Chiojdeanca - satul prahovean care a dat Academiei Române doi președinți
Localitatea Chiojdeanca, situată la granița dintre județele Prahova și Buzău, într-un cadru natural mirific, cu povestiri istorice, având o tainică apropiere de familia Sfinților Brâncoveni, care avea acolo moșii, este singura așezare rurală din România care, deși aparent necunoscută, a dat mari cărturari națiunii noastre și doi președinți ai Academiei Române.
Andrei Rădulescu a condus Academia Română în ultimii ani înaintea instaurării regimului comunist, fiind unul dintre marii juriști români, iar Ioan Eugen Simion a fost scriitor, eseist, editor al unor importante opere scriitoricești.
Călătorind în câteva rânduri la Chiojdeanca, ultima oară în primăvara anului 2022, am aflat câte ceva din tainele locurilor, inclusiv legăturile speciale pe care localitatea prahoveană a avut-o cu cei doi cărturari.
Primul dintre ei, figură emblematică în epocă, a fost apropiat Bisericii, iar cel de la începutul mileniului al III-lea, Ioan Eugen Simion, îndrăgostit de literatură, a admirat Biserica, mai ales prin deschiderea pe care a avut-o față de mulți cărturari care au nutrit pentru această instituție sentimente profunde.
Andrei Rădulescu a fost legat de lumea satului într-un mod aparte încă din tinerețea sa. Înainte de a așterne pe hârtie multe texte dedicate Dreptului, Andrei Rădulescu a publicat câteva ediții ale monografiei comunei natale Chiojdeanca. Cea dintâi în 1903, publicată la Arhiva din Iași, alta în 1921, a treia în 1939, în revista Cunoașterea din Ploiești și cea de-a patra în anul 1940, apărută la Editura Bucovina din București.
Lucrarea este dedicată mamei sale Maria, mătușii Sorina, fiicelor, fratelui Colin, nepoților, strănepoților, amintindu-le în dedicație: cunoașterea trecutului este cheia viitorului.
Publicația cuprinde un frumos portret al academicianului Andrei Rădulescu, realizat de pictorul Constantin Isachie (1888-1967). Tabloul de factură renascentistă îl prezintă pe academician, care ocupa atunci cea mai înaltă funcție în Magistratura română, într-o robă roșie. Academicianul era prieten apropiat al pictorului, care a reușit să-i realizeze chipul cu o privire augustă, plină de demnitate și solemnitate, înfățișându-l ca pe un om care și-a închinat viața slujirii adevărului și dreptății, înțelegând mai bine decât alții lucrurile esențiale.
Una dintre rudeniile magistratului, Constanța Sorina Bercescu, amintea aceste lucruri, iar judecătorul Livia Doina Stanciu, care l-a cunoscut personal pe marele jurist, mărturisea că a scrie despre o personalitate juridică a culturii românești de o asemenea ținută este o sarcină onorantă, dar și dificil de îndeplinit. Oricât ai încerca să descoperi complexitatea profesională, dar și umană a unei astfel de personalități, mereu vor rămâne lucruri nespuse, imposibil de exprimat în cuvinte despre tot ceea ce prin viața și scrierile sale un astfel de om a dăruit științei juridice românești, justiției și României înseși.
Livia Doina Stanciu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, mărturisea că a trăit emoții profunde când a realizat scrierea dedicată academicianului Andrei Rădulescu și compara trăirile ei cu cele ale unui smerit arheolog, care, săpând strat după strat, descoperă tot mai mult din frumusețea unei file de istorie care a fost cândva viața unui om și a unei epoci. La fel a descoperit peste timp câte ceva din cele pe care Andrei Rădulescu le-a năzuit și înfăptuit.
Andrei Rădulescu a uimit pe cei din satul lui, apoi pe colegii de școală, în diferitele cicluri de învățământ, în primul rând la Liceul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Ploiești, devenit Colegiul Ion Luca Caragiale, ori mai târziu în vremea studiilor de Drept, în activitatea de magistrat și de funcționar la Înalta Curte de Casație, ca membru al Academiei și profesor de mare ținută din România acelor ani.
Renumitul jurist și om de cultură, fiul Mariei și al lui Alexandru Rădulescu, familie de moșneni gospodari din Chiojdeanca, având calități oratorice speciale, încă din tinerețe, a atras atenția regelui Carol I, care l-a primit în audiență la Castelul Peleș, în data de 12 iulie 1900. Presa vremii titra: Succesele unui licean...
S-a înscris la Facultatea de Drept și a primit o bursă de la Fundația Universitară Carol I, urmând în paralel și Facultatea de Litere și Filosofie, secțiile istorie și filologie clasică.
A susținut la Liege, în Belgia, doctoratul în drept, cu mențiunea avec grande distinction. După absolvirea studiilor, a activat ca avocat în Baroul Prahova, apoi la tribunalele din Pitești și Ilfov. A avut o strălucită carieră universitară, predând cursuri de Drept Civil, Drept Internațional Public, Drept Comercial și Constituțional.
A fost răsplătit cu premii ale Academiei Române pentru studiile de Drept Civil, iar în 1919 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Un an mai târziu a fost promovat membru titular, în locul ocupat altădată de Mihail Kogălniceanu și Alexandru Xenopol.
Academicianul Teodor V. Ștefanelli l-a recomandat ca fiind un valoros scriitor juridic. Parte din lucrările sale, peste 200 de articole și studii, au fost tipărite în Izvoarele Codului Kalimah.
Iacob Negruzzi, pe atunci secretar general al Academiei, a subliniat importanța lucrărilor sale. La una dintre ședințele când Andrei Rădulescu a fost elogiat, a participat și viitorul rege Carol al II-lea.
A fost de zece ori vicepreședinte al Academiei, iar în mai 1946 a fost ales președinte al prestigioasei instituții până în 1948, când a fost înlăturat de la conducere de către regimul instaurat la putere. Așezat apoi într-un con de umbră, a beneficiat totuși de publicarea unor texte importante.
A trecut din această viață la 30 septembrie 1959, fiind înmormântat în cimitirul Bellu, alături de soția sa, Constanța, descendentă a vechii familii boierești Grăjdănescu.
Pe lângă prodigioasa activitate editorială, apreciată până la venirea regimului comunist, ori legăturile pe care le-a avut cu Familia Regală a României, cum se observă în imaginile fotografice de arhivă, unde apare în compania regelui Mihai I și a unor importante personalități ale vremii, Andrei Rădulescu a fost și un fiu credincios al Bisericii.
Consemnez ca mărturie însemnarea aflată într-o veche biserică de lemn a Parohiei Chiojdeanca: după ale noastre cercetări, această biserică ce are ca hram Sfântul Mucenic Dimitrie a fost construită pe la anul 1774, cu stăruința preotului Dobrin și a locuitorilor din Nucet, filie a parohiei Chiojdeanca. În anul 1850 a mai fost mărită, cu tinda de acum și tâmpla pictată pe pânză din nou, în anul 1941 s-au făcut bisericii anumite lucrări de reparații, lemnăria gardului și clopotnița fiind făcute în anul 41-44, când s-au terminat. Lucrările de reparație a picturii existente de către Precup Veniamin, artist pictor, având elev pe Victor Hadrava. Fondurile pentru aceste lucrări au fost date de Ministerul Cultelor, prefectura Județului Prahova și enoriașii din satul Nucet, cu stăruința domnului Andrei A. Rădulescu, fiul acestei comuni, preotul paroh fiind Ioan N. Oporan.
Am vizitat biserica din filia Nucet a localității Chiojdeanca, lăcaș de cult cu două veacuri și jumătate de istorie, care în anul 2022 a fost acoperit cu draniță, după cum cer și regulile monumentelor istorice, lucrarea fiind realizată de tânărul preot Ioan Cătălin Manache, slujitor la Chiojdeanca din 2016.
Sunt bucuros să readuc în atenția opiniei publice chipul și lucrarea unui cărturar de renume, fost vicepreședinte și președinte al Academiei Române, deosebit de preocupat de viața satului în care a văzut lumina zilei.
Celălalt cărturar, plămădit în huma de la Chiojdeanca, Ioan Eugen Simion, născut la 25 mai 1933, a primit Taina Botezului la 27 iunie și a trecut din această lume la 18 octombrie 2022, a fost președinte al Academiei Române în perioada 16 ianuarie 1998 - 5 aprilie 2006, președinte interimar în perioada 5 octombrie 1997 - 16 ianuarie 1998 și vicepreședinte în perioada 1 februarie 1994 - 16 ianuarie 1998, iar din 2001, președinte al Secției de Filologie și Literatură.
Vecini, apropiați cu familiile, deși au trăit în perioade diferite, totuși contemporani pentru un timp, cu o specială lucrare academică, unul în domeniul Dreptului, celălalt în fascinanta lume a literaturii, au nutrit și unul, și celălalt deosebită grijă pentru localitatea de obârșie și dragoste față de Biserică, evidențiind legătura lor cu lumea satului din care proveneau, afirmându-se drept personalități emblematice ale națiunii române.