Căsătoria cea plăcută lui Dumnezeu

Căsătoria este una din Tainele Bisericii, de aceea reprezintă un fel de a fi specific, prin care cei ce l-au îmbrăţişat îşi pot lucra mântuirea, dacă implicita legătură a bărbatului cu femeia este păstrată totdeauna într-o dragoste curată. Nu de puţine ori însă, căsătoria trece prin diverse momente dificile, prin probe ale iubirii. Toate acestea pot fi depăşite, aşa cum putem vedea şi în pătrunzătoarele îndemnuri ale Sfântului Grigorie Teologul, doar printr-un recurs repetat şi corect la cuvintele inspirate ale Scripturii şi ale Părinţilor Bisericii.

Dar să ne întoarcem la ceea ce spuneam mai înainte; pentru aceasta Îl urmau mulţi oameni pe Hristos, întrucât la neputinţele (bolile) noastre S-a pogorât. Apoi, Evanghelia ce spune? "Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine oare omului să-şi lase femeia sa pentru orice pricină?" (Matei 19, 3). Iarăşi Îl ispitesc fariseii; iarăşi cei ce citesc legea, legea nu o cunosc; iarăşi cei ce săvârşesc tâlcuirea Legii, de alţi învăţători au nevoie. Nu au fost de ajuns saducheii care L-au ispitit despre Înviere, învăţătorii de Lege care au cerut să-i înveţe despre desăvârşire, irodianii, care să-L întrebe despre "banul de dajdie", iar alţii despre stăpânirea lumească; l-au întrebat pe Cel neispitit de vreun păcat, pe Ziditorul căsătoriei, pe Cel care din cauza primă a făcut tot acest neam al oamenilor. Răspunzând, El a zis: "N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut?" (Matei 19, 3-4). Cunosc, de asemenea, şi că unora le răspunde la întrebări, altora însă le închide gura. Atunci când este întrebat: "Cu ce putere faci acestea?" (Luca 20, 2), întrucât cei ce-L întrebau erau cu totul lipsiţi de învăţătură, îi întreabă la rândul Său: "Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?" (Luca 20, 4). Şi din ambele părţi îi împiedică pe cei ce-I pun întrebările. Pe cât putem, să-L imităm şi noi pe Hristos, ca uneori să închidem gura celor ce discută cu noi lucruri fără sens şi să rezolvăm utopia întrebării printr-o întrebare şi mai lipsită de sens. Căci şi noi am fost uneori înţelepţi în lucrurile zadarnice, ca şi eu cu lucruri neînţelepte să mă fălesc. Dar când vei vedea că o întrebare are nevoie de o examinare raţională, atunci să nu-i consideri pe cei ce-ţi pun întrebarea nevrednici de un răspuns întemeiat. Desfrânarea femeii trebuie deopotrivă pedepsită Consider că tema despre care m-ai întrebat face cinste înţelepciunii şi vrednică este de un răspuns binevoitor (de oameni iubitor). Consider că aceasta cinsteşte înţelepciunea faţă de care mulţi au o dispoziţie duşmănoasă, a căror lege este părtinitoare şi nestatornică. Căci pentru care motiv ei pedepsesc femeia, în timp ce pe bărbat îl îngăduie? Iar dacă femeia cu rânduială rea faţă de patul bărbatului săvârşeşte preacurvie, şi Legea o pedepseşte cu o grea pedeapsă pentru acest fapt, pentru ce, totuşi, bărbatul, atunci când desfrânează cu o altă femeie, să rămână nepedepsit? Eu nu voi accepta această legiuire, şi nu voi încuviinţa acest obicei (obişnuinţă). Bărbaţii au fost legiuitorii acestor legi, şi din această pricină legiuirea este făcută împotriva femeii; fiindcă legiuitorii chiar şi pe copii i-au aşezat sub stăpânirea tatălui, lăsând firea cea mai slabă a femeii, neajutorată (nevindecată). Dumnezeu însă nu face aşa, ci spune: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", iar aceasta este prima poruncă, de care este legată făgăduinţa: "Ca să-ţi fie ţie bine" (Ieş. 20, 12). Şi "cel ce va bate pe tată sau pe mamă să fie omorât" (Ieş. 21, 15). Deopotrivă, şi binele a cinstit, şi răutatea a pedepsit. Şi în alt loc a mai spus: "Binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamelor le dărâmă până în temelie" (Înţ. Sir., 3, 9). Iată cât de dreaptă este legiuirea dumnezeiască! Unul este Ziditorul bărbatului şi al femeii, dintr-un trup sunt amândoi, după un singur chip sunt făcuţi, o singură lege, o singură moarte şi o singură înviere şexistă pentru amândoiţ. De asemenea, din bărbat şi din femeie am fost făcuţi; una este şi datoria pe care feciorii o au faţă de părinţi. În Hristos, şi bărbatul, şi femeia sunt de aceeaşi cinste Aşadar, cum poţi avea cerinţa ca femeia să fie înţeleaptă, tu, cel care nu dai în schimb ceea ce ceri? Cum ceri ceea ce nu oferi? Cum pentru un trup de aceeaşi cinste, aşezi legiuiri diferite? Dacă vei cerceta, vei găsi şi lucruri mai rele. A păcătuit femeia? Acelaşi lucru a făcut şi Adam. Pe amândoi i-a făcut şarpele să cadă sub osândă. Nu se arată unul a fi mai slab, iar celălalt mai puternic. Poate şi pe cele mai bune doreşti să le cercetăm? Prin Patima Sa, Hristos pe amândoi îi mântuieşte. S-a întrupat cumva Hristos pentru bărbat? Acelaşi lucru s-a făcut şi pentru femeie. S-a dat morţii Hristos pentru bărbat? Şi femeia prin moartea Sa este mântuită. Se spune că Hristos din sămânţa lui David este. Crezi însă că prin aceasta este bărbatul cinstit? Se naşte însă din Fecioară, iar această taină este deasupra celor femeieşti. Aşadar, se spune în Scriptură: "Şi vor fi amândoi un trup" (Fac. 2, 24); iar acest trup cel unul (unic) să aibă aceeaşi cinste. Iar Pavel şi modelul cugetării înţelepte asupra acestor lucruri îl legiuieşte. Cum şi în ce mod? "Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică" (Efes. 5, 32). Bine este femeii să-L cinstească pe Hristos prin bărbat; bine este şi bărbatului să nu necinstească Biserica prin femeie. Căci spune: "Femeia să se teamă de bărbat" (Efes. 5, 33), aşadar, şi de Hristos. "Dar şi bărbatul dator este să-şi iubească femeia" (Efes. 5, 33), căci şi Hristos iubeşte Biserica. Ar trebui însă să cercetăm mai pe larg această spusă scripturistică. Unitatea căsătoriei se păstrează prin răbdare şi înţelepciune "Bate laptele şi se va face unt" (Pilde 30, 33). Cercetează, deci, şi poate vei găsi în acestea ceva mai hrănitor. Mi se pare că în acest loc cuvântul Scripturii leapădă bigamia. Căci dacă există doi Hristoşi, atunci pot exista şi doi bărbaţi şi două femei. Dacă însă există un singur Hristos, un singur cap al Bisericii, atunci să fie doar un singur trup; al doilea să fie înlăturat. Dacă al doilea este oprit, atunci ce mai zicem de al treilea? Primul este legea, al doilea este iertarea, iar al treilea fărădelegea. Cele care se află dincolo de acestea sunt ale unei vieţi necurate, şi există puţine exemple ale unei asemenea răutăţi. Aşadar, legea rânduieşte desfacerea căsătoriei pentru orice pricină; Hristos, însă, nu o rânduieşte pentru orice pricină; ci îngăduie desfacerea căsătoriei doar din pricina curviei, în timp ce pe toate celelalte ne îndeamnă să le cercetăm cu înţelepciune. Iar curvia este respinsă de Hristos, întrucât falsifică legătura familiei; în timp ce pe toate celelalte ne îndeamnă să le întâmpinăm cu răbdare şi înţelepciune; sau, mai curând, să aveţi răbdare şi înţelepciune toţi cei care aţi primit legătura căsătoriei. Dacă vezi că ea se boieşte şi se împodobeşte, să o despodobeşti; dacă vezi că vorbeşte cu obrăznicie, înţelepţeşte-o; dacă în chip desfrânat râde, fă-o să se ruşineze; dacă este mult cheltuitoare sau peste măsură de aplecată spre desfătări, fă-o să se înfrâneze; dacă înaintează în chip nepotrivit, opreşte-o; dacă priveşte ici şi colo fără rost, pedepseşte-o. Să n-o tai dintr-odată (cu desăvârşire). Căci nu e lucru pe deplin vădit care este cel ce se află în pericol, cel ce taie sau cel ce este tăiat. "Izvorul apelor tale", se spune, "să fie numai pentru tine singur, iar nu pentru străinii care sunt cu tine" (Pilde 5, 16-17), şi: "Cerboaică preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea" (Pilde 5, 19). Aşadar, tu să nu te faci râu străin, nici să nu cauţi să placi mai mult alteia decât femeii tale. Dacă însă alergi în altă parte, atunci şi pe soţia ta o faci să cadă sub osânda desfrânării. Acestea sunt cele spuse de Mântuitorul. Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 37 (fragment), traducere şi prezentare de drd. Nicuşor Deciu