Ce a câştigat Barack Obama?
▲ Povestea lui Obama este povestea unui om care a muncit mult pentru a învinge o serie de mentalităţi potrivnice ▲
S-au încheiat alegerile din Statele Unite care au ţinut cu sufletul la gură aproape toată populaţia globului. În plină criză financiară, cu angajamente militare din ce în ce mai complicate, SUA au acum un nou preşedinte care nu numai că schimbă o guvernare republicană cu una democrată, dar schimbă şi o mentalitate cu alta. Pentru prima oară de la crearea statului american, preşedintele este de altă culoare decât părinţii fondatori. Nu este un lucru lipsit de importanţă acesta. În primul rând tocmai când democraţia ajunsese să fie considerată un pretext american pentru a supune alte ţări, iată că la ea acasă democraţia se dovedeşte puternică şi nu are nici un complex în a răsturna toate supoziţiile nedemocratice. În al doilea rând faptul că SUA pot alege schimbarea trecând peste barierele rasiale este un semn al capacităţii statelor democratice de a trece peste barierele artificiale care împart oamenii în categorii superioare şi inferioare după sex, religie sau culoarea pielii. Povestea lui Obama este povestea unui om care a muncit mult pentru a învinge o serie de mentalităţi potrivnice şi care a ajuns să-şi convingă propriii cetăţeni că este la fel de potrivit pentru a-i conduce ca oricine alt cineva, ba chiar mai pregătit decât oricine alt cineva. Ce semnificaţie are pentru noi, ceilalţi, care nu suntem cetăţeni americani, faptul că el a fost ales? În definitiv, Statele Unite sunt Statele Unite, iar România este altceva. Sunt multe semnificaţiile pe care le are această alegere. Sunt semnificaţii globale, care au de-a face cu rolul de superputere al Statelor Unite, sunt influenţe economice şi politice, militare şi sociale, care se vor face simţite nu numai pe teritoriul american, dar şi pe peste tot în lume, unde interesele americane sunt prezente. Dar nu despre astea aş vrea să vorbesc aici, vor fi destule analize privind politicile noului preşedinte, aşa că cititorii vor afla toate aceste lucruri din multe alte surse; ce aş vrea să discut este semnificaţia morală a acestei alegeri. Pentru că alegerea lui Obama este privită şi ca o revoluţie morală. În primul rând este vorba de reparaţia morală a sute a ani de opresiune la care au fost supuşi afro-americanii. Adevărata lor emancipare are loc de-abia în secolul XX şi a fost însoţită de multe nedreptăţi şi violenţe. Preşedintele Obama este de-acum garanţia faptului că asemenea lucruri nu se vor mai întâmpla şi că SUA au trecut peste diviziunea rasială. În al doilea rând, alegerea sa ne arată tuturor că se poate, că are rost să lupţi pentru ceva în care crezi, că democraţia nu este doar o frază goală, că jocurile nu sunt făcute dinainte. Această a doua semnificaţie este crucială pentru noi românii. Noi suntem obişnuiţi să fim victime neajutorate ale istoriei sau ale consecinţelor faptelor altora. Alegerile noastre sunt mereu privite cu suspiciune şi considerate inutile, pentru că tot cine trebuie va ieşi. Iată că în America s-a întâmplat altfel şi nu a ieşit cine trebuia să iasă, ci a ieşit persoana pe care americanii au vrut să o aleagă. Ce a câştigat Obama nu este doar preşedinţia Statelor Unite, ci şi încrederea lumii că se poate, că democraţia poate fi soluţia la problemele unei ţări, că votul contează şi cetăţenii pot impune propriile opţiuni. Lecţia aceasta este universală. Şi ceea ce este mai important, poate fi învăţată de toţi, chiar şi de către cei care ziceau că nu se poate face nimic niciodată.