Cheltuieli

Săptămâna trecută am anunţat apariţia, recentă, a unui prim volum din Sămile Vistieriei Ţării Moldovei, pentru anii 1763 - 1784, editat de cunoscutul istoric ieşean Ioan Caproşu, şi am prezentat câteva dintre situaţiile ce pot fi cunoscute pe baza unor asemenea documente privind situaţia veniturilor şi a cheltuielilor Principatului în epoca de referinţă. Reamintim explicaţia că, în contextul dat, samă (aceasta este forma originară, etimologică, a cuvântului) înseamnă "balanţă de venituri şi cheltuieli" şi adăugăm faptul că sensul de bază al cuvântului în discuţie, acela de "număr, socoteală", este transparent în expresiile a ţine samă, a da samă "a ţine (respectiv), a da socoteală" de ceva (mai nou: "a ţine/a da cont").

În ansamblu, suntem obligaţi să constatăm că, în afara tributului, sunt omniprezente darurile, de tot felul, către reprezentanţi ai Împărăţiei Otomane, ce reprezentau sume enorme; de exemplu, numai unele peşcheşuri către vizir sau diferite paşale echivalau încasările anuale de la un ţinut oarecare, după cum sume însemnate erau cheltuite pentru a face faţă numeroaselor obligaţii ocazionale impuse de Poartă. Ne propunem, acum, să ilustrăm valoarea documentară a actelor de acest fel pentru reconstituirea unor obiceiuri şi pentru reflectarea unor momente şi aspecte diferite privind viaţa de la curtea domnitorului. În figura alăturată, reproducem o filă din Sama./i> pe anul 1776, pe care s-au înregistrat o parte din cheltuielile ocazionate de o cununie, naş fiind fiul domnitorului, "beizadeaua" Dimitrachi. Pe baza transcrierii din volumul publicat la Editura "Demiurg", descifrăm literele (chirilice) reprezentând cifre (lei, bani) şi pentru ce s-au plătit sumele respective: 7 lei - 3 galbeni "turalăi" (aşadar cu efigia împăratului) daţi "părintelui mitropolitul", 3 lei la toţi diaconii, 3 la "protopsalti", 1 "al doilea psalti", 2 "la preuţi", 1 "la ţircovnici". Mai departe, pe rândurile 7 - 10 apar notaţii de interes privind anumite datini, unele păstrate până astăzi: s-au cheltuit 2 lei pentru "cofeturi", iar 3 lei şi 60 de bani reprezintă valoarea "paralelor" (monede de mică valoare) şi a "hămeiului în tipsie"; este vorba despre banii mărunţi şi seminţele plantei numite hamei ce se aruncă asupra mirilor în timpul "danţului" ("Isaiia dănţuieşte"), menind belşugul în casa noii familii (folosirea, în această ocazie, a seminţelor de hamei este consemnată, de exemplu, de S.Fl. Marian, Nunta la români, 1890, p. 442). Ca şi acum, şi în acelaşi scop, s-au pus 3 lei "supt covor" (cel pe care stau mirii), iar darurile în ţesături ("o ştofă", "alt cumaş", "un postav") au costat nu mai puţin de 80, 60 şi respectiv 33 de lei, totalul cheltuielilor fiind de 277 lei şi 90 de bani! Spicuim şi alte informaţii, de diferite categorii. Câte 5 lei s-au plătit, în lunile iulie şi august 1764, pentru "lumânările de său" ce s-au pus în felinarele "de la uliţi"; în lunile martie, aprilie şi mai, s-au plătit 23 de lei pentru cumpărarea a 368 de ocă de carne de vacă (oca era o unitate de măsură pentru greutăţi ce reprezenta cam un kilogram) şi a 368 "căpăţini de oaie" pentru hrana zăvozilor (â câinilor de pază) de la curtea domnească; aceştia erau în număr de patru, căci, grijuliu, funcţionarul de la vistierie notează: "cîte 4 ocă de carni i 4 căpăţini pe zi". Pentru comparaţie, să vedem şi alte cheltuieli: pentru "grămăticie şi divictărie", aşadar pentru cancelaria domnească (hârtie, "ceară mare", pentru sigilat scrisorile), s-a cheltuit, în aprilie - iulie 1776, suma de 37 de lei, una infimă, dacă ne raportăm la preţul "gazăturilor de la Braşov", 69 de lei pe jumătate din acelaşi an (lunile iulie-decembrie), sau la suma de 85 de lei, cât a costat "un ceasornic ce s-au cumpărat pentru trebuinţa gospod". Şi, iarăşi, ne preocupă valoarea cadourilor oferite… protectorilor: 1500 lei s-au plătit pentru "un ceasornic cu diamant şi cu lănţugu lui ce s-au trimis măriei sale Melec Mehmet Paşa, dar de la Gospodar" (â domnitor)! Faţă de asemenea date, numeroase, diverse şi extrem de precise, se impune subliniată valoarea documentelor ce le conţin nu numai pentru caracterizarea epocii fanariote din istoria Principatelor, ci şi pentru conturarea unor tablouri ale literaturii române, de genul celor pe care ni le-a lăsat Nicolae Iorga.