Cernobâl, o ameninţare permanentă
Chiar şi după 23 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobâl, centrala continuă să fie o ameninţare permanentă, în timp ce operaţiunile pentru conservarea acesteia înregistrează o întârziere de aproximativ 7 ani, relatează ediţia ucraineană a cotidianului rusesc „Izvestia“. Astfel, dacă nu se vor lua măsuri urgente de prevenire a dezastrului, apele din Ucraina riscă să fie contaminate pentru următorii 300 de ani, iar dispariţia totală a norilor radioactivi trebuie aşteptată nu mai devreme de mijlocul acestui secol. Potrivit experţilor ce activează în zona centralei, principalul pericol nu îl constituie, aşa cum se consideră, sarcofagul fisurat care acoperă cele aproximativ 200 de tone de magmă radioactivă, ci incendiile de pădure din zona contaminată de centrala de la Cernobâl, barajul nesigur de pe râul Pripiat şi depozitele distruse, cu deşeuri radioactive şi echipamente contaminate. „În perimetrul acestor depozite lăsate de izbelişte, nivelul radiaţiilor este de câteva ori mai mare chiar decât în interiorul centralei“, a declarat expertul ucrainean Nikolai Teterin. Lucrările de conservare a centralei atomice de la Cernobâl sunt în urmă cu 6-7 ani, iar construirea unui sarcofag de oţel, care să acopere vechea instalaţie, va începe la sfârşitul anului 2009 sau începutul anului 2010, urmând să se finalizeze în 2012. Consorţiul Novarka, format din grupurile franceze Bouygues şi Vinci, a fost însărcinat cu lucrările finanţate din donaţii internaţionale, ce se ridică la 1,2 miliarde de dolari.