Cei doi episcopi martiri cu numele Ciprian
În calendarul creştin ortodox sunt mai mulţi sfinţi cu numele Ciprian, însă doi dintre ei, pomeniţi la date apropiate, au propovăduit credinţa creştină în veacurile al treilea şi al patrulea, în timpuri de aprige persecuţii, au avut slujire episcopală şi au trecut în veşnicie prin mucenicie, iar strălucirea virtuţilor şi minunilor lor a luminat toată creştinătatea: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei, sărbătorit la 13 septembrie, şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, Episcopul Antiohiei Pisidiei, sărbătorit împreună cu fecioara Iustina la 2 octombrie.
Pentru că, uneori, au fost transferate fapte şi virtuţi din viaţa unuia în viaţa celuilalt, încercăm să lămurim, pe baza unor clarificări sinodale şi surse aghiografice, cine sunt cei doi sfinţi.
Sfântul Ciprian al Cartaginei
Ca episcop al Cartaginei va înfrunta persecuţiile sângeroase din vremea lui Deciu (249-251), apoi foametea și ciuma devastatoare din anii 251-254, persecuţiile din vremea împăratului Valerian (253-260). Păstor înţelept şi curajos, s-a îngrijit de păstoriţii săi prin rugăciune, cuvinte de învățătură şi fapte de milostenie. S-a luptat nu doar cu ostilitatea păgânilor şi a stăpânirii romane, ci şi cu schismele şi neînţelegerile din comunitatea bisericească. Au rămas de la el mai multe scrieri în limba latină, dintre care amintim: tratatul Despre unitatea Bisericii universale (251), Despre cei căzuţi de la credinţă (De lapsi), Că zeii nu sunt dumnezei, Către Demetrianus, Către Donatus, Mărturiile către Quirinius, Despre îmbrăcămintea fecioarelor, Despre rugăciunea domnească, Despre condiţia muritoare a omului (Despre ciumă), Despre fapte şi milostenie, Despre gelozie şi invidie, Către Fortunatus.
Exilat în anul 257, judecat și condamnat cu pedeapsa supremă pentru că nu a vrut să jertfească idolilor, moare martir la 14 septembrie 258, fiind ucis prin tăierea capului cu sabia. Diaconul său Pontius a scris Viaţa lui Ciprian, iar în Actele proconsulare ale martiriului său se păstrează procesele-verbale de interogatoriu şi condamnare la moarte. Pentru că ziua sa de cinstire este diferită în Răsărit şi Apus, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât (decizia nr. 4.925/16 iulie 2008) să fie sărbătorit la 13 septembrie, aproape de ziua martiriului, 14 septembrie, când avem în calendar Înălţarea Sfintei Cruci.
Sfântul Ciprian al Antiohiei
Între aceştia, un tânăr bogat, numit Aglaid, care dorea să cucerească inima unei tinere fecioare, Iustina, l-a chemat pe Ciprian în ajutor. Toate vrăjile lui s-au dovedit neputincioase, pentru că Iustina se afla sub ocrotirea Maicii Domnului, se însemna cu semnul Sfintei Cruci şi chema în rugăciune numele Domnului nostru Iisus Hristos. Prin harul lui Dumnezeu, Ciprian a înţeles puterea credinţei şi s-a ridicat din rătăcire. A alergat la episcopul cetăţii, a plâns cu amar pentru greşelile sale şi a cerut botezul creştin. Plin de râvnă în împlinirea poruncilor Domnului, a primit darul preoţiei şi apoi a fost hirotonit episcop. În documente apare în lista episcopilor din Antiohia Pisidiei între Antim şi Sergianus, la cumpăna veacurilor al treilea şi al patrulea. În timpul persecuţiilor din vremea împăratului Diocleţian a refuzat să jertfească idolilor şi a fost judecat şi condamnat. După chinuiri cumplite la Damasc, a primit cununa muceniciei la Nicomidia, în ziua de 2 octombrie 304, împreună cu fecioara Iustina şi un om oarecare, cu numele Teoctist, prin tăierea capetelor cu sabia. Trupurile martirilor au fost luate de străini călători și duse la Roma, unde au fost îngropate cu evlavie de patriciana Rufina. La mormântul lor se săvârșeau multe vindecări minunate.
Cinstirea Sfinților Martiri în Răsărit și în Apus
La Cartagina s-au ridicat trei biserici în memoria Sfântului Ciprian, Episcopul cetății între anii 249 şi 258: una pe locul mormântului, alta pe locul martiriului și a treia în port. Despre relicvele sfântului se spune că au fost dăruite de califul Harun al Rașid împăratului Carol cel Mare. Acesta le-a împărțit la mai multe biserici din Lyon și din alte orașe franceze.
Fragmente din moaștele sfinților Ciprian și Iustina au ajuns de la Roma la mai multe lăcaşuri de închinare din Răsărit și Apus (Cipru, Grecia, România, Italia).
De-a lungul secolelor, virtuțile celor doi episcopi martiri au fost elogiate în omilii și cuvinte de sărbătoare (încă din secolul al IV-lea, Sfântul Grigore Teologul, Patriarhul Constantinopolului, în Omilia a XXIV-a, împărăteasa Eudoxia într-un poem epic din secolul al V-lea), iar unele elemente biografice au fost transferate de la unul la celălalt, primind o aură legendară.
Convertirea Sfântului Ciprian de Antiohia, care mai înainte fusese vrăjitor, a circulat în povestirile occidentale despre viețile sfinților din Legenda aurea și a inspirat creații literare cunoscute, între care și celebrul Faust al lui Goethe.
De la episcopul cartaginez ni se păstrează opere teologice care au intrat în tezaurul patristic al Bisericii. Au rămas celebre sentințe precum: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Părinte dacă nu are Biserica drept mamă” și „În afara Bisericii nu există mântuire”.
De la Episcopul din Antiohia Pisidiei (Antiohia Mică) avem mai multe rugăciuni de alungare a duhurilor necurate și de pomenire a martirilor. În colecția „Credința ortodoxă”, a Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a fost publicată în 2018 o carte intitulată Scrieri despre moarte și înviere. Alături de scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur și ale Fericitului Augustin, sunt publicate în traducere românească din latină două rugăciuni numite pseudo-cipriane: Sfânt și Doamne Sfinte. Acestea au fost atribuite Sfântului Ciprian de Cartagina, însă cercetători avizați le consideră alcătuiri ale Sfântului Ciprian al Antiohiei, traduse din greacă în latină.
Asemănări și deosebiri între cei doi sfinți Ciprian
Chiar dacă ipotezele de lucru și rezultatele cercetărilor aghiografice nu concordă întotdeauna, fapt studiat și remarcat de marele profesor de patrologie Ioan G. Coman și de alți teologi, cei doi episcopi martiri din primele veacuri creștine sunt modele de credință rugătoare și de slujire martirică pentru întreaga Biserică. Între ei sunt deosebiri și asemănări, dar îi unesc iubirea pentru Hristos și trăirea întru dreapta credință.
Unul s-a născut în Cartagina, în Africa de Nord, celălalt în Asia Mică, în Antiohia Pisidiei, cetate în care a vestit Sfântul Apostol Pavel Evanghelia mântuirii în Hristos (Faptele Apostolilor, cap. 13). Cartaginezul a trăit în prima parte a veacului al III-lea (210-258), antiohianul în a doua jumătate a acelui veac și la începutul celui următor (250-304). Primul a primit cununa muceniciei în orașul natal, cel de-al doilea a fost martirizat la Nicomidia, împreună cu fecioara Iustina și cu Sfântul Teoctist, pomenit în calendar la 3 octombrie.
Ceea ce îi aseamănă este slujirea episcopală, darul facerii de minuni și moartea martirică prin decapitare.
La Biserica Zlătari de pe Calea Victoriei din București se află mâna dreaptă a Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian al Antiohiei, sărbătorit în fiecare an la 2 octombrie, împreună cu fecioara Iustina, dar și o icoană a Sfântului Ciprian al Cartaginei, al cărui nume este înscris în calendar la 13 septembrie. Credincioșii îi cinstesc pe amândoi, le citesc scrierile și îi cheamă în rugăciune, pentru că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).