Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 22 iunie - 4 septembrie 2026, tabăra „Vară la Hoia” destinată copiilor cu vârste între 5 și 13 ani. Programul va fi
Comori bibliofile la Museikon
Museikon din Alba Iulia invită iubitorii de carte veche să viziteze expoziţia temporară „Comori bibliofile din secolele XV-XVI în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia”, deschisă în 4 iunie 2026, în contextul prezenţei, săptămâna trecută, la Alba Iulia, a numeroşi cercetători preocupaţi de studiul vechilor tipărituri, participanţi la ediţia a 20-a a conferinţei internaţionale „Bibliologie şi patrimoniul cultural naţional”.
„Expoziția este o poveste despre incunabule și despre numărul lor impresionant în orașul nostru”, precizează reprezentanţii Museikon pe pagina de Facebook a muzeului. Sunt expuse unele dintre cele mai valoroase piese din colecţiile Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia: patru incunabule tipărite în perioada 1487-1500, dar şi rarităţi bibliofile din secolul al XVI-lea, cum ar fi unul dintre primele atlase de buzunar.
Cea mai rară piesă expusă este o colecţie de predici, tipărită la Nurnberg, în 1502, din care mai sunt cunoscute doar 11 exemplare, la nivel mondial. Este vorba de un postincunabul, Johannes Heroltus, „Sermones discipuli de tempore et de sanctis”, tipărit de Anton Koberger, cel mai important tipograf german de la sfârşitul secolului al XV-lea, naşul de botez al celebrului pictor, creator de gravuri și teoretician al artei, Albrecht Dürer. Expoziţia este deschisă până la 4 septembrie 2026.



.jpg)