Cazul Thilo Sarrazin

E un poncif aducător de plictiseală să spui că una din condiţiile democraţiei e libertatea de expresie. E ca şi cum ai repeta mereu că dacă nu s-ar învârti pământul, n-ar fi rotund. Iar când la mijloc e chiar starea Germaniei, o ţară în privinţa căreia nimeni nu ar îndrăzni să spună că nu e democrată, atunci lucrurile iau o întorsătură bizară. Mărul discordiei din ultima vreme a fost dat de cartea lui Thilo Sarrazin, un economist şcolit în universul bancar, al cărei titlu aduce cu o profeţie sumbră: Deutschland schafft sich ab (Germania se descompune). Ideea principală a volumului publicat în urmă cu aproape un an (30 august 2010) este că sub valul de emigrare islamică imunitatea naţională a republicii federale e în curs de degradare galopantă, şi dacă la metisajul etnic se adaugă costurile exorbitante pe care Germania le plăteşte pentru a ţine la un loc o piaţă care îi asigură exporturile proprii (în fond, UE poate fi definită ca fiind cea mai lesnicioasă piaţă de desfacere pe care a avut-o Germania vreodată), atunci perspectiva unui colaps nemţesc provocat de o cauză dublă (alterarea elementului germanic şi epuizarea forţei bancare din cauza slăbiciunii celorlaltor state europene) este plauzibilă. Pe scurt, Germania va avea soarta Franţei, despre care statisticele spun că va fi prima ţară cu majoritate islamică din Occident. Probabil că Sarrazin, scriind această carte, a vrut nu doar să tragă un semnal de alarmă, dar şi să capete un dram de notorietate pe scena culturii. Deznodământul i-a depăşit cu mult intenţia. Cartea nu numai că i-a adus afirmarea, dar a atins treapta consacrării în variantă macabră, căci Thilo Sarrazin a gustat din plin represaliile publice pe care publicarea cărţii i le-a atras. Mai precis, Sarrazin a fost exclus din SPD (Partidul Social-Democrat) şi a fost dat afară din funcţia pe care o avea în consiliul de conducere al Băncii Federale a Germaniei (Deutsche Bundesbank). Într-un cuvânt, Sarrazin s-a pomenit fără partid şi fără meserie într-o ţară în care, sub articol de constituţie, ţi se garantează că, dacă spui ce gândeşti, nu vei avea de suferit. Mai mult, preşedintele Germaniei, Christian Wulff, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au simţit nevoia să-şi exprimele rezervele cu privire la ideile debile, atinse de cecitate politică, pe care Sarrazin a îndrăznit să le rostească în carte. În concluzie, delictul de opinie comis de Sarrazin i-a adus o faimă execrabilă şi un viitor incert.

Situaţia pare neverosimilă şi totuşi represaliile sunt în curs de desfăşurare. În urmă cu o lună, ziarul hebdomadar "Die Zeit" i-a luat un interviu împricinatului, încercând să-l descoase în privinţa apelor în care se mai scaldă. Diplomat şi abil, ştiind că are de-a face cu un ziar al multiculturalismului stângist ("Die Zeit" găzduieşte regulat campanii de presă împotriva Bisericii Catolice şi a papei, dar nu pierde prilejul să aducă elogii homosexualismului, feminismului şi binefacerilor moralei laice), Sarrazin a dat un răspuns precaut: scandalul iscat de carte nu i-a împuţinat defel vechile prietenii, ba chiar i-a adus unele amiciţii noi. E drept, şi-a cam pierdut o parte de iluzii, dar asta nu-l face să fie vacilant în intenţii şi şovăielnic în atitudine. E convins că intuiţiile sale au acoperire în realitate, chiar dacă adversarii îi impută că e în drastică inadecvare faţă de spiritul epocii. Până una-alta, spiritul epocii, cel puţin în cazul lui Sarrazin, dovedeşte o intoleranţă care nu are nimic de-a face cu regulile jocului democratic. Democraţia este un cadru gol care trebuie umplut cu un conţinut ideologic, dar, prin ea însăşi, democraţia nu este o ideologie. E ca un stadion în care jocurile trebuie să se desfăşoare după anumite reguli, fără a hotărî însă dacă jocul se face cu idei de dreapta sau cu nuanţe de stânga. Marea primejdie la care suntem supuşi azi - iar cazul Sarrazin e patognomonic - e că pe nesimţite stadionul democraţiei nu mai are voie să primească decât jucători de stânga. Când apare un intelectual de dreapta, stadionul îşi închide porţile, iar inculpatul e declarat nedemocrat. Astăzi a fi nedemocrat e totuna cu a fi de dreapta. Stânga are parte de imunitate internaţională, adică de indulgenţă hrănită prin campanii de presă. Lui Sarrazin nu-i rămâne decât să se lepede de convingerile creştine şi să se convertească la gândirea relativă de tip laic. Atunci va fi reprimit în partid şi îşi va recâştiga un loc într-un consiliul bancar. Până atunci însă merită să-i citim cartea.