„Ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul?

Epistolele pauline sunt cele mai bogate surse nou-testamentare în privinţa reglementărilor legate de Taina Cununiei. Sfântul Apostol Pavel propune o interpretare echilibrată a sensurilor matrimoniale, precum şi concepţii inovatoare pentru perioada antică.

Prima Epistolă către Corinteni cuprinde un capitol întreg de răspunsuri adresate importantei comunităţi creştine cu privire la diferite aspecte ale vieţii de cuplu. Acest text a fost interpretat adesea de Sfinţii Părinţi şi considerat un veritabil izvor de inspiraţie de cei care au dorit să cunoască în amănunt misterul vieţii de familie. "Scopurile" Căsătoriei În debutul capitolului al 7-lea din prima Epistolă către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel oferă un prim răspuns la o întrebare cu tendinţă ascetică a comunităţii creştine de acolo. "Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel" (I Cor. 1:1-7). În perioada respectivă, existau două tendinţe extreme în lumea greacă: desfrânarea şi ascetismul lipsit de discernământ. Sfântul Apostol Pavel încearcă să le contracareze pe amândouă prin răspunsul său plin de înţelepciune şi dreaptă socoteală. Comunitatea din Corint era probabil preocupată de anumite reglementări ale sexualităţii în viaţa de cuplu. Sfântul Apostol Pavel adoptă la început o poziţie preponderent în favoarea ascetismului, afirmând că, într-un fel, este mai bine ca un om să nu se atingă de femeie. Însă, el se arată îngrijorat totodată de tentaţia desfrânării, atât de prezentă în lumea greacă în perioada respectivă. Pentru a evita o viaţă sexuală dezordonată în cazul în care alegerea celibatului se dovedeşte mult prea dificilă pentru o persoană, este mult mai benefică încheierea unei căsătorii. Însă, în continuare, Apostolul neamurilor evită să considere sexualitatea drept cauză esenţială a căsătoriei, tocmai pentru a nu cădea în capcana considerării ei drept o instituţie inferioară, rezervată celor slabi. El vorbeşte despre iubirea pe care soţii trebuie să o împărtăşească, arătând prin aceasta că viaţa de cuplu are aceeaşi ţintă ca şi existenţa ascetică a celibatului: împlinirea poruncii esenţiale a Sfintei Scripturi. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel propune un echilibru între perioadele de post şi cele în care apropierea fizică de celălalt este permisă. Trebuie remarcată aici poziţia sa extraordinară, deoarece el pune mai presus de orice regulă externă buna înţelegere între soţi. Ei nu trebuie să decidă unilateral în ce măsură doresc să se abţină din punct de vedere sexual pentru a se îndeletnici cu postul şi rugăciunea, ci trebuie să facă acest lucru cu bună înţelegere. Aici apare un pasaj la prima vedere enigmatic, atunci când Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre o eventuală ispitire sexuală trimisă asupra soţilor de satana. Din context am putea spune că atât neînfrânarea conjugală, care nu ţine cont de nici o regulă ascetică, cât şi dorinţa de a supune persoana iubită unei postiri peste măsură fără nici un fel de discernământ sunt la fel de dăunătoarea unei vieţi de cuplu solide şi pline de fericire. În încheierea răspunsului său, Sfântul Pavel afirmă că el şi-ar dori ca oamenii să păstreze celibatul şi să rămână aşa cum este el, însă totodată propune egalitatea între această alegere şi cea a căsătoriei atunci când spune că fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Căsătoria este un dar la fel de mare ca şi celibatul şi nu poate fi considerată drept inferioară celei de-a doua stări. A doua căsătorie şi situaţiile de divorţ Sfântul Apostol Pavel permite existenţa unei a doua căsătorii totodată în pasajul imediat următor atunci când afirmă: "Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă" (I Cor. 1:8-9). Însă, el se declară total împotriva motivelor puerile de divorţ invocate în lumea antică atunci când precizează: "Iar celor ce sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia" (I Cor. 1:10-11). În primul pasaj, Sfântul Apostol Pavel reglementează pe scurt existenţa unei a doua căsătorii. Între a rămâne celibatar doar cu numele şi cu o viaţă desfrânată în paralel, şi a fi căsătorit, având o viaţă curată, este clar că a doua variantă rămâne de preferat. Este adevărat că aici căsătoria pare a fi pusă într-o situaţie inferioară celibatului, dar amintim încă o dată că în versetul anterior s-a vorbit într-un mod cât se poate de clar de egalitatea celor două stări. Pe de altă parte, atunci când vine vorba de divorţ, Sfântul Apostol Pavel pare a reglementa un anumit caz special aici, deoarece vorbeşte de o situaţie în care aminteşte în primul rând de o despărţire provocată de o femeie. Este adevărat că în finalul pasajului el scrie şi despre situaţia contrară, dar în esenţă se declară total împotriva divorţului. Ceea ce este aparent bizar rămâne faptul că nici măcar adulterul nu este amintit drept motiv de divorţ, ceea ce ne face să afirmăm încă o dată că întrebarea comunităţii din Corint se referea în special la unul sau mai multe cazuri concrete. Căsătoriile mixte De asemenea, Sfântul Apostol Pavel discută problema căsătoriilor mixte. "Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?" (I Cor. 1:12-16). Sfântul Pavel se vede nevoit să discute inclusiv situaţia căsătoriilor mixte sau a cuplurilor în care unul dintre membri s-a convertit pe parcurs fără ca soţul sau soţia să îi urmeze deoarece această situaţie era des întâlnită în primele comunităţi creştine. Astfel, el nu îndeamnă asemenea iudeilor la o despărţire imediată, ci mediază existenţa unei căsătorii mixte astfel încât oamenii să nu devină descurajaţi de ideea că trebuie să părăsească persoana iubită pentru faptul că aceasta încă nu s-a convertit. Din nou trebuie să remarcăm poziţia sa echilibrată şi echidistantă. Păstrarea căsătoriilor mixte era relevantă şi din punctul de vedere al unei viitoare convertiri a soţului sau soţiei care rămăseseră păgâni. În încheiere, Sfântul Apostol Pavel le cere atât persoanelor căsătorite, cât şi celor care păstraseră celibatul să rămână în aceeaşi stare în care au fost chemaţi. Să nu divorţeze datorită convertirii, nici să renunţe la celibat. "Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu" (I Cor. 1:17). Vom analiza capitolul 7 al Epistolei către Corinteni şi în cursul materialului următor.