„Cel ce vorbeşte de rău mănâncă suflet de om“

Nici o greşeală nu-i mai mare ca ea şi nici mai uşor de săvârşit. De ce? Pentru că se săvârşeşte mai degrabă decât oricare alt păcat şi cuprinde repede pe cel ce nu bagă de seamă. Celorlalte greşeli le trebuie vreme, pregătire, tovărăşie şi adesea tărăgănelile pot aduce împiedicarea lor.

De pildă, cineva şi-a pus în gând să ucidă sau să tâlhărească. Pentru aceasta trebuie să facă unele pregătiri şi, de multe ori, în vreme ce el întârzie, patima îl părăseşte, pornirea cea rea se mistuie, el se lasă de gândul cel vinovat, ne mai săvârşindu-l. Nu-i tot aşa când e vorba de bârfire. Dacă nu suntem cu totul băgători de seamă, ea ne răpeşte dintr-odată. Ca să bârfim, nu-i nevoie nici de vreme, nici de pregătiri, nici de cheltuieli, nici de alcătuiri. Numai să vrem şi de îndată voinţa se preface în faptă. Căci limba e singura unealtă care ne trebuie. De aceea, e bine să ne ferim de aceste vicii! Cel ce vorbeşte de rău mănâncă suflet de om. Pavel a zis: „Dacă vă mâncaţi între voi şi vă sfâşiaţi unii pe alţii, băgaţi seamă să nu vă distrugeţi laolaltă“. N-aţi înfipt dinţii în carnea altuia, ci i-aţi înfipt bârfirea în suflet, aţi sfâşiat prin relele voastre judecăţi, aţi pricinuit mii de rele, şi vouă înşivă, şi celui bârfit şi multor altora. Căci, defăimând pe aproapele, aţi înrăit pe cel ce vă ascultă; dacă-i păcătos, numaidecât îşi va afla tovarăş întru păcat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greşeala altuia îi va sta prilej să se amăgească de mândrie. Mai mult, veţi strica prin aceasta însăşi obştea Bisericii, căci cei care vă ascultă nu vor judeca numai pe cel care a păcătuit, ci îşi vor extinde dojanele asupra întregii obşti creştineşti. Nu auzim pe cei necredincioşi zicând că acela sau celălalt este neruşinat şi stricat? În loc de a învinui pe cel ce a furat, ei au bănuieli asupra tuturor creştinilor, între altele pricină sunteţi că slava lui Dumnezeu este batjocorită. Pe cât buna noastră purtare slăveşte numele Domnului, pe atât greşelile noastre Îl batjocoresc şi-L jignesc. Apoi, aţi necinstit pe cel despre care vorbiţi de rău şi făcându-vi-l duşman. Pe urmă, v-aţi învrednicit de pedeapsă şi amestecându-vă în treburi care nu vă privesc deloc. Să nu veniţi să-mi spuneţi: „Sunt bârfitor doar când spun lucruri neadevărate“. Chiar de veţi spune adevărul, vorbind de rău de altul, tot greşeală este. Fariseul din Evanghelie spunea adevărul, vorbind de rău pe vameş, dar aceasta nu-i aducea nici o acoperire. Şi nu mă adresez numai bârfitorilor. Pe cei care aud pe alţii bârfind, îi rog să-şi astupe urechile şi să meargă pe urma vorbelor profetului, care zice: „Pe cel ce în taină vorbea rău de aproapele lui, l-am alungat“. Ziceţi aproapelui nostru: „Vreţi să daţi cuvânt de încuviinţare cuiva sau să-i aduceţi laudă? Iată deschid urechile mele că să vă primesc cuvintele, că pe o bună mireasmă. Ci, de vreţi să spuneţi de rău, nu mai las cuvintele să intre, căci nu pot primi gunoiul şi tina“. Aşadar, să ne îndeletnicim cu treburile noastre, căci vom da socoteală de greşelile noastre - vieţii noastre înşine să-i dăm băgarea noastră de seamă, iscoditoare şi cercetătoare. Care va fi acoperirea noastră şi la ce bunăvoinţă vom fi îndreptăţiţi, dacă în faptele noastre ne pripim, îndeletnicindu-ne cu cercetarea faptelor celorlalţi? Să te apleci, trecând, ca să priveşti în casă străină, ispitind ce se petrece în ea, e lucru de ruşine şi nedemn, e tot ce poate fi mai josnic. Ceea ce e încă şi mai ciudat e că acei ce se poartă astfel şi nu-şi văd deloc de ale lor, când zic o vorbă pe care n-ar fi trebuit s-o spună, poftesc pe cei ce ascultă să nu cumva să spună acestea altora şi-l pun chiar să jure. Prin aceasta ei lasă bine să se vadă că au săvârşit o faptă vrednică de ocără. Căci, dacă doreşti ca cineva să nu spună altuia ceea ce a auzit de la tine, cu mai mult temei trebuie să deprinzi discreţia. Ţineai taina bine dosită şi numai când ai trădat-o cugeţi că trebuie să fie bine păstrată. Dacă vreţi să nu fie dată în vileag, nu o spuneţi voi mai întâi. Când ai spus secretul altcuiva, te trudeşti zadarnic cerându-i, sub jurământ, să vegheze bine asupra celor spuse de tine. E cu neputinţă ca un bârfitor, ispitind faptele altuia, să ia seamă vreodată asupra propriei lui purtări. Tot zelul îl pune să afle lucruri despre alţii, iar treburile proprii sunt lepădate nepăsării şi izbeliştei. Dacă, fără încetare, cugetăm la păcatele altuia, când mai avem vreme să ne îndeletnicim cu ale noastre? (Texte selectate din Cuvântările Sfântului Ioan Gură de Aur)