Cel ce nu va face vreun bine să nu nădăjduiască cele bune

Oare ce fel de frică vor cuprinde pe cei ce vor rămânea pe pământ, căci „unul se va lua şi altul se va lăsa şi una se va lua şi alta se va lăsa“ (Matei 24, 40, 41)? Cum va fi sufletul acelora care vor vedea că pe alţii îi duce cu cinste, iar pe ei, că sunt lăsaţi cu mare ruşine? Nu este cu putinţă, credeţi-mă, a arăta cu cuvântul ceea ce va fi.

Aţi văzut vreodată pe cei ce sunt duşi la moarte? Cum socotiţi că este sufletul acelora? Ce altceva nu ar fi ales să pătimeasca, numai să se izbăvească de acea frică? Pe mulţi dintre cei ce au fost iertaţi de împărăteasca iubire de oameni i-am auzit zicând: „Atunci nu vedeam pe nimeni, nici pe oameni, căci sufletul nostru era tulburat şi înspăimântat“. Şi ce zic despre cei ce sunt duşi la moarte? Poporul care era aici de faţă, deşi nu cunoştea pe cei osândiţi, totuşi era slăbănogit cu sufletul de frică şi de groază. Căci de ai fi luat aminte la sufletele lor, pe nimeni n-ai fi aflat crud, pe nimeni lipsit de milă, pe nimeni doritor de a osândi. Şi dacă atunci când alţii se osândesc o astfel de stare avem, cu toate că nu avem nici o legătură cu ei, cum vom fi când noi înşine vom cădea în primejdie mult mai mare şi vom fi izgoniţi din bucuria cea negrăită şi vom fi trimişi în osânda cea veşnică? Căci chiar de n-ar fi fost gheena, totuşi izgonirea de la acea strălucire şi alungarea cu necinste câtă scârbă n-ar aduce? Şi dacă acum, când trece Împăratul, mulţi dintre cei ce privesc au mai multă silă din privirea aceea decât dulceaţă, căci cugetând la sărăcia lor se mâhnesc că nu sunt părtaşi la ceva din cele dimprejurul împăratului, nici aproape de el, oare cum va fi atunci? Socotiţi oare că mică pedeapsă este să nu fii rânduit în ceata aceea, să nu te învredniceşti de slava cea negrăită, să fii aruncat undeva departe de mulţimea aceea şi de bunătăţile cele negrăite? Dar când este şi întuneric, şi scrâşnire a dinţilor, şi legături nedezlegate, şi vierme fără de moarte, şi foc nestins, şi necaz al sufletului, şi limbi arzând ca a bogatului, şi tânguire pe care nimeni n-o aude, şi suspin, şi scrâşnire a dinţilor din pricina durerilor pe care nimeni nu le ia în seamă, şi nădejde ca să mângâie cineva nu va fi, oare unde vom pune pe cei ce se află în starea aceasta? Ce poate fi mai ticălos decât sufletele acelea? Sau ce poate fi mai jalnic? Şi dacă intrând noi în vreo temniţă şi văzând pe unii murdari, alţii ferecaţi cu lanţuri de fier, iar pe alţii închişi în întuneric, ne înfiorăm, ne cutremurăm şi facem totul ca să nu cădem în acest fel de nevoie şi necaz, oare cum vom fi când vom fi traşi în chinurile gheenei? Si ce vom face? Căci legăturile acelea nu sunt de fier, ci de foc, care nu se stinge niciodată, iar cei ce ne chinuiesc nu sunt ca noi, pe care să-i putem îmblânzi, ci sunt diavoli înfricoşaţi şi nemilostivi la care nu este cu putinţă nici a privi, fiindcă se mânie tare pentru că am ocărât pe Stăpânul. Şi acolo nu este ca aici, când unii aduc bani, alţii haine, iar alţii cuvinte mângâietoare, ci toate sunt fără de iertare. Şi chiar Noe, Iov sau Daniil, de vor vedea chinuindu-se ai lor, nu vor îndrăzni să se apropie şi să ceară mână de ajutor (Iezechiel 14, 14, 16). Căci milostivirea cea din fire se va ridica, fiindcă vor fi părinţi drepţi şi copii păcătoşi şi copii buni din părinţi răi, căci răutatea nu este moştenire firească, ci lucrare a voinţii libere. Şi pentru ca să aibă veselia deplină şi să nu fie micşorată de milostivirea către cei de o fire, celor care se îndulcesc de acele bunătăţi li se va lua milostivirea. Iar dacă acum unii dintre părinţi îşi dezmoştenesc fiii pentru că sunt răi, cu mult mai mult se va face acest lucru la Judecată. Deci, cel ce nu va face vreun bine să nu nădăjduiască cele bune, cu toate că va avea nenumăraţi strămoşi drepţi, ci fiecare va lua după cum a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10). Să luăm aminte, rogu-vă, şi să ne înţelepţim. De eşti aprins de focul poftei celei rele, cugetă la focul gheenei şi va pieri stingându-se. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii şi cuvântări)