Chipul luminos al monahiei Trifilia Scutăreanu, cântăreață și secretară a Mănăstirii Agapia

Îmi amintesc adeseori sta­rea filocalică a viețu­itoarelor Mănăstirii Agapia, multe la număr, peste 400, în anii ’80, înainte de studiile mele la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț.

Primul drum către Sihla, cu popas la Agapia, s-a datorat celebrei familii Lovinescu din Fălticeni, care trimitea prin mine daruri monahiei Filofteia Șenchea, ucenica fostei sta­rețe a Mănăstirii Agapia, arhimandrita Agafia Velase.

Nu pot uita atmosfera din casa maicii Filofteia (Șenchea), aflată atunci către sfârșitul zilelor, de mică în mănăstire, stabilită acolo într-un timp al împlinirilor din viața monahală și apoi al obstrucționărilor întâlnite în vremea regimului comunist.

În chiliile maicii Filofteia Șen­chea, am cunoscut-o pe monahia Trifilia Scutăreanu. Locuia într-un fel de anexă a casei stărețești de altădată, plină cu icoane, tablouri și lucruri rare, între ele aflându-se și câteva picturi semnate de Nicolae Grigorescu, printre care un superb portret de călugăriță.

În apropierea casei, care păstra amintiri dintre cele mai frumoase și prețioase ale vechilor rânduieli monahale, se afla un corp de chilii ce aveau utilitate în vremea arhimandritei Agafia Velase, cu diferitele lucrări pe care le împlinea stareța pentru mănăstirea cu arhicunoscută sonoritate.

Monahia Trifilia Scutăreanu, pensionară, cu o stare de sănătate medie, încă mai participa la slujbele Bisericii și ajuta la treburile casei pe harnica şi buna monahie Cleopatra Hodorog, care îngrijea maicile bătrâne, toate, foste ucenice ale stareței Agafia Velase, arhimandrita (monahiile Filofteia Șenchea și Elisabeta Gogan).

Când am întâlnit-o pentru întâia oară, monahia Trifilia cerceta cu ardoare Ceaslovul. Deși participa la slujbe cu punctualitate și atenție, citea cel puțin în anumite momente ale zilei rânduieli din Ceaslov. Altădată, am văzut-o cântând. Avea un Idiomelar cu litere chirilice din care psalmodia înaintea sărbătorilor și a unor momente deosebite. De altfel, în chilia ei, majoritatea căr­ți­lor bisericești, în special cele de muzică, erau din vechime, probabil primite de la călugărițele de altădată ale Agapiei sau găsite în casa monahală cu tradiție, cum ar fi, prin asemănare, o chilie atonită. Acolo se întâlnea vechea tradiție agapiană, păstrată încă prin nevoitoarele monahii.

După ce am intrat la Seminar, am discutat adeseori cu maica Trifilia, inclusiv despre muzica bisericească. În popasurile mele la Agapia am văzut că uneori, la maica Trifilia în chilie, se strecurau călugărițe mai tinere, pentru a cânta împreună. Fără să fi afirmat vreodată, am observat că era o bună cunoscătoare a rânduielilor și muzicii, devenind și profesoară de cântări, în particular, ostenindu-se să învețe călu­gă­rițele mai tinere, venite de curând în mănăstire.

Apoi, am aflat alte lucruri despre ascultarea și încercările avute în perioada Decretului, despre căința ultimelor zile și uitarea lumii, printr-o boală grea, Alzheimer, neamintindu-şi de nimic din tinerețea și viața sa. Nu mai cunoștea pe nimeni, fiind asemenea pruncilor...

Doresc să pun în lumină dragostea acestei călugărițe necunoscute, rămasă aproape anonimă, acum, după 19 ani de la moartea ei, pomenită doar în cercuri restrânse în mănăstirea unde a viețuit, ori în Mănăstirea Slatina, unde a avut o soră călugăriță, Ruvima Scutăreanu, și ea iubitoare a cântărilor, sau în comuna ei, Mălini, loc de obârșie al multor slujitori importanți ai Bisericii și ai culturii române.

În spiritul acestor evocări, amintesc faptul că monahia Trifilia Scutăreanu s-a născut la 26 noiembrie 1921, la ora 17:00, la Mălini, județul Baia pe atunci, astăzi Suceava, în Registrul Stării Civile fiind trecută a doua zi, la 27 noiembrie.

 Părinții ei, Toader şi Dochița, erau agricultori. La momentul naşterii sale, tatăl său avea 30 de ani, iar mama, 22.

A fost botezată în Biserica Sfinții Voievozi din comuna Mălini, satul Pâraie, primind numele Trandafira și a avut-o ca nașă pe Dochița Neculai Ilișescu, din comuna Mălini.

Familia sa făcea parte dintre oamenii de mijloc ai comunei, dețineau cinci hectare și jumătate de pământ, dintre care două erau arabile, iar restul fânețe. Adeverința Sfatului Popular al comunei Mălini, raionul Fălticeni, a fost eliberată la cererea viitoarei călugărițe pentru întocmirea dosarului de închinoviere și menționa datele de mai sus.

Înainte de călugărie, sora Trandafira, în cererea pe care a adresat-o maicii starețe și consiliului mănăstiresc, ruga să fie primită în mănăstire, în rândul monahiilor din sobor, mărturisind că scopul era de a îmbrăca haina monahală, dorind din toată inima să-i ajute Dumnezeu să fie ascultătoare pentru a ajunge la virtuțile care o vor duce la mântuire. Ruga să fie primită dorința smerită de a se înainta cererea Preafericitului Părinte Justinian, afirmând că dorește, până la moarte, să fie supusă și ascultătoare.

În dosarul personal al călugăriței este consemnat acordul Consiliului duhovnicesc al Mănăstirii Agapia cu privire la tunderea în monahism a sorei Trandafira Scutăreanu și a aprobat, la 10 decembrie 1956, oficierea acestei rânduieli.

Alături de stareța Agapiei, stavrofora Veronica Constantinescu, apar câteva semnături importante pentru istoria monahismului: arhim. Teofil Luca, monahiile Epiharia Dorneanu, Filofteia Șenchea, Pulheria Andrieș, Epraxia Diaconu, Emilia Lupușor, Paraschiva Aciu­botăriței, Emilia Spiridonescu, Olga Gheorghiu, Elpidia Sârbu, Evghenia Rusu, Olimpiada Handrea, precum și alte semnături indescifrabile.

Înainte de a veni la mănăstire, monahia Trifilia absolvise în satul Pâraie, comuna Mălini, școala elementară cu șapte clase primare, terminând în anii 1935-1936, ceea ce înseamnă că plecarea la mănăstire s-a petrecut îndată după acest moment.

La puțin timp după călugăria ei, la stăruința stareței Mănăstirii Agapia, stavrofora Veronica, prin Raportul nr. 85/01.03.1957 și Procesul Verbal nr. 38/24.02.1957, monahia Trifilia a fost recomandată Patriarhului Justinian Marina în jurisdicția căruia se afla mănăstirea atunci, pentru a îndeplini ascultarea de secretară a Mănăstirii Agapia.

S-a remarcat în timpul studiilor urmate la seminarul monahal din Mănăstirea Agapia ca o absolventă de frunte. Într-o adeverință eliberată de directoarea Seminarului și stareța Mănăstirii Agapia, se men­ționa că obținuse media generală 9,04 și media de calificare întru meșteșug, 10. A vădit mai târziu, în timpul ascultării de secretară a mănăstirii, dar și în celelalte rânduieli, o deosebită râvnă.

A fost și pricepută lucrătoare la covoare. În chilia ei avea un stativ la care lucra în timpul liber. Întotdeauna spunea că în acele ceasuri împletea rucodelia și rugăciunea, sau intona cântări pe care le cunoștea. Și acolo avea ucenițe, întrucât dorea să lase meșteșugul surorilor mai tinere din mănăstire. Nu pot uita că mi-a lucrat și mie un covor pe care l-am avut în chilia de la Mănăstirea Neamț. Cu toate că nu era încheiat sau perfectat în cel mai amănunțit mod, covorul vorbea despre osteneala călugărițelor din alte vremuri, întrucât pentru realizarea unor astfel de manufacturi trudeau luni sau chiar ani la rând. O astfel de lucrare jertfitoare vor­bește de la sine!

În perioada de sfârșit a vieții, a trecut prin destule încercări. Sora ei, Ruvima de la Slatina, se interesa adeseori despre starea sănătății monahiei Trifilia, încerca să o ajute și chiar a dorit să o ducă la Mănăstirea Slatina pentru a fi îngrijită, cu toate că atunci conducerea mănăstirii ctitorite de Vodă Lăpuşneanu nu a încuviințat acest lucru.

 A rânduit Dumnezeu, prin ne­știuta Lui pedagogie, ca maica Trifilia Scutăreanu să fie îngropată în aceeași zi cu fosta ei stareță, căreia i-a fost secretară o perioadă de timp, stavrofora Veronica Constantinescu.

Trecerea ei din această viață, la 16 mai 2004, a însemnat începutul vieții veșnice pe care și-a dorit-o alături de Mântuitorul Hristos, Preaiubitul ei Mire. Erau zilele Paștilor, iar doxologiile Învierii au însoțit-o pe smerita călugăriță. M-am adăugat și eu, neputând spune printre lacrimi toate cele pe care le merita monahia Trifilia Scutăreanu, mare cântăreaţă, secretară şi lucră­toa­re-artistă a Agapiei de altădată.