Cerul de acasă

Au venit berzele! Anul acesta, mai devreme decât în celelalte primăveri. Încă din ianuarie! În zbor, cum le e obiceiul, dar nu coborând dinspre cer, ci dintr-o carte. O carte plină de păsări călătoare. Rar mi-a fost dat să văd atât de multe aripi la un loc. Cu unele dintre ele am zburat și eu când eram copil.

Profesorul Gheorghe Olteanu, autorul cărții cu pricina, care poartă titlul „Păsările sălbatice din județul Teleorman”, zboară și acum, când se apropie de vârsta de 90 de ani. Cred că d-asta a și scris o astfel de carte, ca să poată zbura.

Gheorghe Olteanu e omul care l-a adus pe Marin Preda la Alexandria, imediat după apariția romanului „Delirul”. Eram elev de liceu pe atunci.

Apoi, au zburat anii! Și iată-l pe profesorul teleormănean jucându-se de-a adusul berzelor acasă în toiul iernii. Adică taman în toiul dorului meu de ele.

N-am încotro, trebuie să recunosc, mă număr printre cei cărora le e dor de berze tot timpul. Nu mă așteptam însă ca anul acesta să le văd venind la cuiburi atât de devreme. 

Berzele vin, spune profesorul Olteanu că zice Zaharia Stancu, în cârduri lungi și trag la cuiburile lor. Unul dintre aceste cuiburi este chiar inima mea. Un cuib în care au loc și alte păsări. De fapt, toate păsările despre care vorbește Gheorghe Olteanu în cartea sa. E ca și cum ai spune o poezie, atunci când le rostești numele: aușelul cu cap galben, brumărița de pădure, cânepar, ciocîntors, dumbrăveancă, chiră de baltă, cocor, codobatură albă, ploier argintiu, frunzăriță galbenă, mugurar, fluierar de mlaștină, mărăcinar cu gât roșu, porumbel gulerat, presură de grădină, vânturel de seară, țigănuș, privighetoare de zăvoi.

Mi-am petrecut copilăria în preajma lor, dar fără să facem cunoștință. Noroc cu cartea lui Gheorghe Olteanu care mi le-a nins, taman când lipsea zăpada, pe toate.

Habar n-avem cât de multe lucruri nu știm despre păsări! Credem că, văzându-le cum zboară sau auzindu-le cântând, știm totul. Da’ de unde!

Bunăoară, pupăza se poate domestici. Graurii care nu scot pui hrănesc puii din cuiburile vecine. Rândunica arctică, rudă bună cu rândunica de la noi, parcurge în cei 24 de ani, cât trăiește, în medie, 2,4 milioane de kilometri, ceea ce înseamnă 60 de călătorii în jurul Pământului.

„Păsările sălbatice din județul Teleorman”, o carte ce i-a adus teleormăneanului care sunt cerul acasă. Mulțumesc, domnule profesor!