Dumnezeu și cu ajutorul unei lupoaice a ajuns la peștera unde se nevoia Cuviosul Pavel Tebeul. Acesta i-a spus Sfântului Antonie că știa de mult de trăirea lui ascetică din pustiul egiptean, dar doar acum a rânduit Dumnezeu să se întâlnească pentru că el urma să se mute la viața veșnică. Sfântul Antonie s-a întors într-o singură zi la mănăstirea sa pentru a aduce Sfântului Pavel mantia pe care i-o adusese Sfântul Atanasie din Alexandria. A doua zi, pe când mergea către peștera Cuviosului Pavel, Marele Antonie a văzut duhovnicește cum sufletul sfântului se ridica la cer. Ajuns la peșteră, a înfășurat în mantie trupul Sfântului Pavel și l-a îngropat, luând pentru sine cămașa pe care și-o făcuse cuviosul originar din Teba Egiptului. Cu ea s-a îmbrăcat la marile sărbători Sfântul Antonie în următorii 15 ani pe care i-a mai petrecut pe pământ.
Din această întâlnire duhovnicească a izvorât legătura spirituală dintre cele două lavre creștine din pustiul de la est de Nil, care au dăruit mii de rugători pentru lume în decursul veacurilor de nevoință ascetică din aceste mănăstiri egiptene.