Câte epistole a scris Sfântul Apostol Pavel
În misiunea apostolică de evanghelizare, un rol deosebit l-a avut corespondenţa dintre apostoli şi comunităţile creştine. O parte dintre aceste scrisori către diferite cetăţi a intrat în Canonul Noului Testament, existând şi anumite scrieri neautentice, numite apocrife. Se păstrează astăzi 14 epistole ale Sf. Apostol Pavel. Există dovezi care demonstrează că Sf. Pavel a mai scris şi alte epistole, dar care s-au pierdut de-a lungul timpului.
În lista cărţilor Noului Testament de astăzi există 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Dar canonul cărţilor autentice, recunoscute ca inspirate de Duhul Sfânt şi folositoare pentru sufletele credincioşilor, nu a fost dintotdeauna aşa cum îl găsim în Biblia noastră de astăzi. Marile comunităţi creştine păstrau în primele secole ale existenţei Bisericii diferite cărţi aparţinând Apostolilor sau ucenicilor acestora. Multe dintre acestea au intrat în lista cărţilor Noului Testament, altele au fost socotite ca fiind neautentice ori nefolositoare pentru viaţa Bisericii şi au primit numele de apocrife. S-au născut astfel în mijlocul comunităţilor creştine diferite Canoane, despre care vorbesc unii dintre scriitorii bisericeşti de mai târziu. Întrebarea care se naşte este cum a ales Biserica din această multitudine de cărţi pe cele care au rămas şi astăzi în lista Noului Testament. Pornind de la aceasta ne întrebăm astăzi câte epistole a scris, de fapt, Sfântul Apostol Pavel?
Epistola către laodiceni?
În Epistola către Coloseni, una dintre lucrările păstrate şi astăzi în Canonul Noului Testament ca aparţinând Sfântului Pavel, se aminteşte la cap. 4, versetul 16, despre o epistolă către laodiceni, care trebuia citită în comunitatea colosenilor. Însă o astfel de scrisoare a Sfântului Pavel nu s-a păstrat în nici un manuscris. Totuşi, ea este menţionată în mod expres de marele apostol. Unii specialişti consideră că această epistolă către laodiceni ar fi de fapt cea către efeseni, păstrată în Canonul Noului Testament. După teoriile acestora, aceasta avea un caracter mai general, ca o enciclică şi trebuia citită în mai multe cetăţi, iar în momentul în care a fost trimisă scrisoarea către coloseni, această enciclică ajunsese în Laodicea. Această ipoteză poate fi susţinută şi de faptul că Marcion, unul dintre ereticii secolului al II-lea, vorbeşte despre Epistola către Efeseni, numind-o Epistola către Laodiceni. „Canonul Muratorian” sau „Fragmentul Muratori” (aproximativ 200 d. Hr.), cel mai vechi manuscris care ne prezintă un canon al Noului Testament, aminteşte de această epistolă către laodiceni, dar o consideră neautentică. „Unii specialişti consideră într-adevăr că ar fi existat o epistolă către laodiceni. Ei se bazează pe textul din Apocalipsă 3:16 unde Dumnezeu transmite Bisericii din Laodicea că «am să te vărs din gura mea». De aceea, credem că epistola adresată creştinilor din Laodicea a fost dată celor din Efes, unde Apostolul a stat mai mult timp. Şi într-adevăr exista acest obicei ca o persoană să fie ştearsă din anumite liste şi să i se ia anumite daruri”, ne-a explicat părintele Mihai Vizitiu, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Scrisoarea către evreii alexandrini
Acelaşi valoros document din secolul al III-lea, descoperit de publicistul A. Muratori şi păstrat în Biblioteca Ambroziană, aminteşte despre Epistola Sfântului Apostol Pavel către alexandrini. Autorul manuscrisului, neidentificat cu certitudine, existând teorii că ar fi Papias, ori Ipolit al Romei sau chiar Meliton de Sardes, identifică Epistola către Evrei cu una către alexandrini. Mai mult decât atât, urmând cursul de până atunci al scrierii sale, în care analizează şi oferă informaţii despre fiecare operă în parte, el le consideră pe amândouă neautentice, contrafăcute. „Nu există mărturii despre o epistolă a Sfântului Apostol Pavel către alexandrini. Faptul că acea eventuală epistolă este confundată cu cea către evrei ne arată că de fapt este vorba despre singura epistolă către evrei, care se adresa şi evreilor din Alexandria”, ne-a mai spus părintele profesor Vizitiu.
Prima epistolă către corinteni
În prima scrisoare adresată corintenilor, care se păstrează în Canonul Noului Testament, Sfântul Pavel aminteşte corintenilor despre îndemnurile dintr-o epistolă precedentă (I Corinteni 5:9). Din acest verset reiese că Prima Epistolă către Corinteni pe care o avem în Noul Testament este de fapt a doua scriere adresată celor din Corint. Din păcate, această scrisoare nu se păstrează. „Nu se ştie cum s-a pierdut această scriere a Sfântului Apostol Pavel. Dacă există anumite ipoteze referitoare la existenţa unor alte epistole, care nu au argumente prea solide, în ceea ce priveşte existenţa aceastei epistole nu este nici o îndoială”, menţionează părintele Vizitiu. Legat de epistolele către corinteni, mai există o teorie, care nu este argumentată solid, conform căreia ar mai fi fost încă o epistolă către creştinii din Corint, scrisă după prima epistolă către corinteni care se păstrează astăzi şi înainte de a doua epistolă.
Încă o scrisoare către filipeni
O altă epistolă, care nu se mai păstrează, este una adresată creştinilor din Filipi, de care Sfântul Pavel era foarte ataşat. În epistola adresată lor, care se păstrează şi astăzi, se poate observa ataşamentul autorului faţă de această comunitate. În aceeaşi lucrare, în cap. 3, versetul 1, găsim şi argumentul existenţei unei epistole precedente celei din Canonul de astăzi al Noului Testament: „Mai departe, fraţii mei, bucuraţi-vă întru Domnul. Ca să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos”. Cu alte cuvinte, Apostolul transmitea filipenilor aceleaşi îndemnuri ca într-o epistolă anterioară.
Epistolele Sfântului Pavel în codicii Noului Testament
Cele mai vechi manuscrise în care se păstrează toate cărţile actuale ale Noului Testament, inclusiv cele ale Sfântului Pavel, sunt cei trei mari codici: Sinaitic (secolul al IV-lea), descoperit de Constantin von Tischendorf la Mănăstirea „Sf. Ecaterina” de pe Muntele Sinai în 1859 şi păstrat în Biblioteca Britanică din 1933, Vaticanus, scris în secolul al IV-lea, în care nu găsim sfârşitul Epistolei către Evrei, Epistola a doua către Timotei, Tit şi Filimon, şi Alexandrinus, în care nu se găseşte o parte din Epistola a doua către Corinteni.
Epistola către Evrei nu a fost redactată de Sf. Pavel
Cea mai contestată scriere a Sfântului Apostol Pavel este scrisoarea adresată comunităţii creştinilor proveniţi din rândul evreilor. Stilul ligvistic deosebit, precum şi ţinuta academică, în care citatele din Vechiul Testament inundă cursul relatării, o deosebesc de celelalte epistole. De aceea, ea a fost privită cu scepticism în primele secole creştine. Specialiştii au emis două teorii în ceea ce priveşte persoana care a redactat epistola, punând în scris ideile Sfântului Pavel. Prima dintre ele îl consideră autor pe Apollo, un bun cunoscător al limbii greceşti şi prieten al Sfântului Pavel. A doua teorie îl consideră pe Sfântul Luca autorul epistolei. „Aceste teorii au apărut în lumea protestantă, dar ele sunt împărtăşite şi de critica ortodoxă. Este sigur faptul că Epistola către Evrei nu a fost scrisă de Sfântul Pavel, ci de unul dintre ucenicii săi. Eu înclin să cred că acesta a fost Sfântul Luca, deoarece şi celelalte scrieri ale acestuia, Evanghelia şi Faptele Apostolilor, au acelaşi stil şi au ideile dogmatice ale Sfântului Pavel” , ne-a explicat părintele profesor Vizitiu.
În primele canoane ale Noului Testament, ea nu apare între scrierile Sfântului Pavel. Tertulian (160-240) o consideră ca fiind fără autoritate şi că ar fi scrisă de Barnaba. Eusebiu de Cezareea nu o trece în rândul cărţilor recunoscute. Reticenţa aceasta se întemeiază şi pe faptul că erezia hiliastă îşi argumenta doctrina pe unele texte din epistolă. Abia Sinodul din Cartagina din 397 lămureşte faptul că epistola este scrisă de Apostolul Pavel şi că trebuie să facă parte din Canonul Noului Testament. „Este una din cele mai frumoase scrieri ale Noului Testament şi ea aparţine Sfântului Pavel, chiar dacă a fost redactată de altcineva. Se ştie dorinţa mare a Apostolului de a-i converti pe evrei, pe cei de un neam cu el. Faptul că în ea nu se aminteşte de captivitatea de la Roma ne arată că ea a fost scrisă după captivitate, când ucenicii lui puteau să scrie ceea ce Apostolul vorbea”, ne-a mai spus părintele Vizitiu.