Ceramică de Horezu adaptată la cerinţele pieţei

▲ În magazinele pentru turişti de la Horezu, ceramica emblematică pentru localitate poartă adesea chipul lui Vlad Ţepeş, pentru a fi mai atractivă pentru vizitatori, potrivit unui studiu realizat de Muzeul Ţăranului Român (MŢR), prezentat la o întâlnire din seria „Conferinţe la Şosea“ ▲ Seria de Conferinţe de la Şosea a debutat săptămâna trecută la Clubul Ţăranului Român, cu o prezentare a modului în care se realizează în prezent ceramica la Horezu, dar şi a felului în care aceasta se comercializează ▲

Bogdan Iancu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), care a lucrat la proiectul „Piaţa de artizanat“, în 2007, printr-o cercetare la Horezu, a prezentat magazinele de ceramică din localitate, unde se găsesc vase decorate cu motive tradiţionale, dar şi obiecte specifice artei moderne, care poartă chipul lui Vlad Ţepeş sau mesaje în limba engleză. „Ceramica de Horezu se regăseşte în standuri destul de amestecate şi destul de globalizate“, a spus Bogdan Iancu. El a precizat că prin munca sa nu a dorit să distrugă imaginea asociată regiunii, unde se consideră că s-au conservat meşteşugurile româneşti. „Oamenii de acolo muncesc foarte mult, dar trebuie să se adapteze cerinţelor pieţei“, a spus Iancu. „Olarii din Horezu au început să producă vase strâmbe, după ce un turist a cumpărat un astfel de vas dintr-un magazin, pentru că i s-a părut «autentic»“, a mai exemplificat Iancu. Ceramică Italiană produsă la Corund În magazinele acestor antreprenori, disponibilizaţi de la fosta cooperativă de ceramică, există şi vase realizate după un model olandez, copiat de pe internet, precum şi ceramică de Deruta (echivalentul din Italia al celei de Horezu, ca renume), realizată la Corund, cu lut adus din Italia şi mână de lucru mai ieftină. De altfel, mai mult de 60% dintre produsele de pe piaţa de artizanat de la Horezu provin de la Corund sau din alte zone ale ţării. Bogdan Iancu a mai prezentat şi imagini cu case din Horezu ai căror pereţi exteriori sunt decoraţi cu ceramică, ceea ce cercetătorul a numit „expuneri domestice“. Vase de ceramică se regăsesc, însă, şi pe pereţii blocurilor din localitate, pe lângă ferestrele cu arcade şi cu termopan. Marius Chivu, jurnalist şi critic, invitat la dezbatere, a povestit la rândul lui că el s-a născut şi a crescut la Horezu, cu ideea că trăieşte într-o zonă deosebită, datorită renumitei ceramici, dar că el nu a văzut nici un olar în toată copilăria sa. „În anii â90, de la Horezu nu puteai cumpăra nici o ulcică“, a spus Chivu. Remarcând, la rândul său, existenţa micilor magazine de lemn unde se opresc turiştii şi unde oala de sarmale din lut stă alături de narghilele, Chivu a spus că se întreabă ce a mai rămas din tradiţiile ţărăneşti, în condiţiile migraţiei populaţiei autohtone şi ale turismului. „Mă întreb cine sunt ţăranii de la televizor care cântă colinde de Crăciun, dar pe care în sate nu îi găseşti“, a spus Chivu, subliniind că există o nevoie de perpetuare a unei imagini a tradiţiei care nu se mai regăseşte în realitate. Directorul MŢR, Vintilă Mihăilescu, a atras, însă, atenţia că tradiţiile ţărăneşti pot fi păstrate şi fără ţărani, ceea ce se face inclusiv la MŢR, nu însă şi obiceiurile ţărăneşti. Mihăilescu a arătat că tradiţiile sunt un produs al modernităţii naţionale, o modalitate de raportare la trecut prin reproducerea, pentru public, a unor cutume, îndeplinite înainte pentru sine şi pentru că „aşa se face“. Prin tradiţii, concepute de moderni, se reproduce, însă, numai o parte dintr-un obicei, pe baza unei afinităţi cu elementul respectiv. Astfel, a arătat Mihăilescu, din obiceiul Căluşului, dansul reprezintă, de fapt, o parte infimă, care a fost, însă, selectată pentru reproducere şi care este promovată ca tradiţie românească. În plus, a mai adăugat Mihăilescu, numai tradiţiile sunt naţionale, obiceiurile nu.