Ce-ţi doresc eu ţie: Bâţâieli, bâiguieli şi valori tradiţionale

Într-una din trecutele zile caniculare intru într-un răcoros magazin de flori. Acolo, o tânără domnişoară, îmbrăcată modern (sau, pentru unii, deja destul de banal?), în blugi şi tricou cu scris, trebăluia de zor nevoie mare printre ghivecele de pe rafturi. La limita suportabilului, vuia o melodie de pe un post de radio la care moderatorii, cel mai adesea, vorbesc ca să nu tacă, într-o limbă română amestecată cu engleza, şi care te fac să te simţi complexat de cât de multe ştiu ei despre tot felul de personaje, „care au făcut istorie“, în lumea muzicii (mai ales) americane - mare chestie!

Tânăra florăreasă, absorbită de ritmul din difuzoare, bâiguia cu patos doar vocalele pe care le mai prindea de la interpretul melodiei şi dansa aproape frenetic, cât îi permiteau mâinile ocupate. Chiar şi după ce mi-a sesizat prezenţa a continuat să-şi vadă de preocupările ei (lucru în ghivece, bâiguit melodia, dans aproape frenetic, mai puţin din mâini), fără nici o jenă - foarte natural! După ce m-a servit amabil, dar absent, cu floarea pe care o căutam, am îndrăznit, cu strângere de inimă, să o întreb de ce îi place atât de mult acea melodie? Eram conştient la ce mă expun avansând o astfel de întrebare - pe cât de nepoliticoasă, pe atât de nepotrivită - pentru o persoană care trăia atât de firesc nedumerirea mea (cel puţin aşa dădea impresia). Dar, surpriză: am primit un răspuns scurt şi foarte simplu: melodia era foarte nouă şi era „drăguţă“. Cum de nu mi-am dat seama şi singur! Viaţa celor mai mulţi dintre noi (mai ales a celor tineri, neatinşi încă de „nedrăguţele“ greutăţi) se scurge printre chestii „drăguţe“. Ascultăm melodii drăguţe, ne îmbrăcăm cu-n anumit fel de haine, pentru că sunt la modă (şi, desigur, drăguţe) şi aşa mai departe, totul într-o atmosferă de aparentă şi frenetică voioşie. Lumea noastră, într-o definiţie plastică, e o adunătură de suprafeţe colorate şi arome de E-uri, foarte uşor de modificat, foarte uşor de înlocuit, pentru a fi mereu ademenitoare, mereu la modă. Totuşi, aproape tot ce e nou e neînţeles şi nu prea are legătură cu ceea ce suntem noi, dar ne supunem, smeriţi, fascinaţi, acestei chemări. Chiar ne place! Dar de ce, mă rog, nu ne-ar plăcea? Avem altă ofertă mai atractivă? Cuvinte mari, precum „păstrarea valorilor tradiţionale“, ascund, cel mai adesea, neputinţa celor care le rostesc de a înţelege lumea de azi, dar şi ce presupun aşa-zisele valori tradiţionale sau cum pot deveni actuale valorile tradiţionale. Mulţi ar vrea să ştie cum să trăiască astăzi româneşte şi creştineşte, dar ca în secolul XXI, nu ca în Evul Mediu. În afară de mers la biserică, o relaţie cu un duhovnic, prin ce se mai poate defini un elev, un student, un muncitor, un intelectual, un ţăran etc. ortodox? Nu ne spune nimeni. E utopic să mai credem că ne putem opune valului globalizării, dar ar trebui să fim mai selectivi atunci când globalizarea ne obligă doar la import de cultură şi spiritualitate străină. Mai selectivi şi… mai productivi în ce priveşte propriile valori culturale. Sunt conştient că textul sună programatic şi artificial, dar dacă „valorile tradiţionale“ nu vor reuşi să producă şi lucruri actuale, vom bâigui versuri neînţelese şi ne vom bâţâi pe melodia altora până vom uita că noi eram, de fapt, altcineva.