„Chivotul Înomenirii Fiului lui Dumnezeu”
„Chivotul Înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Prologomene la o mariologie ortodoxă” este titlul celei mai recente apariții editoriale a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Un veritabil tratat de Dogmatică Ortodoxă dedicat tezei mariologice, lucrarea de față a fost publicată la Editura Academiei Române.
Fiecare proiect editorial realizat sub semnătura IPS Mitropolit Irineu Popa constituie o importantă realizare pentru teologia ortodoxă românească. Șlefuind cu migală un întreg complex de amănunte grafice și așezând ca într-o salbă nestematele învățăturii dogmatice a Bisericii Ortodoxe de Răsărit, Mitropolitul Olteniei reușește și de această dată să dăruiască cu aceeași generozitate o lucrare de excepție, spre zidirea omului iubitor de cele dumnezeiești. De data aceasta, tema de cercetare se îndreaptă către problematica mariologică.
Beneficiind de o identificare inspirată, intitulând subiectul tratat într-o frumoasă comparație dogmatică, „Chivotul Înomenirii Fiului lui Dumnezeu” însumează în cele peste 500 de pagini cinci etape teologice, prezentate în raportare hristologică: 1. Alegerea Chivotului Înomenirii Fiului lui Dumnezeu; 2. Înomenirea Cuvântului, revelația iubirii dumnezeiești; 3. Preabinecuvântata Fecioară Maria, templul Duhului Sfânt; 4. Preabinecuvântata Fecioară Maria, tronul slavei dumnezeiești; 5. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „Inima” Bisericii - o perspectivă diacronică.
„Locul învățăturii despre Maica Domnului în ansamblul Teologiei Ortodoxe răsăritene”
În partea introductivă, autorul lămurește pe cititor despre „Locul învățăturii despre Maica Domnului în ansamblul Teologiei Ortodoxe răsăritene”. De aici aflăm despre „alegerea” Maicii Domnului și despre rolul ei mântuitor dobândit „la plinirea vremii”, socotindu-se prin iconomie dumnezeiască drept „vas ales” al izbăvirii noastre. „Preafericita Stăpână este desigur aceea înspre care se îndreaptă întreaga omenire ca spre ultima speranță a ei în procesul de îndumnezeire a omului. Preacurata Fecioară Maria ne călăuzește deci cu căldură spre momentul în care a început să strălucească raza de speranță a venirii Fiului Tatălui la noi oamenii și a unirii noastre cu El în Trupul Său tainic. Ea este, din acest punct de vedere, adevărata Stea a dimineții care a strălucit în lumea noastră, a morții și a întunericului. Într-adevăr, după cum luceafărul de dimineață precedă răsăritul soarelui, tot astfel Preasfânta Fecioară Maria a prevestit, prin viața ei curată și prin ascultarea ei de Tatăl Cel ceresc, venirea lui Mesia, răsăritul Soarelui dreptății în istoria neamului omenesc și rămânerea Lui cu noi” (p. 7).
Alegerea ca „Maică a Fiului Celui Preaînalt”
Alegerea Maicii Domnului ca și „Chivot” al înomenirii Cuvântului este descris de autor ca un „eveniment al plinirilor”. Pentru a înțelege această frumoasă paradigmă, deosebită de efemeritatea pe alocuri diformă a trăirilor omenești, IPS Părinte Mitropolit Irineu ne îndeamnă să cercetăm din punct de vedere eshatologic problematica „timpului”. Este analizată astfel perspectiva de așteptare a marelui eveniment mântuitor, devenit implicit cronologic prin întruparea Cuvântului în istorie. „Timpul linear al Vechiului Testament conformă în mare conștiința iudaică cum că Dumnezeu e departe de creatura sa... prin Întrupare, Dumnezeu, făcându-Se Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a venit printre noi la plinirea vremii, depășind El Însuși intervalul dintre El și noi” (p. 55). Alegerea Maicii Domnului este însă metacronică. „Preacurata Fecioară Maria a fost aleasă de Preasfânta Treime și rânduită să slujească în Taina Întrupării ca Maică a Fiului Celui Preaînalt. Pentru aceasta, ea «a aflat har înaintea Domnului». Prin această alegere din veșnicie ea a fost într-un sens anume pusă deoparte și i-a fost dat un privilegiu și un loc unic în întreaga creație, acela de Mamă a Creatorului” (p. 77).
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, „hotar între creat și necreat”
În cea de a doua parte a tratatului său mariologic, IPS Părinte Irineu Popa o identifică pe Maica Domnului ca „hotar între creat și necreat”. Această „identificare” a Născătoarei de Dumnezeu este totodată o prezentare directă a unicității ei. Autorul arată în acest sens că, pentru datul ei mântuitor, Maica Preasfântă a lui Dumnezeu nu se poate număra nici întru asemănarea celor de jos și nici întru împreunarea celor de sus, fiind cu adevărat: „,mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, pentru că a născut fără de stricăciune pe Cuvântul lui Dumnezeu. „Maica Domnului, fiind un templu sfânt al Dumnezeului Celui viu, nu se compară cu nimic din lumea pământească și cerească. Orice om, dacă ar căuta în toată creația, n-ar găsi ceva asemănător, mai de preț și mai măreț decât Preasfânta Fecioară Maria. Dacă s-ar alege pentru a o compara cu ceva de pe pământ, sau din mare, sau din văzduh, sau din ceruri, nimic n-ar putea să fie mai minunat decât Preasfânta în toată creația. Este cunoscut că Dumnezeu este preamărit de îngeri și de arhangheli, este adorat cu cutremur de heruvimi și de serafimi, dar dintre toate aceste puteri n-a ales pe nimeni, ci pe Fecioara Maria ca să-i fie Maica Sa. Fecioara Preacurată le depășește pe toate, pentru că a născut fără de prihană pe Cel ce ține toate cu cuvântul puterii Sale. Din acest motiv, Maica Domnului este preamărită de toată creația cu teamă și cu cutremur, deoarece ea L-a primit în pântecele ei pe Dumnezeu mai presus de fire” (p. 181).
Revenind la problematica cronologică, IPS Părinte Irineu arată că, prin exprimarea concretă a consimțământului ei, această „Piatră de hotar” a celor două lumi dobândește nemijlocit menirea sfințitoare și mântuitoare, făcând posibil ca Fiul lui Dumnezeu „să Se sălășluiască în pântecele ei și să intre în timpul nostru”. Din acest considerent, „Maica Domnului este persoana istorică din care S-a născut după trup Fiul lui Dumnezeu, devenit persoană istorică sau Persoană care a intrat în istoria noastră. Ea este lăcașul binecuvântat de Dumnezeu Tatăl întru care Fiul S-a zămislit în timp și S-a născut ca Om adevărat” (p. 189).
În calitate de dascăl la Facultatea de Teologie din Craiova, prin această lucrare IPS Părinte Irineu zidește și mai sus temelia învățăturilor dogmatice atât de necesare formării viitorilor teologi ai Bisericii. În calitate de arhipăstor al preoților, monahilor, monahiilor și credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Olteniei, oferă un ales dar de zidire sufletească pentru cei ce doresc să cinstească prin jertfa unei lecturi binecuvântate pe Maica Domnului, iar în calitate de teolog, își consacră un nou capitol memorabil în opera realizărilor sale livrești.