Chipuri luminoase înveșnicite în ostrovul cernican

Doar rugăciunile monahilor cernicani, lumânările aprinse lângă cruci și stejarii seculari ai ostrovului cernican străjuiesc locurile de veci ale multor chipuri care au lăsat urme adânci în trupul istoriei neamului nostru. Urmând îndeaproape pașii vioi ai părintelui Ignatie Grecu, viețuitor de peste 30 de ani în această chinovie, am putut descoperi o lume pe care puțini o mai cunosc, un univers tainic ce te copleșește cu tăcerea și cu pacea lui, repovestindu-ți multe file ale istoriei noastre ca neam.

Originile cimitirului Mănăstirii Cernica sunt îndepărtate. Mănăstirea este a­testată documentar încă din 1608 printr-un hrisov al domnitorului Radu Șerban, iar cimitirul se pare că provine din aceeași perioadă. Mulți dintre ctitorii acestei mănăstiri și-au manifestat dorința de a fi înmormântați aici cu mult înainte de venirea, în 1781, a cuviosului stareț Gheorghe.

Loc retras, cu o liniște înmiresmată, acest colț împădurit este preferat de mulți bucureșteni pentru a se reculege și a-și limpezi gândurile la sfârșit de săptămână. Aici tronează o liniște sfântă, căci pe aceste pietre au călcat mulți oameni ai lui Dumnezeu.

Vatra de rugăciune de pe aceste două ostroave cernicane a constituit încă de mult un loc de întâlnire între cult și cultură, fiind un binecuvântat loc al strădaniilor duhovnicești. În inima acestui „loc de odihnă” apare Bi­sericuța „Sfântul Lazăr”, ctitorită chiar de cuviosul Gheorghe în 1804, cu doar doi ani înainte să pășească și el în viața cea de veci. Locul amintește de mari ierarhi și monahi cu viață sfântă, dar și de academicieni, profesori de teologie, maeștri ai culturii și artei românești, medici, militari și mari personalități ale vieții politice românești.

Canonizat în 2005 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Cuvios Gheorghe este cinstit într-un mod aparte de întreaga obște de aici. Trupul său s-a odihnit până în 1875 chiar în fața zveltei bisericuțe de cimitir, an în care pe același loc a fost înmormântat trupul vrednicului Mitropolit Nifon, Mitropolit primat al României. Tot aici odihnesc și Mitropoliții Conon Arămescu Donici, Atanasie Mironescu, Tit Simedrea și Gurie Grosu, precum și Episcopii Athanasie Dincă și Roman Stanciu Ialomițeanul.

În dreapta, pe aleea ctitorilor se află și mormântul generalului Dumitru Mehedinți (1880-1973). Alături de lespedea groasă de marmură, din care iese în relief semnul Sfintei Cruci, stă scris: „Numai împlinirea datoriei justifică drepturi”. Nu departe de aici se află aleea basarabenilor, în frunte cu Pantelimon Halipa, cel care, la 27 martie 1918, a militat pentru unirea Basarabiei cu România.

Călăuza noastră ne îndreaptă apoi pașii către colțul marilor personalități ale teologiei academice românești: pr. prof. Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român, pr. prof. I. Gh. Savin, unul dintre cei mai mari profesori de apologetică, pr. prof. Ioan G. Coman, patrolog de frunte, pr. prof. Atanasie Negoiță, unul dintre cei mai mari ebraiști ai școlii teologice românești, pr. prof. Ion Bria, teolog român cu o bogată activitate în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, și părintele André Scrima, personalitate teologică internațională și unul dintre membrii „Rugului Aprins”.

„André Scrima, înainte de a muri, a venit la Cernica și a ținut foarte mult să vină la mormântul părintelui Benedict. I-a fost fiu duhovnicesc. Eu cred că omul acesta a fost un geniu, André Scrima... I-am citit scrisorile, în original, nu bătute la mașină. Scrisul lui era... numai Eminescu avea un scris așa de frumos! Bine, scrisul lui André Scrima era mai mărunt, dar atât de ordonat... o minte strălucitoare! Când a venit aici și am ajuns la mormântul părintelui Benedict, a făcut o rugăciune, spunând la un moment dat următoarele cuvinte: «Părinte Benedict, tu, care ești mai viu decât noi, cei care stăm împreună aici...» André Scrima a făcut o legătură cu spuma intelectualității românești. Chiar ei au fost doritori să-l cunoască, pentru că era cineva care polariza toate mințile strălucite din literatura noastră”, ne-a declarat părintele Ignatie Grecu.

Tot aici odihnește și pr. Grigorie Pișculescu (Gala Galaction), mare scriitor și traducător al Bibliei, o adevărată punte între teologia și cultura românească.

Printre oameni ai culturii și artei românești care odihnesc aici găsim și nume precum: isto­ricul și academicianul ardelean Ion Lupaș, sculptorul și scriitorul Ion Vlasiu, pictorul Ion Țucu­les­cu, muzicologul Victor Giuleanu. Lista e prea lungă pentru a fi menționată în întregime. Tot aici este înmormântat și Visarion Ionescu, stareț al mănăstirii în perioada 1896-1921. În timpul lui veneau aici Maiorescu, Caragiale, Slavici și Eminescu. Ei aveau chiar o bancă a lor în acest ostrov al sfintei liniștiri. Chiar și astăzi în același loc găsiți o bancă, familia Gherghicenilor îngrijin­du-se din generație în generație să le păstreze memoria în acest fel.

Înainte de 1900, pe vremea aceluiași stareț, chiar Tudor Arghezi a stat doi ani aici. „Chiar există în cartea de aur a mănăstirii o însemnare a lui Tudor Arghezi, când a venit în vizită la Mănăstirea Cernica, în 1964, în care se spune: «În aducere emo­ționantă aminte a unui noviciat din timpul starețului Visarion.» Semnează: «Tudor Arghezi păcătosul»”, a mai precizat părintele Ignatie Grecu.

În locul acesta de veșnică odihnă se află și mari personali­tăți care au suferit prigoana comunistă. Una dintre ele este Ioan Ianolide. „Dacă citiți cartea Întoarcerea la Hristos vă dați seama de mesajul pe care îl lasă posterității acest om, care a suferit un sfert din viață în puș­că­rie. Numai rugăciunea l-a ți­nut în viață. Tineretul din ziua de astăzi care a luat cunoștință cu această carte vine, aprinde câte o lumânare. Eu cred că l-am cunoscut pe Ioan Ianolide. Veneau aici niște bătrânei și stăteau pe o bancă acolo... iar mașinile Se­curității se plimbau pe șosea, îi filau. Nu-mi mai aduc aminte bine. A murit în 1986, iar eu am venit aici în 1984. Se spovedea la părintele Benedict. Chiar am găsit în arhiva părintelui Benedict 14 scrisori trimise de Ioan Ianolide. Venea deseori. Când venea la Cernica, se închina la Sfântul Calinic și venea la părintele Benedict. Stăteau mult de vorbă. Vedeți, s-au împlinit 30 de ani...”, explică părintele Ignatie Grecu.

La umbra uriașului stejar ce umbrește mormintele acestor falnici oameni stătea adesea poetul Ioan Alexandru. La masa de fier de lângă trunchiul acestui arbore secular, cu ghindă din stejarul Mamvri și sădit acum mai bine de 400 de ani, medita și scria adesea părintele Gala Galaction. Loc care strânge laolaltă povești de viață și de unde cei plecați în lumea celor drepți așteaptă trâmbița îngerului către înviere, cimitirul Mănăstirii Cernica invită pelerinul să privească mai atent la trecerea lui pe pământ, neuitând mila și bunătatea lui Dumnezeu.