Câteva zile alături de Preafericitul Părinte Gheorghios, Arhiepiscopul Ciprului

Fiind smerit martor al vizitei Arhiepiscopului Ciprului în România, dar și oaspete al Preafericirii Sale la Reședința arhiepiscopală din Nicosia, pot spune cu certitudine că Biserica Ciprului este o Biserică Apostolică și Martiră, mărturisitoare încă din primul veac și de‑a lungul întregii sale istorii.

Situată la confluența a trei continente, Africa, Asia și Europa, se află, după cum altădată spus‑a despre noi cronicarul, în calea tuturor răutăților, unde au bătut aprige vânturi și de‑a pururi vor bate. Datorită așezării sale strategice, insula Cipru a fost mereu râvnită fie de unii, fie de alții, iar istoria ei de la încreștinare până acum a însemnat o permanentă luptă.

Recunoscută ca Biserică autocefală în anul 431, la Sinodul al III‑lea Ecumenic de la Efes, Arhiepiscopia Ciprului a fost leagănul unor trăiri profund autentice ale Ortodoxiei, cu martiri, cu o permanentă stare de trezvie, cu mănăstiri vechi, unele dintre ele fiind păstrate întocmai de 1.000 de ani sau chiar de mai mult timp. Altele s‑au reclădit pe vechile ruine rămase din vremea turcocrației ori de mai înainte, din timpul altor perioade crâncene. Acum, Biserica Ciprului este păstorită de mai mulți ierarhi ca altădată, dar are încă multe răni nevindecate.

După Sinodul al III‑lea Ecumenic, Arhiepiscopul Ciprului a primit de la împăratul bizantin câteva privilegii deosebit de importante, pe care le păstrează până astăzi: cel dintâi, dreptul de a purta sceptru, așa cum purta și împăratul la zilele importante; apoi dreptul de a se înveșmânta cu mantie purpurie, asemenea privilegiului împăratului, precum și practica de a se semna doar cu cerneală roșie, provenită dintr‑un mineral special, semn distinctiv pe care Arhiepiscopul Ciprului îl păstrează până în prezent.

M‑am bucurat când Preafericirea Sa mi‑a scris pe o carte câteva rânduri cu culoare albastră, dar la final a schimbat stiloul și a semnat cu roșu. La fel stau mărturie semnăturile sale în Evangheliile bisericilor pe unde a trecut în timpul vizitei sale în România, lăsând ca amintire prezența sa plină de binecuvântare și de mărturisire potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Cine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor și Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32‑33).

La Nicosia, în septembrie 2024, am fost pentru a doua oară în Reședința arhiepiscopală. Prima dată s‑a întâmplat demult. Și atunci, și acum, am fost impresionat de frumusețea construcției, de proporțiile și stilul arhitectural, mai ales cel din interior, bogat ornamentat, cu coloane de marmură și obiecte de calitate, multe dintre ele rămase de la Arhiepiscopul Macarie al III‑lea, care a fost și președinte al statului cipriot.

Când ne‑a primit la Nicosia, Arhiepiscopul Gheorghios a vorbit despre prezența cipriotă la Ierusalim, în ziua Rusaliilor, chiar dacă referatul biblic nu‑i amintește explicit pe ciprioți, cum sunt menționați cretanii, cei din Arabia, mezii, parții, elamiţii şi ceilalți. Se poate să fi fost așa, întrucât de timpuriu, când au început persecuțiile împotriva creștinilor, ucenicii Mântuitorului s‑au răspândit în diferite locuri, inclusiv în Cipru, cum a fost și cazul Dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului, Care l‑a înviat după patru zile de la moarte. În Cipru au venit de timpuriu Apostolii Pavel, Marcu și Barnaba, însă tradiția îl consideră cel dintâi și cel mai important pe Barnaba, care a înfăptuit încreștinarea insulei. La vremea respectivă, în Cipru era dominant cultul Afroditei și al lui Zeus. De aceea, misionarii creștini, propovăduitorii Evangheliei, au avut de înfruntat numeroase dificultăți încă dintru început. În primul veac au fost mulți mărturisitori care au contribuit la întărirea credinței ortodoxe și păstrarea ei neschimbată până în vremea noastră.

O mărturie aparte a suferințelor îndurate de creștini în Cipru ne‑a rămas de la Apostolul Pavel. Ajuns în Pafos, unde a predicat și a săvârșit minuni, Apostolul Neamurilor a fost legat de un stâlp de marmură - în parte păstrat până astăzi - și biciuit, primind „patruzeci de lovituri fără una” (II Corinteni 11, 24). Acest semn al mărturisirii sale rămâne o dovadă vie a credinței și suferinței creștinilor din acele timpuri.

Revenind la vizita Arhiepiscopului Gheorghios în România, m‑am bucurat să‑l văd coborând din avion și primit după cum se cuvenea în Salonul oficial al Aeroportului din Otopeni. Când a pășit pe covorul roșu, Arhiepiscopul, confruntat cu atâtea situații dificile în Biserica lui, aproape că plutea, având această stare în urma umilințelor și încercărilor prin care trece. A păstrat o stare de smerenie pe tot parcursul vizitei, deși este o persoană impozantă și chibzuită. A strălucit prin discreție și chiar printr‑o anumită trăire aparte pe care am observat‑o, vădind o grijă deosebită față de suferințele pe care le rabdă Biserica Ciprului, pentru care a cerut permanent rugăciuni celor care l‑au ascultat și l‑au primit.

Popasul la Palatul Patriarhiei, discuțiile dintre cei doi Întâistătători de Biserici și împărtășirea aspectelor specifice au caracterizat dialogurile din timpul vizitei Arhiepiscopului Ciprului în România. El a mărturisit că, deși Cipru este o Biserică mică, are o istorie îndelungată, chiar strălucită aș spune eu, și a accentuat în cuvântările pe care le‑a susținut, atât la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cât și la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie din Basarabi, situația grea prin care trece Biserica Ciprului, cu o parte semnificativă a insulei ocupate din anul 1974, cu peste 500 de biserici confiscate, transformate în geamii ori în localuri publice, iar altele chiar părăsite cu desăvârșire și aflate în ruină.

În aceeași stare se află și Mănăstirea Sfântului Barnaba, din apropierea locului unde a fost îngropat Apostolul ciprioților, ale cărui sfinte moaște au fost luate de stavrofori (cruciați) în Occident acum aproape 1.000 de ani. Recent, o mică parte din aceste odoare sfinte s‑au întors pe insula Cipru, datorită demersurilor Arhiepiscopiei, realizate în colaborare cu creștinii din Apus.

L‑am observat pe Arhiepiscopul Ciprului în vizitele pe care le‑am efectuat împreună la Mănăstirile „Sfânta Cruce”‑Caraiman, Sinaia, „Sfânta Maria”‑Jercălăi și Ghighiu. Peste tot a fost întâmpinat cum se cuvine, conform tradiției din toate Bisericile Ortodoxe, cu momente de rugăciune și bucurie exprimate de obștile respective. L‑am văzut admirând frumusețile naturale ale Munților Bucegi, Crucea de pe înălțime, noua mănăstire de la Caraiman, a cărei extindere continuă și al cărui șantier l‑a vizitat și Preafericirea Sa. Pelerinajul a inclus și vizita la istorica biserică a Cantacuzinilor de la Sinaia, care seamănă cu unele biserici cipriote de altădată, dar și la mai noua biserică a Mănăstirii Sinaia, cu farmecul său aparte și legăturile cu istoria regalității.

În câteva cuvinte, i s‑a prezentat această istorie chiar în incinta Palatului Peleș, ale cărui rafinament și bogăție l‑au impresionat și pe Arhiepiscopul Ciprului, călător prin multe colțuri ale lumii.

La Mănăstirea „Sfânta Maria” de la Jercălăi, Preafericirea Sa a putut admira atât vechiul lăcaș de cult, ce păstrează tradiția românească a bisericilor de lemn, cât și noua construcție, iar printre acestea a observat cum din viile Bisericii se pregătește vinul pentru Sfânta Euharistie, conform vechilor rânduieli și meșteșuguri ale mănăstirii. Acest proces, pe care Arhiepiscopia Bucureștilor l‑a modernizat în ultima perioadă, este unul special, Arhiepiscopul Ciprului mărturisind că și el, în vremea când era Mitropolit de Pafos, avea la o mănăstire un sistem asemănător de pregătire a vinului liturgic. Este bine cunoscut faptul că, în Mitropolia de Limassol, se află celebrul vin Commandaria, a cărui tradiție dăinuie încă din vremea cruciaților. Unicitatea acestui vin este dată de soarele strălucitor care mângâie viile din acea zonă a Ciprului către sfârșitul toamnei, când strugurii ajung la maturitate deplină, rezultând din ei cel mai dulce vin, cules târziu, pentru săvârșirea Sfintei Euharistii.

La Mănăstirea Ghighiu, întâmpinat de cântările monahiilor, Arhiepiscopul Ciprului a rostit câteva cuvinte despre rolul așezărilor monahicești în viața oricărui popor binecredincios, spunând că atât în Cipru, în Grecia, cât și la noi, o mănăstire cu activitate duhovnicească sporită întărește credința și evlavia pelerinilor din apropierea ei, dar și a celor de departe, care vin la slujbele săvârșite în acel loc.

În toate mănăstirile au avut loc și discuții particulare cu stareții, viețuitorii și cu toți cei pe care i‑a întâlnit. Schimburi de experiență, de gânduri și de situații au făcut ca aceste discuții să fie roditoare pentru cei prezenți.

Însă cuvintele cele mai frumoase au fost rostite de Preafericitul Gheorghios, Arhiepiscopul Ciprului, la Catedrala Patriarhală, în zilele de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, respectiv a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La Liturghia săvârșită în 26 octombrie, în predica, rostită și tradusă pentru mulțimea de credincioși prezenți, Preafericirea Sa a tâlcuit cuvintele Evangheliei, subliniind refuzul unora din vremea noastră de a mai împlini ce a spus Mântuitorul. În schimb, martirii au arătat o iubire fără margini, rămânând modele în această lume zbuciumată. În ziua următoare, la sfârșitul Sfintei Liturghii, săvârșită împreună cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și cu alți peste 50 de ierarhi din România, Patriarhia Antiohiei, Bulgaria, Cipru, și Grecia, Arhiepiscopul Gheorghios a spus că rămâne uimit de evlavia credincioșilor și de amploarea pelerinajului la care a participat, despre care auzise, dar pe care acum l‑a descoperit ca fiind deosebit de folositor din punct de vedere pastoral și misionar pentru Biserica întreagă, îndeosebi pentru cea din România.

Cuvintele lui de mulțumire au fost sincere și firești, atât față de Patriarhul României, cât și pentru toți cei pe care i‑a întâlnit, precum și pentru întreg poporul român.

Cred că această vizită, a patra sau a cincea pe care Arhiepiscopul Gheorghios o întreprinde în România - însă prima în calitate de Întâistătător al Bisericii Ciprului -, a fost plină de semnificație spirituală, întărită de respectul reciproc dintre cele două biserici și de dorința comună de a păstra unitatea și valorile Ortodoxiei în fața provocărilor contemporane. Celelalte vizite au fost realizate în calitate de episcop și mitropolit, cu alte prilejuri, în Moldova, în Transilvania sau la Buzău. Aceasta a însemnat pentru el un moment de bucurie și comuniune interortodoxă.

Faptul că a transmis mesajul Bisericii sale și al poporului cipriot, luptător și păstrător al vechilor tradiții apostolice, a fost prilejul unei frumoase întâlniri, marcată de dorința de a împlini porunca Mântuitorului, ca toți să fie una!