Cea mai mare bucurie

Pilda celor poftiţi la cină m-a făcut să mă gândesc mai adânc la un lucru. Faptul că primim de la Dumnezeu tot felul de daruri şi ne alipim egoist de ele, uitând de Însuşi Dăruitorul lor care ne oferă pe deasupra un loc la ospăţul său, la masa euharistică, mi-a lăsat un gust amar. Suntem oaspeţi în această lume, dar suntem oaspeţii unei gazde de seamă. Dacă nu vom şti să împărţim cu alţii şi cu Dumnezeu, prin recunoştinţă, bucuria darurilor, nu vom descoperi sensul pentru care am fost creaţi. 

 

Într-o zi, fiind adunaţi mai mulţi prieteni la un loc, unul dintre ei a cerut celor de faţă ca fiecare să povestească ce le-a adus bucuria cea mai mare din viaţa lor.

 

Atunci ei au răspuns pe rând. Primul a zis: „Cea mai mare bucurie am avut-o atunci când am terminat facultatea“. Al doilea a răspuns: „Cel mai fericit am fost atunci când m-am căsătorit“. Altul a spus: „Am fost cel mai încântat atunci când mi-am cumpărat maşina preferată“. Şi mărturisirile au continuat tot pe linia aceasta. Cel din urmă băiat a spus şi el: „Într-o zi, mă pregătisem să plec acasă, la părinţi, să-i văd şi să le duc nişte bani, să le fie de ajutor, iar după aceea să plec în concediu undeva în străinătate. Dar trecând pe stradă, în drum spre gară, am văzut îngrămădeală mare într-o curte învecinată cu a mea. Ce se întâmpla? Poliţia şi executorul judecătoresc evacuau dintr-o casă pe o văduvă cu patru copii. Li se vânduse casa pentru neplata impozitelor. Atât de mare mi-a fost mila faţă de ei, încât am mers de îndată şi cu banii ce-i aveam pregătiţi pentru drumul meu, am plătit întreaga datorie a văduvei. Aşa că ea, dimpreună cu copiii ei, a rămas mai departe în casă. Nu m-am mai dus la părinţi şi nici la plimbare în străinătate, dar niciodată ca atunci n-am avut o bucurie mai mare“. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Cartea cu pilde“, Al. Lascarov Moldovanu, Editura Semne, 2011)