Cât o zi de post

▲ „Mă ruşinez a spune de posomorârea celor mâncăcioş, în ce chip să tânguiesc în zilele cele de post: cască adese, să culcă puţin şi iară să scoală; dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le priceapă“ ▲

Importanţa, în viaţa credincioşilor, a postului, adică a interdicţiei de a mânca unele alimente (de obicei de origine animală) prescrisă de biserică, sau pe care credincioşii şi-o impun singuri în anumite perioade ale anului sau în anumite zile, ne este dovedită şi de câteva expresii uzuale; vom cita numai câteva: martie în post nu lipseşte (se zice despre cineva care nu este absent niciodată de la ceva care îi poate aduce un profit), sau ca nunta în post (se spune despre o acţiune necugetată, despre ceea ce nu e potrivit într-o anumită împrejurare). Din şcoală, reţinem una dintre comparaţiile socotite deosebit de expresive din Iarna pe uliţă: „Uite-i, mă, căciula, frate, Mare cât o zi de post/ Aoleu, ce urs mi-a fost!/ Au sub dânsa şapte sate/ Adăpost!“. Hiperbola este pregătită în versuri dintr-o strofă anterioară: „piciul“ ce se iveşte printre ceilalţi copii de la săniuş „Cade-n brânci şi se ridică/ Dând pe ceafă puţintel/ Toată lâna unui miel:/ O căciulă mai voinică/ Decât el“. Dar comparaţia nu-i aparţine lui George Coşbuc; dicţionarele o înregistrează ca atare: cât o zi de post înseamnă „care dă impresia că nu se mai termină (atât e de lung, de mare, de înalt etc.)“. Unul dintre cei mai mari oratori bisericeşti din cultura românească, Antim Ivireanul, mitropolit al ţării Româneşti între 1708-1716, canonizat în 1992, care ne-a lăsat o frumoasă culegere de Didahii, are cuvinte de înaltă morală şi de desăvârşită artă în legătură cu ţinuta creştinului în timpul postului, citând, polemic, şi expresia la care ne-am referit. Mai întâi, câteva cuvinte în ceea ce priveşte stilul predicilor. În cuvântul de învăţătură întru lauda „marelui împărat şi întocma cu apostolii Constandin“, oratorul explică, cu un surplus de modestie, felul în care se adresează creştinilor: „Iar eu, cunoscându-mă foarte sărac de fapte bune şi slab de învăţătură… am a zice, înaintea dragostei voastre, puţine cuvinte, nu cu obrăznicie (# trufie), ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoriceşti şi alcătuite, ci cuvinte smerite şi prostatece (# simple), nu după cum să cuvine, ci după putinţă. Ci vă pohtesc să ascultaţ cu dragoste“. Din această perspectivă de analiză, reproducem câteva fraze, de mare expresivitate, din „Cuvântul de învăţătură la dumineca lăsatului sec de brânză“, în legătură cu cei care consideră postul un chin. „Nu te face trist ca copiii ce-i duc la şcoală; nu răpşti (# cârti) împotriva zilelor celor curate; nu cerca sfârşitul săptămânii, ca sfârşitul iernii venirea verii; nu pohti sâmbăta pentru beţii; nu număra zilele postului precum aşteaptă argatul cel rău plata simbriei; nu te întrista căci nu fumegă cuhniia (# bucătaria) ta…“. Şi, în continuare: „Mă ruşinez a spune de posomorârea celor mâncăcioş, în ce chip să tânguiesc în zilele cele de post: cască adese, să culcă puţin şi iară să scoală; dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le priceapă“. Iar, acum, evaluarea implicită a expresiei populare la care ne-am referit: „Să îngreuiază asupra soarelui, căci zăboveşte a înopta; numesc zilele postului mai mari decât celialalte“. Este, probabil, una dintre primele semnalări şi interpretări din literatura română a unui frazeologism popular, expresie a simţului psihologiei colective şi a geniului lingvistic al oratorului, trăsături pe drept cuvânt atribuite de exegeţi marelui cărturar şi predicator religios. Alături de alte elemente de stil de aceeaşi factură, şi o astfel de adaptare lingvistică a discursului „spre înţelegerea de obşte“ ar putea constitui un argument pentru originea autohtonă a călugărului de la mănăstirea Ivir (din Georgia), stabilit în Muntenia sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, origine la care s-a referit, printre alţii, Alexandru Odobescu.