Charles Darwin - 250 de ani de la naştere

Anul 2009 marchează două secole de la naşterea lui Darwin şi un secol şi jumătate de la publicarea „Originii speciilor“. Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale de Ştiinţe Biologice a declarat anul 2009 „Anul Darwin“. Sunt planificate evenimente şi publicaţii în întreaga lume.

Charles Robert Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în localitatea Shrewsbury (Marea Britanie). Tatăl său era medic, iar mama sa era fiica unei familii educate de bogătaşi. De mic este pasionat de natură, interesat de faună, de ornitologie şi de chimie. În anul 1825, la dorinţa tatălui, începe studiile la Facultatea de Medicină din Edinburgh (Scoţia). Între anii 1828 şi 1831, după ce se retrage de la Medicină, studiază la Facultatea de Teologie din Cambridge, cu gândul de a deveni preot anglican. În acest timp interesul pentru ştiinţele naturale creşte. La 27 decembrie 1831, pleacă într-o expediţie în jurul lumii la bordul navei Beagle. În cele 57 de luni de expediţie efectuează studii şi investigaţii, adunând un vast material geologic, paleontologic, zoologic, botanic, etnografic etc. În anul 1836, la scurt timp după întoarcere, Darwin începe să-şi formuleze teoriile. În anul 1839, se căsătoreşte cu verişoara sa, Emma Wedgwood, şi se stabileşte în Down House. Va avea zece copii. Pe măsura înaintării în studiul naturii, convingerile sale religioase se clatină tot mai mult. în anul 1879, Darwin avea să declare: „N-am fost niciodată ateu în sensul negării existenţei lui Dumnezeu... Cred că în general (şi mai ales pe măsură ce îmbătrânesc), cuvântul care descrie adecvat starea mea de spirit este agnosticism“. A murit la 19 aprilie 1882 şi a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton. Selecţia naturală (supravieţuirea indivizilor care se adaptează) este teoria propusă de el în anul 1842 şi dezvoltată în lucrarea „Originea speciilor“, mai precis „Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă“, publicată la 24 noiembrie 1859. În timpul vieţii lui sunt redactate încă şase ediţii, ultima fiind mult lărgită. Principala sa teorie este că speciile se transformă treptat unele în altele, de la formele simple la cele mai avansate, prin interacţiunea mai multor factori: variabilitatea, suprapopulaţia, ereditatea, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală. Lucrarea a stârnit încă de la apariţie polemici între susţinătorii teoriei şi adversarii ei. Uşor, uşor s-a trecut la ideologizare. Ideile sale au fost folosite de adepţii colonialismului, ai comunismului, ai materialismului dialectic etc. Karl Marx vedea în „Originea speciilor“ o demonstrare a existenţei luptei de clasă în istorie. Împărţirea umanităţii în rase şi aplicarea principiului supravieţuirii celui mai bine adaptat constituie baza pseudoştiinţifică a rasismului nazist. La Roma, în perioada 3-7 martie, a avut loc Conferinţa internaţională „Evoluţia biologică: fapte şi teorii. O evaluare critică la 150 de ani de la «Originea speciilor»“, organizată de Sfântul Scaun şi Universitatea „Notre-Dame“ din statul american Indiana. Cu un program de cinci zile şi nouă sesiuni de comunicări, conferinţa s-a bucurat de participarea a circa 40 de relatori - oameni de ştiinţă, filosofi şi teologi - provenind din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada şi din partea Sfântului Scaun. Între obiectivele conferinţei a figurat şi depăşirea poziţiilor ideologice care domină deseori dezbaterile publice în această privinţă, după cum a confirmat părintele iezuit Marc Leclerc, profesor de filosofie a naturii la Universitatea Pontificală Gregoriană şi director al Conferinţei: „În multe cercuri există o dezbatere aprinsă despre chestiunea evoluţiei. Noi avem datoria de a fi prezenţi în aceste dezbateri, pentru a face şi o evaluare critică, senină, la un nivel ştiinţific înalt, a ceea ce este bun şi drept, dar şi a ceea ce rămâne încă incomplet în teoriile evoluţiei. În acelaşi timp, pentru a face o distincţie clară între teoria evoluţiei şi interpretarea ei filosofică, sau chiar instrumentalizarea ideologică, aspect care, evident, riscă să fie provocator în orice dezbatere“. S-a făcut deosebirea clară între domeniul ştiinţei şi cel al teologiei. S-a vorbit despre evitarea contrastului radical între evoluţionism şi creaţionism, care par să se excludă reciproc. Astfel, în numele ştiinţei, s-au născut forme de evoluţionism care Îl exclud pe Dumnezeu şi încearcă să explice întreaga realitate a omului. Sau adversari ai darvinismului care au văzut uneori ceea ce nici Darwin nu vedea, adică nu o teorie, întotdeauna perfectibilă şi discutabilă, ci un instrument îndreptat împotriva religiei. Biserica Catolică insistă în continuare că rolul lui Dumnezeu în crearea omului nu poate fi ignorat. Se opune în principal acele părţi a teoriei evoluţiei care, depăşindu-şi graniţele, resping scopul şi susţin că totul se datorează întâmplării. O astfel de atitudine l-a făcut pe Benedict al XVI-lea să spună în predica de inaugurare a pontificatului: „Nu suntem un produs întâmplător şi fără sens al evoluţiei. Fiecare dintre noi este rezultatul unui gând al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este voit, fiecare dintre noi este iubit, fiecare dintre noi este necesar“.