Ceasornicăria, brăţară de aur?

În copilărie, ţăcănitul ceasului de „sufragerie“ al bunicului interbelic ne fascina. Tot el, pădurarul şi apicultorul Neculai Prisecaru, ne-a oferit ca mod de măsurare a timpului ceasul „solar“, cu 12 beţişoare aranjate într-un cerc pe nisip…

Aflat-am mai târziu despre cum socoteau timpul ancestralii noştri: apelând la stele, la poziţia soarelui sau orientându-se după cântul cocoşilor. Cadranele, calendarele solare au apărut mai târziu, prin civilizaţiile greco-romane, presupunând cunoştinţe de astronomie, matematică etc., încât puteau fi „citite“ doar de iniţiaţi (respectiv marii preoţi). Ceasurile mecanice au apărut de prin secolul al VII-lea, în forme „primitive“, dezvoltându-se, ca industrie, în secolele XV-XVI. La Iaşi, primul orologiu public instalat se datorează domnitorului Vasile Lupu, cel care înnobilează turnul (dispărut astăzi) de la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ (orologiul din clopotniţă). Al doilea, în ordine cronologică, aparţine iniţiativei domnitorului Grigore II Ghica, demnitar care „a ridicat şi turnul cel înalt (de la Curtea Domnească - n.n.)… şi a aşezat acolo un ceas mare ca să bată orele şi să audă tot Iaşul…“. La începutul secolului al XIX-lea înregistrăm prezenţa şi eficienţa orologiului din turnul-clopotniţă de la biserica şi spitalul „Sfântul Spiridon“… Multe lucruri pilduitoare aflăm, pe această temă, din cărţile publicate de bârlădeanul (fiu de preot interbelic) Dumitru Nedelea, slujitor devotat al Muzeului ceasurilor „Nicolae Simache“ din Ploieşti. Cele două volume „Pelerinaj printre orologii“ au fost publicate la editura „Sfera“ din Bârlad, animată de fraţii cărturari Mircea şi Serghei Coloşenco. Încântătoare producţii omeneşti, instrumentele de măsurat timpul, urmaşe ale clepsidrelor tradiţionale, se constituie într-o veritabilă istorie a umanităţii. De la ceasurile de turn (clopotniţă), pătrunse prima oară la noi în Transilvania (Sighişoara, Sibiu etc., pe la începutul secolului al XVI-lea) şi până la ornicele muzicale (jucării, pentru copii sau adulţi), de la ceasurile ca obiecte de podoabă în vestimentaţia femeilor şi până la cele oferite în dar domnitorilor, de la ceasurile de buzunar (brâu) la cele de voiaj, de la ceasurile de masă (bucătărie, birou etc.) la cele de perete (felurite pendule)… De pildă: la 1552, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu trimite specialiştilor de la Bistriţa un ceas (de buzunar) pentru reparat… Orologii spectaculoase deţine în patrimoniul său şi Muzeul Literaturii Române din Iaşi, prin cele 12 filiale. De la ceasul solar care i-a aparţinut lui Constantin Negruzzi la cele care au drămuit timpul scriitorilor Mihai Eminescu, Vasile Pogor (fiul), G. Ibrăileanu sau Mihai Ursachi. Cercetarea de o viaţă a pasionatului Dumitru Nedelea e o radiografie instructivă despre orologie, având ca nucleu muzeul specific din Ploieşti, activităţile acestuia, de la expoziţiile temporare până la tipologizarea „clepsidrelor“ (ceasul morarului, al potcovarului, al frizerului, al circarului, al fierarului…). Încât acum, după această experienţă de lectură, altfel citim paginile lui Ion Creangă („Pupăza din tei“), cu secvenţa dedicată cucului armenesc, „ceasornicul satului“!